Detalii incredibile după moartea lui SuperSic: „Trebuie oprit! Cineva va suferi!”** Se certa cu toți, nu avea prieteni: Trei povești șocante
„SuperSic”. Nebunul. Cel care se certa cu toți. Pilotul care l-a scos în decor pe Lorenzo și i-a provocat fractură de claviculă lui Dani Pedrosa. „Trebuie
Prima poveste
…în afară de „Il Dottore”. Rossi are un sezon prost la Ducati. În Malaysia a scos abia al nouălea timp în calificări. Războiul lui era cu Colin Edwards. Marco era în față, RC212V-ul lui „SuperSic” e prea puternic. Vale „se trage” cu Edwards. Linia dreaptă de la finalul primului tur de pistă nu îl ajută, deși spera să fie punctul lui forte. Vin virajele, Yamaha „curge”, Ducati scârțâie. Intră în virajul 10, cu vreo 250 km/h. „Doctorul” știe să întârzie frânarea, dar nici Edwards nu e de ieri în MotoGP. În mintea lui Rossi era deja pregătită abordarea pentru virajul 12, privirea îi este spre dreapta. Dintr-o dată vede roata spate a lui Edwards derapând și intră în alertă. Frânele din carbon coboară viteza până pe la 130 la oră, dar degeaba, coliziunea e iminentă. Sub roți se vede un combinezon Dainese alb cu roșu. Carenele sunt sparte, dar maestrul reușește să rămână în șa. Imediat vede steagurile roșii și trage la boxe. Pe ecrane nu apare incidentul, dar inginerii Ducati îi dau vestea. „Te-ai lovit cu Colin și cu Marco. Fratello e grav, grav de tot”. Rossi, singurul pilot care zâmbește mereu, e stupefiat. În garaj vine și Loris Capirossi. Veteranul nu spune nimic, se așază lângă Valentino și îl strânge la piept. E clar, e grav. Lacrimile apar pe chipul lui Rossi, dar parcă nici cameramanii nu sunt pe fază. Rossi nu plânge niciodată.
A doua POVESTE
În Italia e ora 10:00. Nu e frig, dar nici de tricou nu mai e. Jorge Lorenzo e accidentat și nu poate participa la cursă, așa că își petrece dimineața cu „zeul” Giacomo Agostini. Stau la un restaurant, au două cafele în față și discută viitorul Yamaha în sezonul 2012. Începe și cursa de la Sepang, însă o privesc cu colțul ochiului. Yamaha de uzină e reprezentată de pilotul de teste, nici Ben Spies nu poate concura. Vocea comentatorului se precipită, cafeaua se varsă pe masă. „No, no, no, no!! MARCO!!” Lui Jorge i se oprește inima câteva secunde. „Dușmanul” e pe jos, nu se mișcă. Spaniolul are experiență cât să-și dea seama că e sfârșitul. Giacomo, la fel. „Dumnezeu să-l odihnească!”, apare pe Twitter-ul lui Lorenzo câteva minute mai târziu. Italia e liniștită, cafeaua lor nu mai are gust, norii acoperă soarele. E urât. „Ai fost un copil nebun, Marco. Ciao!”, transmite și Giacomo.
A treia poveste
La Sepang e liniște. În tribune nu mai e lume, steagurile roșii i-au trimis pe spectatori spre case. În clinica mobilă, prezentă la fiecare cursă, medicii sunt resemnați. Au încercat să-l resusciteze pe Marco, dar în zadar. „SuperSic” stă nemișcat pe o masă. Nu arată schimbat, parcă doarme. Părul este un pic murdar de sânge, dar nu e nimic neobișnuit la ei. Sunt piloți, merg cu 300 la oră, nu se sperie nimeni de puțin sânge. Logodnica lui e în stare de șoc. A plâns în garaj, a mângâiat șaua motocicletei de rezervă, a sărutat numărul 58 de pe carena frontală. Se apropie Paolo, tatăl lui Marco. Îi apucă în mâini părul blond cârlionțat și îl scutură un pic. „Marco, trezește-te! Te faci campion! Îl depășim pe prietenul Rossi! Trezește-te, Marco!” Nu plânge, e tare. Nu-și reproșează că l-a dus la motocross când era un țânc. „SuperSic” e istorie, dar rămâne în istorie.
Părinții lui Marco au sufletele amputate de durere. Fiul lor va fi înmormântat joi, la Coriano