Costel Cășuneanu, la primul podium cu noul monopost Wolf | FOTO

Fostul campion absolut la super rally și vicecampion la viteză în coastă, Costel Cășuneanu, a obținut al treilea timp în prima etapă din noul sezon al Campionatului Național de Super Rally, care a avut loc în weekend la Mangalia. Pentru pilotul originar din Bacău este doar a doua cursă cu monopostul Wolf Mistral, unic în acest moment în țara noastră.

Costel Cășuneanu, la primul podium cu noul monopost Wolf 

După ce la etapa de viteză în coastă a fost la un singur pas de a câștiga la Râșnov, Cășuneanu a avut un parcurs constant și sigur la Mangalia. La final, a fost la 3 secunde de câștigătorul Jerome France și la doar 0,8 secunde de Bogdan Duma, al doilea clasat.

Cășuneanu a urcat pe podium și la echipe alături de Aurelian Andronache cu Impuls Leasing Rally Team, cei doi clasându-se pe poziția secundă. Echipa celor doi trebuie să își apere titlul de campioană cucerită, în premieră, în 2022.

„Încă sunt la început cu monopostul, așa că sunt mulțumit cu podiumul. Mi-am îndeplinit obiectivul pentru Mangalia. Îmi doresc să evoluez, este un duel cu mine, să reușesc să stăpânesc din ce în ce mai bine mașina. Încă nu i-am aflat toate secretele, dar mă adaptez ușor”, a declarat Cășuneanu la final.

În luna iunie urmează alte două provocări pentru fostul campion de super rally, pe 2-3 iunie etapa de super rally de la Mangalia, iar o săptămână mai târziu runda de viteză în coastă de pe Transalpina.

Publicat: 16 05. 2023, 16:21