Ce s-a întamplat în ultimul viraj?

Tensiunea era maximă înaintea startului cursei de la Interlagos. La asta s-a adăugat aversa violentă care s-a dezlănțuit chiar înaintea stingerii culorii roșii a semafoarelor. Drept pentru care piloții au ales pneuri de ploaie înainte de a trece, progresiv, la cele slick.

Cursă previzibilă

Încă de la început, Massa s-a instalat confortabil la conducerea cursei, în timp ce Hamilton a ales expectativa și lipsa riscului, locul patru asigurându-i victoria la general. Cu șapte tururi înainte de final, ploaia a reînceput, iar piloții au mers la boxe pentru a schimba cauciucurile încă o dată. Ceva nu mergea, însă, pentru Hamilton.

Vettel "înțeapă"

Deși a declarat că habar nu avea cine era cel pe care l-a depășit, ci doar că a văzut că era un Mercedes, este greu de crezut că noul Schumi nu știa că gestul său de a trece în față schimba soarta titlului mondial. Se ajunge la finalul cursei, cu Massa câștigător și cu Vettel instalat confortabil în fața lui Hamilton pe care, în mod evident, nu dorea să-l lase să-și reia vechea poziție.

Acesta este momentul de vârf… Timo Glock, aflat în fața celor doi, ratează frânarea în ultima curbă, cei doi trec pe langă el, Hamilton rămâne în spatele lui Vettel dar, câștigând o poziție devine el noul campion mondial! Un scenariu halucinant, dar care lasă loc de interpretări. Oricum, trebuie precizat că Glock nu schimbase pneurile și că, din acest motiv, își menținea cu greutate mașina pe traseul de la Interlagos…

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 03 11. 2008, 14:21
Actualizat: 03 11. 2008, 15:43