Campionul național Francois Delecour va lua startul la Raliul Iașului

Cel mai important eveniment auto din acest an din Iași se apropie de ora startului. Raliul Iașului – DUNLOP, a opta etapă a Campionatului Național de Raliuri – DUNLOP, competiție organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) se va disputa pe 4-5 octombrie la Iași.

Organizatorii speră ca și în acest an evenimentul să se bucure de un număr mare de spectatori, cu atât mai mult cu cât printre piloții prezenți la start se va număra și campionul național Francois Delecour.

„Raliul Iașului DUNLOP este o provocare pentru organizatori, Clubul XS Motor Sport Iași, împreună cu Primăria Municipiului Iași și cu sprijinul nemijlocit al Prefecturii Iași și al Consiliului Județean Iași, toți încercând să asigure cele mai bune condiții de desfășurare a competiției. Este o provocare și o responsabilitate pentru organizatori pentru că la Iași lupta pentru podiumul de premiere este disputată între piloții de top care nu vor ridica prea ușor piciorul de pe pedala de accelerație.

Apreciem gestul făcut de francezul Francois Delecour, care deși este virtual campion național, va participa la etapa de la Iași, chiar cu mașina cu care a câștigat din nou campionatul. Între 4 și 5 octombrie vom avea la Iași un regal automobilistic atât pentru publicul ieșean, mare iubitor de adrenalină, cât și pentru  fanii din toată Moldova care vor veni la Iași să-i urmărească pe piloții favoriți”, a declarat Lucian Filip, directorul de organizare al Raliului.

Cei mai buni piloți din campionat, în frunte cu liderul incontestabil al ierarhiei naționale, Francois Delecour vor veni la Iași pentru una dintre cele mai frumoase și mai apreciate etape din calendarul intern.

Joi, 3 octombrie, cu începere de la ora 8.30, la Bârnova este programată sesiunea de Shakedown, la Bârnova. Tot joi, la ora 18.00, la Complexul Palas este programată prezentarea echipajelor. Cel mai așteptat moment pentru ieșeni este Superspeciala de la Râpa Galbenă, programată vineri, 4 octombrie, de la ora 16.00, în direct la TVR Iași.

Roxana Ionescu ar putea fi prezentă la start

O prezență inedită la Iași ar putea fi cea a vedetei TV Roxana Ionescu, care de curând a început cursurile unei școli de pilotaj. Roxana Ionescu a anunțat că va fi copilot la Iași și speră să facă o figură frumoasă în noua sa postură, dar își dorește ca în viitor să urce la volan în cursele de raliuri. „M-am apucat de puțin timp de pilotaj, dar o să particip la primul raliu din viața mea, pe 4 și pe 5 octombrie, la Iași, unde o să fiu copilot. Sper să urcăm pe podium și să vin cu rezultate bune acasă. M-am apucat de condus sportiv, fac curs, iar la anul cu siguranță o să și particip”, a declarat Roxana Ionescu.

 

Publicat: 25 09. 2013, 16:42
Actualizat: 25 09. 2013, 16:43