Campionatul Național de Super Rally începe vineri seara la Mangalia. Ce „bijuterii” sunt la startul evenimentului | GALERIE FOTO

Singura competiție automobilistică din România care se desfășoară exclusiv pe circuit urban, Campionatul Național de Super Rally, va debuta în acest weekend la Mangalia cu prima etapă a sezonului 2023, la start find prezente inclusiv 7 monoposturi și biposturi.

Campionatul Național de Super Rally începe vineri seara la Mangalia. Ce „bijuterii” sunt la startul evenimentului

Este pentru al treilea an consecutiv în care anul de super rally începe la Mangalia, acolo unde în precedentele două ediții s-a impus pilotul francez Jerome France. De această dată campionul en titre va pilota un model Nova Proto NP03.

Mihai Leu, care este și promotorul campionatului, se va afla la bordul aceluiași model Radical SR8, în timp ce Costel Cășuneanu aduce în premieră un spectacol monopost Wolf Mistral.

Fanii care vor fi prezenți vineri seară la startul festiv vor putea admira modele precum Formula Renault (Didier Balcaen), Skoda Fabia R5 (Adrian Teslovan) sau Audi R8 (Alex Șchiopesc). În total, 19 piloți vor concura pe modele de top pentru a câștiga etapa de la Mangalia.

Organizată în parteneriat cu Primăria Mangalia, etapa va fi prima din cele 6 pe care le programează sezonul 2023 din Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet.

Pe ce străzi e circulația restricționată

Festivitatea de premiere va avea loc, sâmbătă, 13 mai, de la ora 16.00, în Portul Turistic.

Pe durata evenimentului sportiv, organizatorii vor restricționa traficul rutier, în intervalul 12 mai, ora 19.00 – 13 mai, ora 21.00, pe următoarele artere rutiere: strada Ștefan cel Mare, între intersecția cu Strada Oituz și bulevardul 1 Decembrie 1918, strada Portului, pe porțiunea cuprinsă între parcarea de lângă sediul RAJA și parcarea din Portul Turistic, strada Vânători, strada Teilor, strada Oituz, între strada Teilor și strada Vânători. De asemenea, în acest weekend, desfășurarea Oborului săptămânal va fi suspendată.

Autoritățile locale fac apel la înțelegerea cetățenilor care locuiesc în zona de concurs să nu parcheze pe traseul raliului în ziua premergătoare evenimentului, iar pe spectatori îi roagă să respecte indicațiile organizatorilor pentru a evita evenimentele neplăcute. Ca și la edițiile anterioare, promotorul Campionatului de Super Rally va fi Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist și totodată campion național la raliuri și viteză în coastă.

Publicat: 12 05. 2023, 18:37
Actualizat: 12 05. 2023, 18:38