Bridgestone se retrage din MotoGP la finalul lui 2015. Dorna organizează o licitație pentru a stabili viitorul furnizor de cauciucuri

  • Bridgestone se retrage din competiția în care a fost unic distribuitor de gume începând cu anul 2009

Unicul furnizor de cauciucuri din campionatul mondial de viteză, compania japoneză Bridgestone, a anunțat că își va încheia colaborarea cu MotoGP la finalul sezonului 2015. Anunțul a venit îmbrăcat într-un ambalaj frumos, Bridgestone și Dorna (compania care deține drepturile comerciale ale MotoGP-ului) anunțând știrea sub forma: „Cele două părți au anunțat prelungirea contractului actual pentru încă un an, până în 2015, moment după care Bridgestone se va retrage din poziția de unic furnizor de gume„.

Realitatea momentului în MotoGP cu privire la acest aspect este că japonezii își anunță retragerea într-o perioadă în care criticile la adresa gumelor pe care le oferă sunt din ce în ce mai dese. Poate cel mai mare scandal în care a fost implicată Bridgestone s-a petrecut pe finalul sezonului trecut, în Australia, la Phillip Island. Din pricina reasfaltării recente a circuitului și a temperaturilor foarte ridicate a fost instituită o regulă cu caracter temporar: piloții au fost obligați să treacă pe la boxe în mijlocul cursei pentru a schimba motocicletele cu unele cu gume noi, evitând astfel pericolele date de uzarea excesivă a cauciucurilor Bridgestone.

Imediat după anunțul retragerii, Dorna a anunțat o licitație pentru stabilirea viitorului furnizor de gume în MotoGP începând cu sezonul 2016. Companiile care sunt interesate au la dispoziție trei săptămâni, adică până pe 22 mai 2014, pentru a-și depune dosarele.

Publicat: 02 05. 2014, 09:21
Actualizat: 02 05. 2014, 09:24