Bogdan Cosma Cristofor, locul 1 la WSK Series în karting! „Vreau numărul unu mondial!” | SPECIAL

Un puști din Capitală, Bogdan Cosma Cristofor, e hotărât să facă cea mai bună performanță internațională în motorsportul de la noi.

Bogdan Cosma Cristofor, locul 1 la WSK Series în karting! „Vreau numărul unu mondial!” | SPECIAL

Bogdan Cosma Cristofor luptă anul acesta cu șanse reale de a fi numărul 1 mondial în karting, la clasa Mini. În weekend, a câștigat la Cremona, în Italia, prima cursă de notorietate la grupa lui după un start de an remarcabil.

Startul de an 2023 avea să-i aducă sportivului național la karting la clasa Mini, Bogdan Cosma Cristofor, trecerea la noua echipă Team Driver.

Mutarea avea să promită de la bun început că e una câștigătoare mai ales după ce la cursele din ianuarie, februarie și martie pilotul bucureștean, format în România de Gulstar Racing, intra in top 5 mondial în urma competițiilor externe.

Weekendul trecut, însă, prestația lui Bogdan avea să îi aducă și clasarea pe locul 1 la o etapă de WSK Series, cea mai complexă competiție de karting din lume. Circuitul de la Cremona a organizat cea de a doua etapă de WSK Open Series, 48 de piloți fiind doar la clasa Mini. Bogdan a câștigat cursa de o manieră remarcabilă.

Odată cu acest succes remarcabil, pilotul din București s-a instalat pe locul 2 la generalul competiției la mică distanță, doar 10 puncte de olandezul Dean Hoogendoorn. Ultimul a terminat doar pe 4 la Cremona.

Ce spune Bogdan Cosma Cristofor

“Nu pot descrie în cuvinte ce am simțit când am câștigat WSK Open Series, etapa a doua. E un vis devenit realitate.

Mi-am dorit foarte mult prima victorie deplină la un WSK. Sunt și mai mândru că am putut aduce echipei mele multă bucurie prin această victorie mai ales că ea a crezut în mine de la bun început”, a explicat puștiul, care e elev la International School of Bucharest.

Prin acest rezultat, Bogdan confirmă din nou că e pilotul numărul 1 al echipei Team Driver, cea care l-a transferat pe român pentru acest sezon încă din startul lui.

“Mă bucur mult că mi-am făcut și familia fericită pentru că ea a fost alături de mine necondiționat dar și echipei mele de suflet din România, Gulstar, pentru că Dragoș și Cătălin au contribuit mult ca acest weekend totul să fie perfect pentru mine.

Acum, scopul principal pentru mine devine câștigarea acestei serii”, a mai completat Bogdan.

Publicat: 05 04. 2023, 09:22