Așa arată noua Dacia Duster 2024. Primele imagini din interior și exterior: de ce va rămâne mașina românească, incontestabil, cel mai bine vândut SUV din Europa

Noul model de Dacia Duster, care va fi lansat în 2024, a fost prezentat publicului larg pentru prima dată la Estoril, Portugalia, în acest final de an.

Cel mai bine vândut SUV din Europa al anului 2022 a fost ușor redefinit, dar păstrează elemente majore ale mașinii care a „rupt” piața.

Noul model Dacia Duster 2024, prezentat la Estoril, Portugalia

Ajuns la cea de-a treia generație, după ce prima a fost lansată în 2010, iar a doua în 2017, Dacia Duster continuă să impresioneze prin simplitate, fiabilitate, dar totodată și un preț accesibil pentru marea majoritate.

Italienii de la auto.everyeye.it au făcut o analiză amplă a noului model de Duster, chiar la fața locului, în Portugalia, la Estoril, și au explicat motivele pentru care mașina are șanse mari să rămână în topul preferințelor cumpărătorilor de SUV-uri la nivel european.

Cum rescrii un scenariu care a funcționat minunat până acum? Chiar înainte de a pune pixul pe hârtie, Dacia a decis să stabilească trei limite bine definite: aspectul lui Duster ar fi trebuit să fie robust , cu o referire puternică la exterior și proporții bine echilibrate.

Designerii au plecat așadar de la forme simple, lucrând în primul rând asupra volumelor, iar apoi au definit cockpitul, capota, aripile etc., asambland în final modelul final într-o manieră curată și precisă.

Ceea ce este cu adevărat fenomenal este că, deși produsul este complet nou în comparație cu generația anterioară , este totuși posibil să recunoaștem aceleași elemente caracteristice versiunilor anterioare. În același timp însă, observând silueta din lateral, se vede clar și evoluția proporțiilor”, notează sursa citată.

Publicat: 24 12. 2023, 15:10
Actualizat: 24 12. 2023, 15:10