1 mai 1994 – 1 mai 2014. Moștenirea lui Ayrton Senna: zeci de milioane de dolari folosite pentru educația copiilor din Brazilia

  • Acum 20 de ani, triplul campion mondial de Formula 1 deceda pe circuitul de la Imola. De atunci, doar redevențele de pe urma vânzării produselor cu brandul Senna au generat 70 de milioane de dolari, bani folosiți exclusiv în scopuri caritabile


Joi, 28 aprilie 1994. Acum 20 de ani, ideile de afaceri ale pilotului de Formula 1, Ayrton Senna, începeau să se concretizeze. Sosit la München, la bordul avionului său personal, un HS125 nou nouț, cumpărat de brazilianul de 34 de ani cu 7,9 milioane de dolari, Senna se întâlnea dis-de-dimineață cu directorii de la Audi AG pentru a discuta detalii ale contractului de franciză obținut de firma Senna Import pentru Brazilia. Imediat după întâlnire, pilotul lui Williams care abandonase în primele două curse din 1994 a decolat spre Bologna.

La ora 4 după-amiază, după încă un zbor cu elicopterul până la Padova, a urmat o întâlnire cu reprezentanții producătorului de biciclete Carraro, firmă care fabrica un model din fibră de carbon sub brandul „Senna” și faimosul logo cu „dublu S”. Ayrton Senna urma să importe produsele Carraro în țara sa natală. Pe seară, în drum spre Imola, unde peste trei zile era programtă a treia cursă din 1994, Marele Premiu din San Marino, brazilianul s-a întâlnit cu un director de marketing de la TAG Heuer. Producătorul de ceasuri avea în plan un nou model Senna, cu un preț de vânzare de 2.000 de dolari. Triplul campion mondial, cu un salariu anual de 20 de milioane de dolari la Williams, se pregătea pentru o carieră de om de afaceri. Fără să știe însă, mai avea de trăit mai puțin de 72 de ore.

Pe 1 mai 1994, Ayrton Senna a decedat după ce monopostul său, aflat pe primul loc în cursă, a părăsit pista în virajul Tamburello și s-a izbit de un zid de protecție cu 190 de kilometri la oră. Moartea sa a transformat radical Formula 1. Măsurile de siguranță au fost revizuite și, de atunci, niciun alt pilot nu a mai decedat în circuit. Paradoxal, audiența Formulei 1 a crescut cu 30% imediat după decesul lui Senna și apariția noului star Michael Schumacher.

Ayrton Senna a deținut două proprietăți cu plajă la Angra dos Reis (Brazilia) și Quinta do Lago (Portugalia) și apartamente exclusiviste în Sao Paulo și Monaco. În plus, pilotul a construit o fermă la Tatoi, în Brazilia, unde avea propriul circuit de karting. Angajații săi  au primit în dar câte o casă construită de Senna. La Tatoi, brazilianul avea zeci de avioane radio-comandate, marele său hobby, cu o valoare de câteva sute de mii de dolari

Sora lui Senna, Viviane, și părinții săi – care în anii ”70 și-ar fi dorit ca Ayrton să se ocupe de afacerea familiei, un service auto, în loc să devină pilot de curse – au fost obligați să continue administrarea imperiului financiar lăsat moștenire. În 1994, anul morții lui Senna, companiile sale – reunite într-o clădire de 16 etaje din Sao Paulo cumpărată cu doi ani înainte – au avut un profit de 4 milioane de dolari și suma a continuat să crească.

„Oamenii bogați nu pot trăi pe o insulă înconjurată de sărăcie. Toți respirăm același aer. Trebuie să le dăm tuturor o șansă, oricât de mică ar fi ea”, declara înainte de moarte Senna, un idol în Brazilia, țară aflată în 1994 într-o situație dezastruoasă. Pilotul cu o avere estimată la 400 de milioane de dolari decisese ca redevența de pe urma vânzării produselor cu brandul Senna să fie donate copiilor săraci. La 6 luni după moartea sa, Viviane Senna a înființat Institutul Ayrton Senna, o organizație non-guvernamentală și non-profit care a crescut anual cu 25%, în primul deceniu. Bugetul institutului este asigurat din redevență, din donațiile familiei Senna și din sponsorizări.

„Nu caut niciodată sponsori, vin ei mereu la mine. Companiile trebuie să aibă un mod de operare acceptabil. Spre exemplu, trebuie să aibă un standard moral, să nu încurajeze comerțul agresiv”, a explicat sora lui Ayrton Senna modul în care decurge asocierea de imagine. Compaq și Petrobras, o companie petrolieră braziliană, au donat primele în 1994. În 1999, 10 companii, printre care Audi, Mattel, Microsoft și Texaco, erau parteneri, iar în 2014 numărul societăților asociate imaginii Institutului Ayrton Senna a ajuns la 126 (printre ele, Procter&Gamble, Coca Cola, Boeing și PlayStation).

În cei 20 de ani de activitate, Institutul Ayrton Senna a beneficiat de aproape 70 de milioane de dolari din redevența obținută de pe urma a peste 370 de produse cu brandul Senna, de la scutece la elicoptere. Peste 10 milioane de copii brazilieni din 1.300 de orașe au fost ajutați direct de organizația condusă de sora celui care a fost campion mondial în Formula 1 în 1988, 1990 și 1991.

Deși mâine se împlinesc două decenii de la decesul lui Senna, numărul fanilor săi nu scade. Pagina oficială de Facebook are 3,1 milioane de „followers”. Documentarul Senna, realizat în 2010 de regizorul Asif Kapadia, a avut încasări de 8,2 milioane de dolari. Cimitirul Morumbi din Sao Paulo, locul unde este îngropat pilotul, atrage ca un magnet. „Școlile aduc copiii în excursie. Foarte mulți japonezi vizitează mormântul său. Unii vin direct de la aeroport, abia apoi vizitează orașul”, a povestit, pentru reporterii Reuters, Alan Estevao, unul dintre îngrijitorii cimitirului. „Brazilienii îl venerează pe Senna la fel cum argentinienii îi apreciază pe Carlos Gardel, regele tangoului, și Evita Peron, idoli învăluiți de o aură de sfinți”, a scris acum câțiva ani revista Veja.

Brandul Senna este în continuare căutat, în special în Japonia, țară în care pilotul este considerat aproape un semizeu. Toate cele trei titluri de campion din cariera brazilianului au fost câștigate pe circuitul de la Suzuka, cu o mașină McLaren motorizată de producătorul nipon Honda. În martie 2014, firma italiană Montegrappa a lansat o serie limitată de 20 de stilouri și pixuri din aur masiv, cu un preț de piață de 18.000  de dolari bucata. Compania elvețiană Hublot comercializează  și ea o ediție limitată de ceasuri Senna la prețul de 38.000 de dolari bucata. Aproape 500.000 de brazilieni posedă cărți de credit cu logoul „dublu S”.
 
În 2010, vila pe care Senna a deținut-o în Portugalia, în Quinta do Lago, a fost vândută cu 13,4 milioane de dolari. Deși, după moartea sa, printre proprietari s-a numărat și fotbalistul englez Michael Owen, firma de imobiliare care a intermediat tranzacția s-a axat în prezentare pe numele brazilianului. Mașina pe care pilotul o folosea în Portugalia, o Honda NSX, a fost vândută de curând la licitație cu 180.000 de lire sterline. În urmă cu câțiva ani, un cumpărător a licitat  55.000 de lire sterline pentru nasul unei mașini Lotus, pilotată de Senna în 1987, iar un altul a plătit 1,2 milioane de dolari pentru mașina Toleman TG184-2 condusă de Senna în 1984 în faimoasa cursă de la Monte Carlo.

Publicat: 30 04. 2014, 12:13
Actualizat: 01 05. 2014, 07:37