Au început Naționalele de înot! Alex Coci, campion în proba de 100 m fluture. GALERIE FOTO

Azi au început în Bazinul național din Complexul „Lia Manoliu” Campionatele Naționale de înot ale României. În sesiunea de seară au avut loc 8 întreceri pentru medalii, iar elevul lui Ștefan Gherghel, Alex Coci, participant la JO de la Londra, s-a impus în proba de 100 m fluture. Tribunele au fost pline ochi în sesiunea de seară. Mogâldețe la brațul protector al părinților, iubitori de natație, mișcare și voie bună, dar și campioni precum Camelia Potec, Răzvan Florea, Carmen Bunaciu sau Ștefan Gherghel au trăit la maximum spectacolul din apă. Competiția reprezintă și o șansă pentru sportivi de a-și realiza rezultate care să le asigure prezența la Campionatul Mondial de la Barcelona, din luna iulie. Iată mai jos campionii din prima zi.

Naționalele de înot. Campioni (prima zi)

50 m spate feminin: Popa Ioana Alexandra 30:20

50 m spate masculin: Ungur Cătălin Paul 26:52

100 m fluture feminin: Dobrin Alexandra 1:03,09

100 m fluture masculin: Coci Alexandru 53:60

200 m bras feminin: Popa Ioana Alexandra 2:33,28

200 m bras masculin: Tudose Constantin 2:22,09

4×200 m liber feminin Dinamo (Cosma Ionela, Bocșa Bianca, Zboiu Nicoleta, Benea Daniela)

4×200 m liber masculin – Municipal Brașov (Cristea Horia, Sabău Alexandru, Coci Alexandru, Coste Alin)

Finalele se desfășoară între orele 17.00 si 19.00, de miercuri până duminică, la piscina din cadrul Complexului Olimpic Lia Manoliu, strada Maior Coravu. Sesiunea de dimineață începe la ora 10:00. Intrarea va fi liberă. Lupta pentru medalii e transmisă în direct de Digisport 3 în fiecare zi începând cu ora 17:00.

 

Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU

Publicat: 20 06. 2013, 09:29
Actualizat: 20 06. 2013, 14:15