Ursu, rezultatul carierei! „Pentru băiețelul meu!”

Aruncatorul de disc Sergiu Ursu a obtinut in aceasta seara, pe
Montjuic din Barcelona, in ultima zi a Europenelor, cea mai buna
performanta a carierei la un competitie de mare anvergura.

Elevul profesorului Musat a incheiat finala pe pozitia a opta, cu
63,11 m, dupa ce in urma cu patru ani, la editia precedenta de la
Goteborg, incheiase pe locul al noualea.

Ultimul act a adunat la start 12 finalisti, iar Sergiu a prins
promovarea in primii opt chiar din a treia aruncare, ultima a fazei
initiale.

„Am zis ori dau si ma calific, ori ratez. Si a iesit bine.
Inaintea concursului i-am facut la camera TV un semn baietelului
meu pentru ca stiam ca se va uita. Cand am plecat din Romania mi-a
zis Tati, fii concentrat la competitie, nu te gandi la mine. Mi-a
purtat noroc”
, ne-a declarat Sergiu.

Proba a fost castigata de polonezul Piotr Malachovski, cu 68,87 m.
„Sergiu e un profesionist si poate progresa in continuare. E tanar
la doar 30 de ani pentru aceasta proba” a spus federalul Dan
Serafim.

Publicat: 01 08. 2010, 22:38
Actualizat: 01 08. 2010, 22:39