Și-a rezervat biletele pentru Londra!** Șimon, de 5X la JO

Lidia Șimon (38 de ani) și-a rezervat biletul pentru cea de-a cincea ediție a Jocurilor Olimpice din carieră. Fondista stabilită în SUA s-a clasat ieri dimineață, la Maratonul de la Nagoya, pe poziția a 19-a, cu un timp ce se încadrează în baremul A de calificare – 2h33:41. Cursa a fost câștigată de rusoaica Albina Mayorova (2h23:52).

Vicecampiona olimpică din 2000 a curmat orice dubiu referitor la prezența sa la competiția celor cinci cercuri. După ce în toamnă, își realizase standardul la Osaka, pe un circuit neomologat de IAAF, eleva și soția lui Liviu Șimon a reluat munca de Sisif. S-a alimentat cu ambiție, a bătut în lung și-n lat porțiunile de antrenament binecunoscute din Colorado și s-a reîntors în țara care în urma cu un an îi provoca cea mai mare sperietură a vieții (cutremurul din Fukushima). Desfășurat pe o temperatură scăzută, doar 7 grade Celsius, maratonul considerat un ultim creiteriu pentru nipone de a ajunge la JO, a aliniat la start și o serie de vedete ineternaționale ale probei, printre care Catherine Ndereba, Albina Mayorova și Lidia Șimon. Campiona mondială de la Edmonton a făcut o cursă tactică perfectă și-a verificat în permanență cronometrul și la final și-a văzut țelul atins. Un timp care-i pune pe masă biletul pentru a cincea ediție a JO consecutivă!

2 ore 22 minute și 54 de sutimi e recordul personal al Lidiei la maraton

Publicat: 12 03. 2012, 08:13
Actualizat: 12 03. 2012, 13:39