Pușa împlinește azi 39 de ani! TRANSMITE-I UN MESAJ!

Pușa Diță a uimit nu numai România în 2008, ci o lume întreagă. A cucerit aurul olimpic la maraton, iar cursa ei a stârnit valuri de admirație pe toate meridianele lumii, fondista din Turburea și Vali Tomescu  acumulând un capital de popularitate imens. Victoria atletei tricolore i-a motivat până și pe Lance Armstrong sau Paula Radcliffe, iar în România, Pușa e privită ca o eroină.

Revenită după Sărbătorile de iarnă la Boulder (Colorado), dinamovista a luat-o de la capăt, pentru că o așteaptă Maratonul de la Londra și alte zeci de invitații la cursele pe distanțe lungi. Va avea totuși pentru puțin timp un moment de respiro.

Azi, 23 ianuarie, ea împlinește 39 de ani. „Dumnezeu m-a ajutat mult anul trecut și m-a făcut fericită. Drept urmare, această zi va fi una specială, una dintre cele mai fericite  din viața mea. Voi sărbători cu mai mulți prieteni apropiați la un restaurant din apropiere, dar asta nu înseamnă că nu voi avea și o sesiune scurtă de antrenament înaintea partyului”, a declarat pentru Pro Sport campioana olimpică.

Publicat: 22 01. 2009, 23:53