Opera din Zagreb. Alina Rotaru a câștigat concursul de lungime de la World Challenge. „Nici acum nu-mi vine să cred”. „Struțul” s-a clasat pe 2 la triplusalt

  • Săritoarea în lungime Alina Rotaru a reușit marți seara un rezultat mare pe final de sezon, impunându-se în penultima etapă IAAF World Challenge, la Zagreb (6,56 m)
  • Tot în Croația, triplusaltistul Marian Oprea a încheiat concursul de „șotron” pe poziția secundă, 16,59 m
  • Podiumul de la 100 m: 1. Kemar Bailey Cole (Jam, 10,07), 2. Asafa Powell (Jam, 10,07), 3. Michael Rodgers (SUA, 10,10)

Reprezentanții de top ai atletismului românesc au un final bun de sezon. Marți seara, la puternicul miting atletic IAAF World Challenge de la Zagreb, Croația, Alina Rotaru a încheiat cel mai bun an din carieră cu o performanță care o alimentează cu ambiție și încredere în propriile forțe. Eleva lui Adrian Ghioroaie s-a clasat pe primul loc al probei de lungime, cu o încercare de 6,56 m, reușită din ultima tentativă. Pe o vreme ploioasă, cu o temperatură de doar 8 grade Celsius, sportiva de la CSA Steaua a întins ruleta identic la primele două sărituri (6,38 m), pentru ca următoarele trei să fie depășite. Rotaru a dat lovitura din ultima încercare: a aterizat la un 6,56 m, rezultat superior cu doar un centimetru față de cel atins de ocupanta locului secund, sârboaica Ivana Spanovic (6,55 m).

Victoria capătă o dimensiune specială, întrucât finalista de la Europene s-a impus în fața unor specialiste de top ale probei, precum Spanovic (loc 2, 6,55 m), Erica Jarder (Suedia, loc 3, 6,36 m), Daria Klishina (Rusia, loc 4, 6,36 m), Dana Veldakova (Svk, loc 5, 6,27 m) sau celebra Britney Reese (SUA, loc 7, 6,11 m), „Nu-mi vine să cred nici acum, e un concurs foarte valoros și rezultatul e cu atât mai important cu cât am bătut niște nume sonore pe plan mondial”, a spus eleva lui Adrian Ghioroaie pentru ProSport. Antrenorul Alinei este tehncianul cu care Oana Pantelimon a cucerit bronzul în proba de înălțime la Jocurile Olimpice de la Sydney.

6,74 m e recordul personal al Alinei Rotaru in proba de lungime

În concursul de triplusalt, Marian Oprea a încheiat pe poziția secundă, cu 16,59 m, din a patra tentativă. Pe primul loc s-a clasat cubanezul Alexis Copello, 16,66 m, din săritura inaugurală. „E un rezultat bun pentru finalul de sezon”, a declarat elevul antrenoarei Doina Anton. Piteșteanul în vârstă de 32 de ani a rămas și în 2014 unul dintre puținii sportivi pe care România se poate baza la cel mai înalt nivel în atletismul mondial. VIcecampionul olimpic de la Atena se menține în elită de 14 ani.

17,81 m e cel mai bun rezultat din carieră atins de Oprea (Zurich, 2005).

18,29 m e recordul mondial la triplusalt – Jonathan Edwards (MBr) – Goteborg, CM 1995

 

Publicat: 03 09. 2014, 00:48
Actualizat: 03 09. 2014, 10:16