Nume mari ale atletismului românesc participă la Campionatul Balcanic Masters. Bogdan Tudor, omul care se bătea cu Mike Powell și Carl Lewis, e una dintre vedetele Balcaniadei de la București, 19-22 septembrie

Campionatul Balcanic Masters se va desfășura între 19 și 22 septembrie pe Stadionul Iolanda Balaș Soter din București.

Concursul din vecinătatea sediului FRA devine cel mai tare Grand Prix de pistă din ultimii 30 de ani ca număr de concurenți (aproximativ 1000 înscriși la toate categoriile de vârstă).

La startul concursului al cărui director va fi Ioan Vieru vin zece campioni mondiali de Masters, printre care Bogdan Tudor, Mihaela Loghin, Adrian Neagu, Florentina Marin sau Silviu Nisu.

Bogdan Tudor e unul dintre cei mai importanți atleți români din istorie. A participat la JO, CM și CE, deține recordul național (8,37 m – 1995) la săritura în lungime și a terminat pe locul 5 celebra finală a Campionatului Mondial de la Tokyo din 1991, când Mike Powell i-a suflat aurul cu un nou record mondial legendarului Carl Lewis.

Toate informațiile și rezultatele LIVE vor fi AICI.

Publicat: 13 09. 2019, 16:46
Actualizat: 13 09. 2019, 16:54