Etapa națională a factorilor poștali are loc la Gura Humorului!

Poșta Română și Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații organizează sâmbătă, 13 iunie, ora 10:00, la Gura Humorului, județul Suceava, etapa națională a Marșului Factorilor Poștali, competiție sportivă ajunsă anul acesta la cea de-a 33-a ediție. Cei mai buni poștași mărșăluitori din țară, 33 de fete și 33 de băieți, se vor întrece pe un traseu special amenajat, de la Mănăstirea Gura Humorului la principalul punct hotelier al orașului, Hotelul Best Western. Fetele vor avea de parcurs un traseu de 3.000 metri, iar băieții se vor întrece pe o distanță de 7.000 metri. Cei 66 de poștași s-au calificat la etapa națională a marșului după ce au trecut de fazele județene și regionale ale competiției.

Poșta Română și Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații organizează sâmbătă, 13 iunie, ora 10:00, la Gura Humorului, județul Suceava, etapa națională a Marșului Factorilor Poștali, competiție sportivă ajunsă anul acesta la cea de-a 33-a ediție.

Cei mai buni poștași mărșăluitori din țară, 33 de fete și 33 de băieți, se vor întrece pe un traseu special amenajat, de la Mănăstirea Gura Humorului la principalul punct hotelier al orașului, Hotelul Best Western. Fetele vor avea de parcurs un traseu de 3.000 metri, iar băieții se vor întrece pe o distanță de 7.000 metri. Cei 66 de poștași s-au calificat la etapa națională a marșului după ce au trecut de fazele județene și regionale ale competiției.

Câștigătorii primelor trei locuri la fete și ai primelor cinci locuri la băieți vor face parte din lotul care va reprezenta Poșta Română la Balcaniada Marșul Factorilor Poștali care va avea loc, în toamna acestui an, în Turcia. Poștașii români au obținut, de-a lungul timpului, rezultate notabile la Balcaniadă. Spre exemplu, la ediția de anul trecut, Poșta Română a obținut locurile I la individual fete și băieți, precum și pe echipe fete, dar și locul al III-lea la echipe băieți. 

 

Publicat: 10 06. 2009, 15:25
Actualizat: 10 06. 2009, 15:26