Drumul oaselor

Campioana mondialã de juniori la 800 m, vasluianca Mirela Lavric
(foto), s-a alãturat ieri la prânz lotului tricolor cazat la
Hotelul Confortel.

Împreună cu colegele ei, Bianca Răzor și Adelina Pastor, eleva
Vioricăi Pintilie a sosit în Catalunia tocmai din îndepărtata
Canada, unde s-au desfășurat CM de juniori, călătoria fiind un
adevărat chin. De la Moncton până în Montreal, tridentul s-a
deplasat cu un autobuz ce a parcurs distanța în șase ore, o floare
la ureche față de ce avea să urmeze. Pentru că zborul din metropola
canadiană până în Amsterdam s-a întins apoi pe durata a 16 ore!
Cele 120 de minute până în Barcelona parcă nici nu s-au mai simțit
pentru cele trei fete care vor face parte alături de Angela
Moroșanu din ștafeta de 4×400 m (sâmbătă – semifinalele).

„Dupã 26 de ore, fetele arată ca niște prăjituri…
dulci”,
le-a creionat plastic portretul federalul Zsolt
Gyongyossy, cel care le-a așteptat pe fete în aeroport.

Publicat: 28 07. 2010, 09:15
Actualizat: 28 07. 2010, 09:19