Dezvăluire senzațională a unui fost campion mondial:** „Antrenorul m-a abuzat sexual”

Suedezul Patrik Sjoberg, fost campion mondial la săritura în
înălțime, a dezvăluit, într-o carte scrisă de el, că a fost abuzat
sexual de către antrenorul său.

„Sunt o victimă. Aș fi vrut să am curajul de a o spune
în timpul vieții lui Viljo. Faptele sale care m-au făcut să sufăr
pe mine și pe alți copii reprezintă motivul principal pentru care
am scris această carte. Scopul nu este acela de a defăima pe cineva
care a murit, ci de a povesti o istorie
„, a explicat
Sjoberg, 46 de ani, într-un interviu acordat cotidianului Dagens
Nyheter, cu ocazia apariției cărții sale, intitulată „Ceea
ce nu ați văzut”.

Campion mondial în 1987 și vicecampion olimpic în 1984 și în
1992, Sjoberg a afirmat că a fost violat o perioadă lungă de către
antrenorul și tatăl său vitreg Viljo Nousiainen, decedat în
1999.

Sjoberg a mai spus că nu a povestit nimănui despre ce a suportat
din partea lui Nousiainen, până în urmă cu doi ani, când un alt
atlet pregătit de tehnicianul repectiv, Christian Sakar Thomassen,
i-a povestit că a fost supus aceluiași tratament.

Nousiainen, antrenor reputat, i-a mai pregătit pe Christian
Olsson, campion olimpic în 2004 și campion mondial în 2003 la
triplu-salt, dar și pe Stefan Holm, campion olimpic în 2004 la
săritura în înălțime.

Mediafax

Publicat: 28 04. 2011, 16:55
Actualizat: 28 04. 2011, 18:37