Campionii olimpici la atletism ai României, premiați în cadrul galei FRA 100


Campionii olimpici la atletism ai României au fost premiați, vineri seară, în cadrul unei gale a Federației Române de Atletism (FRA), la Izvorani, aceștia primind trofee denumite „Puterea luminii”.

Astfel au fost premiați Iolanda Balaș, Lia Manoliu și Mihaela Peneș, trofeele pentru ultimele două fiind ridicate de fratele Liei Manoliu, Viorica Viscopoleanu, Anișoara Cușmir, Doina Melinte, Maricica Puică, Paula Ivan, Gabriela Szabo și Constantina Diță.

La eveniment au participat vicepreședintele Federației Internaționale de Atletism (IAAF), Serghei Bubka, președintele ANST, Carmen Tocală, președintele COSR, Octavian Morariu, președintele FRF, Mircea Sandu, antrenorii Marian Bitang și Octavian Bellu.

De asemenea, FRA a acordat premii federației internaționale de atletism, celei europene și asociației federațiilor balcanice.

FRA a fost premiată de IAAF, ANST, federația eruopeană, asociația federațiilor balcanice, ANAD, precum și de direcții județene și cluburi sportive.

Articol scris de Andrei Mazurchievici

Publicat: 04 11. 2012, 16:31
Actualizat: 04 11. 2012, 16:32