BREAKING NEWS!** Oscar Pistorius, acuzat oficial de crimă! Ipoteza accidentului nu a fost luată în calcul

UPDATE: Deși inițial s-a crezut că a fost vorba de un accident, iată că această ipoteză nu a fost luată în calcul de Poliție.

Atletul Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea prietenei sale, poliția menționând că au existat anterior dispute familiale raportate de la locuința din Pretoria a sportivului, informează AFP, care precizează că este exclusă ipoteza unui accident, lansată inițial de presă sud-africană.

Un purtător de cuvânt al poliției locale, Denise Beukes, a declarat unui post de telviziune că parchetul ar urma să refuze eliberarea pe cauțiune a campionului paralimpic. „Au existat în trecut rapoarte privind dispute familiale care au avut loc la domiciliul acuzatului”, a precizat Beukes.

„Pot să spun că suspectul a fost inculpat pentru crimă”, a menționat un alt purtător de cuvânt al poliției, Katlego Mogale.

Această formulare, notează AFP, exclude ipoteza unui accident, emisă inițial de presa locală, care a scris că Pistorius și-a confundat prietena cu un hoț.

„Nu avem date privind aceste speculații. Noi doar am auzit la radio că femeia a fost împușcată după ce a fost confundată cu un hoț”, a afirmat și Beukes, potrivit news24.com.

Mediafax


UPDATE Se pare că iubita lui Pistorius, Reeva Steenkamp, a încercat să îi facă o surpriză atletului de Valentine’s Day, însă acesta a crezut că este jefuit în timpul nopții, motiv pentru care a deschis focul.

Pistorius se află în acest moment în arestul poliției și e în stare de șoc.


Celebrul Oscar Pistorius a fost reținut în această dimineață după ce o femeie a fost găsită moartă în locuința starului paralimpic din Africa de Sud.

Multiplul medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice este interogat de poliție, după ce o femeie despre care se bănuiește că ar fi iubita lui a fost împușcată în cap în și în mână, anunță Daily Mail, care citează surse din Africa de Sud.

Conform sursei citate, cel mai probabil a fost vorba de un accident tragic. Prima ipoteză e că Pistorius și-a confundat iubita cu un hoț și a împușcat-o mortal.

Cei doi locuiau împreună în apropiere de Johannesburg, în regiunea Pretoria. Incidentul a avut loc la ora 4 dimineața.

UPDATE  Ediția online a publicației de limbă afrikaans a notat o declarație a unei polițiste, Sarah Mcira, care a precizat că prietena lui Pistorius a fost lovită de gloanțe la cap și la braț, decedând pe loc, anunță MEDIAFAX.

Un purtător de cuvânt al poliției a confirmat incidentul, dar nu a oferit identitatea persoanelor. „Un bărbat de 26 de ani a fost condus în arest pentru că ar fi împușcat o femeie„, a declarat Katlego Mogale, care a adăugat că bărbatul va compărea în cursul zilei în fața unui tribunal din Pretoria.

Victima, în vârstă de 30 de ani, a fost atinsă de patru gloanțe și a decedat pe loc, a adăugat reprezentantul poliției. „Primele cercetări au relevat că persoana decedat ar fi prietena acuzatului„, a mai spus Katlego Mogale.

Oscar Pistorius s-a născut fără peronee, medicii fiind nevoiți să îi amputeze ambele picioare când avea numai câteva luni. În prezent, sportivul poartă proteze din fibră de carbon și concurează și alături de sportivi fără handicap fizic. La JO de la Londra, el a reușit să se califice în seriile semifinale ale probei de 400 de metri.


 

Publicat: 14 02. 2013, 15:27
Actualizat: 14 02. 2013, 16:27