Anca Heltne, prinsă dopată pentru a doua oară. Sportiva a fost testată la Naționale și riscă suspendarea pe viață. Reacția președintelui Federației

  • Aruncătoarea de greutate Anca Heltne (36 de ani) a fost suspendată provizoriu din activitate, după ce un test anti-doping efectuat la Campionatele Naționale a ieșit pozitiv.

Medaliată cu bronz la Campionatele Europene Indoor de la Torino (2009), atleta nu se află la prima abatere, ea fiind depistată pozitiv și în 2010. În astfel de cazuri, regulamentul prevede ca un sportiv să fie exclus pe viață din activitate.

De notat faptul că sportiva noastră a participat ulterior, după ce fusese testată, la Mondialele Indoor de la Sopot (Polonia), rezultatele testului sosind abia după terminarea competiției. Acolo, Anca a ratat intrarea în finală.

Dacă nu va cere proba B, care va fi analizată la un laborator acreditat de WADA, suspendarea va veni în mod firesc. În 99% dintre cazuri, contraexpertiza confirmă proba inițială.

„Am aflat de ieri, urmează proba B. Am sfătuit-o să se apere până la capăt. Dacă demersul nu va avea rezultatul dorit, asta e, să o suspende, nu fac eu legile. E o sportivă cu mare experiență, la vârsta pe care o are nu avea voie să pățească așa ceva”
Sandu Ion, președintele Federației de atletism

Publicat: 12 03. 2014, 19:54
Actualizat: 12 03. 2014, 20:00