Africa a luat potul!** Maratonul Internațional București a fost dominat ieri de reprezentanții Kenyei și Etiopiei

Felix Kangogo (foto, Kenya) a câștigat întrecerea masculină, iar la feminin s-a impus Amalz Nagede (Etiopia)

Maratonul Internațional București, ajuns la a cincea ediție, a stabilit un nou record de partcipare. Aproximativ 7.000 de oameni au luat startul la toate probele incluse în program, inclusiv campioanele olimpice Viorica Susanu, Camelia Lupașcu (ambele la canotaj) și Andreea Răducan (gimnastică), dar și fosta mare jucătoare de tenis de masă, Otlia Bădescu. Peste 1.000 de atleți din 40 de țări au fost înscriși în cursele tradiționale de 42 kilometri și 185 de metri. Așa cum era de așteptat, întrecerile au fost dominate de sportivii veniți din Africa. Kenyanul Felix Kangogo s-a impus clar în cursa masculină, terminată cu un podium sută la sută ocupat de alergătorii de culoare.

„Adversarii au fost foarte puternici, dar am forțat pe final și am reușit să câștig. A fost o cursă frumoasă. E prima oară când vin în România și mi-a plăcut foarte mult”, a declarat învingătorul. Proba feminină a fost câștigată de Amalz Nagede (Etiopia), în timp ce Paula Todoran a încheiat pe locul 3. Următoarea ediție a Maratonului București se va disputa pe 6 octombrie 2013.

Articol scris de Adrian EUGEN

Publicat: 08 10. 2012, 08:22
Actualizat: 08 10. 2012, 08:23