Americanii vor să-l spulbere pe David Popovici la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Decizia SUA prin care schimbă toată strategia
Americani vor să îl facă uitat pe David Popovici la viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice pe care o vor găzdui la Los Angeles.
Federația de Natație din SUA a decis să numească un nou CEO, Kevin Ring. Decizia a fost anunțată joi, iar rolul noului CEO va fi de a gestiona relațiile dintre oganizație și sportivi. Între organizație și unii dintre cei mai importanți sportivi olimpici a existat o ruptură pe care Kevin Ring va încerca să o repare, apelând la un dialog chiar cu cel mai titrat înotător american din istorie, Michael Phelps.
Decizia SUA cu care vrea să îl doboare pe David Popovici la Jocurile Olimpice
Au rămas mai puțin de trei ani până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, iar SUA vrea să obțină cele mai importante medalii, astfel că David Popovici va avea concurenți pe măsură. Pentru a readuce natația americană acolo unde îi este locul, Federația a decis să numească un nou CEO.
Kevin Ring a acordat, la scurt timp de la numire, un interviu în care a vorbit despre principalele sale obiective. Numele lui Michael Phelps a fost rostit de noul CEO, fostul înotător având o relație dificilă pe parcursul carierei cu vechea administrație. Ring încearcă să reconstruiască relațiile cu foștii sportivi.
„O să-l sun foarte repede pe Michael. O să iau legătura cu el. Vreau să aflu mai multe despre experiențele lui. Pentru mine, mare parte din ceea ce urmează va fi despre a privi spre viitor.”, a declarat Kevin Ring.
Mai mulți foști sportivi au fost foarte vocali în privința USA Swimming deoarece performanțele sportivilor au scăzut în ultimii ani, iar la cârma organizației nu s-a mai aflat nimeni din august 2024.
Michael Phelps s-a plâns că a încercat să contacteze de mai multe ori organizația, dar de fiecare dată a fost respins. Ring a precizat că în mandatul său nu se va mai întâmpla acest lucru.
Americanii mizează să facă istorie în proba „regină” a natației punând la șefia organizației un CEO care nu provine din lumea acestui sport. Nu are idei preconcepute și va miza pe informațiile pe care le va procura de la oameni avizați precum Michael Phelps, Rowdy Gaines sau Ryan Lochte.
Kevin Ring are un CV impresionant. A lucrat 12 ani la IMG Consulting și mai bine de 10 ani la PGA of America ca manager al parteneriatelor corporative.
„Cred că foștii sportivi au foarte multe de oferit aici. Ceea ce a scris Michael a fost cu siguranță ceva ce trebuie luat în serios. Ar fi o greșeală să nu fac asta. Așa că aștept cu nerăbdare să am o conversație cu el, să-i ascult opiniile, sper să vorbim în curând, dar va fi în ritmul lui. Vreau să știu cum dorește să se implice, ce poate aduce, sau dacă vrea pur și simplu să fie ascultat. Orice ar vrea Michael să facă ar fi o prostie din partea mea să ignor”, a mai spus noul CEO USA Swimming.