Alina Dumitru, medaliată cu aur la Cupa Mondială de la București

Campioana olimpică la judo Alina Dumitru a obținut, sâmbătă,
medalia de aur la Cupa Mondială de la București, la categoria 48
kilograme, după ce a învins-o în finală pe colega sa din lotul
olimpic, Carmen Bogdan.

O altă finală pentru medalia de aur în care este implicată o
sportivă din România, programată tot sâmbătă, se va disputa între
Corina Căprioriu, campioana europeană en-titre la categoria 57
kilograme, și Sarah Loko (Franța).

București găzduiește pentru a doua oară în istorie o etapă de
Cupă Mondială, prima având loc în 15 aprilie 2006. La evenimentul
din Capitală, care se va încheia duminică, este prezent și
președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer.

Etapa de Cupă Mondială masculină se dispută tot la finalul
acestei săptămâni, dar la Madrid.

Sâmbătă, la categoria 66 kilograme, Szoke Laszlo a fost eliminat
din primul tur, la fel ca Ștefan Bichișan, la categoria 73
kilograme. La 90 de kilograme, Radu Valentin a reușit să treacă de
primul tur, urmând a-l întâlni în turul doi al grupei A pe
britanicul Andrew Burns.

Mediafax

Publicat: 05 06. 2010, 17:00
Actualizat: 05 06. 2010, 17:02