Accidentare horror în Cupa Mondială de schi alpin! Și-a rupt ambele picioare după o căzătură șocantă, iar sezonul este încheiat

Austria's Max Franz speeds down the course during an alpine ski, men's World Cup super-G in Kvitfjell, Norway, Sunday March 6, 2022.,Image: 666577727, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required., Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Accidentare horror în Cupa Mondială de schi alpin, cu Max Franz în prim-plan!

În vârstă de 33 de ani, austriacul și-a rupt ambele picioare în timpul antrenamentului pe care l-a avut pentru proba de coborâre a etapei de Cupă Mondială din Canada.

Max Franz ar fi trebuit să debuteze în noul sezon pe data de 26 noiembrie, în proba de coborâre programată la Lake Louise, locul în care a debutat în Cupa Mondială de schi alpin, în 2009.

Max Franz, accidentare horror în Cupa Mondială de schi alpin

Max Franz a căzut extrem de urât și, după accidentarea serioasă pe care a suferit-o, va rata restul sezonului de Cupă Mondială, așa cum a scris presa din Austria, luni dimineața.

Sportivul a avut parte de primul ajutor la fața locului, în condițiile în care era clar că problemele sunt mari.

Max Franz a ajuns cu avionul la spital, acolo unde diagonosticul a fost unul crunt: fractură deschisă la piciorul stâng și o fractură și mai urâtă la piciorul drept, pe lângă tăietura de pe braț.

Operat în regim de urgență, Franz a dat peste cap planurile Austriei, care spera ca Max să prindă o formă de zile mari în timpul Cupei Mondiale.

„Pentru echipa noastră, este o pierdere uriașă! Îi doresc lui Max să revină cât mai repede”, a spus directorul sportiv Marko Pfeifer.

  • 2016 este anul în care Max Franz a obținut prima victorie într-o etapă de Cupă Mondială, la Val Gardena, în Italia
Publicat: 14 11. 2022, 15:22
Actualizat: 14 11. 2022, 15:31