A născut după ce a murit

O poveste tragică, având o aură de miracol, a făcut ieri înconjurul lumii, declanșând lacrimi de durere, sentimente de uimire și multe semne de întrebare.

În urma unei hemoragii cerebrale, fosta campioană britanică la patinaj artistic, Jayne Soliman (41 de ani), a fost transportată de urgență la un spital din Oxford. Însărcinată în șase luni și jumătate, actuala antrenoare urma să aducă pe lume o fetiță (medalion), dar specialiștii britanici n-au reușit să-i oprească scurgerea de sânge cauzată de ruperea unui vas sagvin. Aflată în moarte cerebrală, inima fostei sportive a continuat să pulseze încă 48 de ore, susținută de aparate, în timp ce medicii i-au injectat steroizi pentru ca plămânii fetusului să se dezvolte rapid.

Operată prin cezariană

Fosta patinatoare a fost de urgență operată prin cezariană și a dat naștere prematur unei fetițe de nici 1 kilogram și jumătate. „Marea dorință a lui Jane a fost să devină mamă. Și ar fi fost o mamă excelentă. În numai 48 de ore am trăit două sentimente opuse. Am simțit bucuria nașterii fetiței mele și am îndurat durerea pierderii minunatei mele soții”, le-a șoptit, printre lacrimi, ziariștilor de la BBC, tatăl micuței, egipteanul Mahmoud Soliman (29 de ani). Minunea rămasă a fost botezată Aya, nume care în Coran se traduce prin miracol. Nu se știe însă dacă minunea va fi urmată de o alta: menținerea în viață și dezvoltarea normală a bebelușului.

"După ce a născut, medicii i-au pus copilul în brațe câteva minute pentru a sta împreună. Ar fi fost cea mai fericită mamă din lume" – David Philips, prieten al lui Jayne

Publicat: 14 01. 2009, 08:43
Actualizat: 14 01. 2009, 08:47