ADVERTORIAL | Telenovela „Mbappe”, sezon nou! Supercotele pentru transferurile verii

Finala Ligii Campionilor de la Istanbul a marcat, în mod oficial, finalul sezonului 2022-2023 la nivel de club. Tensiunea, dramatismul, surprizele şi toate celelalte momente care te fac să tresari ca fan al fotbalului se mută acum de pe teren în birouri şi la masa negocierilor. Urmează o vară încinsă pe piaţa transferurilor cu punctul de interes la Paris.

Vezi Supercotele pentru cele mai importante transferuri ale verii şi alege următoarea destinaţie a fotbaliştilor de top!

Vara divorţurilor la Paris

Cunoscut ca „oraşul iubirii”, Parisul este ameninţat de multiple despărţiri în această vară. Perioada de mercato nici nu a început în mod oficial, însă deja este cunoscut primul nume important care nu va mai evolua în „Jordan” sezonul viitor. Aventura lui Lionel Messi s-a încheiat după doar doi ani, iar acesta este doar începutul.

Perioada de linişte care a învăluit statutul lui Kylian Mbappe la Paris Saint-Germain a trecut neaşteptat. Campionul mondial din 2018 este convins să nu îşi prelungească contractul scadent vara viitoare, prin urmare clubul din capitala Franţei îl poate vinde încă din acest an, pentru a nu-l pierde liber de contract.

Să fie în sfârşit momentul în care Mbappe îşi va „asculta” inima şi va merge la marea lui iubire, Real Madrid? Apare un alt club care îi poate satisface toate capriciile de ordin financiar, şi nu numai, şeptarului de la Paris? Sau este posibilă o nouă împăcare – a câta oare – între clubul parizian şi Kylian Mbappe?

Vezi cotele pentru transferul lui Kylian Mbappe şi alege următoarea echipă a francezului!

Nu doar Mbappe pare să fie la final de drum la Paris. Şi al treilea fotbalist din tripleta magică poate pleca în această vară. Pentru Neymar, prima opţiune rămâne Paris (1.50), conform cotelor, însă un transfer în Arabia Saudită (Al Hilal – 4.25) nu este exclus pentru starul brazilian, la fel cum nicio potenţială mutare în Premier League (Man. United – 7.00) nu este scoasă din calcul.

Mutări importante în Premier League

Nici în fotbalul englez nu este linişte. Dacă această vară poate marca, în sfârşit, plecarea lui Kylian Mbappe de la PSG, o poveste similară îl vizează pe Harry Kane.

Vine după un sezon în care a devenit cel mai bun marcator din istoria lui Tottenham şi a înscris 30 de goluri în Premier League, al doilea cel mai bun marcator după Haaland. Dar încă un sezon fără trofee. Şi o vară în care Kane schimbă prefixul. La 30 de ani, căpitanul naţionalei Angliei este pregătit să o lase pe Tottenham, iar echipe precum Real Madrid (2.65), Manchester United (4.00) sau Bayern (13.00) par să fie cele mai viabile opţiuni.

Este posibilă o revenire a lui Eden Hazard la Chelsea (9.00)? Sau poate belgianul să ocupe eventualul loc lăsat liber de Harry Kane şi să devină următorul star de la Spurs (10.00)? Cândva unul dintre cei mai mari fotbalişti ai planetei, Hazard este liber de contract după despărţirea de Real Madrid, iar printre posibilele destinaţii ale belgianului se află Statele Unite (4.00) sau Arabia Saudită (2.75), în campionatul mult îndrăgit de jucătorii trecuţi de prima tinereţe fotbalistică.

Publicat: 14 06. 2023, 15:49
Actualizat: 14 06. 2023, 16:01