Performanța unei comune cu nici 4.000 de locuitori, pe harta fotbalului românesc. A înscris trei echipe în acest sezon, iar două sunt adversare directe. Reacția primarului

Andrei PASCU 13 Sep. 2021, 19:49 Liga 4
Performanța unei comune cu nici 4.000 de locuitori, pe harta fotbalului românesc. A înscris trei echipe în acest sezon, iar două sunt adversare directe. Reacția primarului

Comuna Ip, din județul Sălaj, are sub 4.000 de locuitori, 3.912 conform datelor oficiale, dar cu toate acestea iese în evidență cu o performanță de apreciat, dar care ridică și anumite semne de întrebare. În sezonul 2021/2022, Ip are două echipe înscrise în Liga 4 și una în Liga 5.

AS Ip și AS Cosniciu, rivale în Liga 4 Sălaj 

În primul rând, e vorba de AS Ip (foto principal) şi AS Cosniciu, care evoluează în Liga 4 Sălaj, dar și de AS Zăuan, care s-a înscris în Liga 5 Sălaj. Toate sunt finanțate, potrivit Sportul Sălăjean, cu bani de la autoritățile locale, de la primărie, dar demersul cu două echipe în divizia a patra nu pare unul tocmai etic, în condițiile în care campionatul nu e structurat în două serii, iar cele două să fie repartizate, în prima fază cel puțin, separat.

În plus, care era necesitatea a două echipe în aceeași divizie pentru o localitate atât de mică? Cluburile au fost adversare și campionatul trecut.

Cele trei echipe primesc câte 15.000 de lei de la autoritățile locale din Ip

AS Ip şi AS Cosniciu evoluează în aceeași serie, deși, cum spuneam, echipele nu au finanțatori diferiți, ci Primăria Ip este cea care se ocupă de gestionarea destinelor celor două. Consiliul Local Ip va acorda câte 15.000 de lei pentru fiecare din cele trei, pentru acest sezon, conform sursei amintite.

Interesant mai este că, în ciuda faptului că e o comună mică, fiecare formație are baza proprie, care se află în condiții destul de bune, ținând cont de faptul că activează în ligile de jos ale României. Chiar recent, Baza Sportivă Zăuan a fost modernizată, pentru că în ultimii ani nu a fost utilizată de nimeni.

Markus Laszlo, primarul comunei Ip: ”Suntem alături de toate echipele şi le susţinem” 

Chiar dacă poate apărea un conflict de interes între cele două echipe din Ip aflate în aceeași divizie și aceeași serie, primarul comunei, Markus Laszlo, e mândru de ce a realizat. Cu atât mai mult acum, când Ip are reprezentantă și în Liga 5.

Nu pot decât să mă bucur că în comuna noastră vor activa trei echipe de fotbal. Suntem alături de toate echipele şi le susţinem. Aici fotbalul este iubit şi nu s-a pus problema fondului de jucători. Sportul înseamnă mişcare dar şi socializare, pentru că duminică de duminică oamenii vor avea ocazia să se întâlnească la terenurile de fotbal. Pentru noi duminicile vor fi mai frumoase cu atât fotbal în comună.

Am încercat să le sugerez să se vaccineze toţi jucătorii, fiindcă tot acolo vom ajunge. Noi nu putem suporta astfel de cheltuieli. Dacă au jucătorii bani pentru aşa ceva este problema lor”, a declarat primarul Markus Laszlo, pentru Sportul Sălăjean.

AS Ip şi AS Cosniciu au fost adversare chiar în prima etapă 

În ceea ce privește istoricul echipelor din Ip, AS Cosniciu este la al treilea sezon în Liga a 4-a Sălaj, în timp ce AS Ip se află la a doua participare. AS Zăuan este proaspăt înscrisă în Liga 5 Sălaj, pentru că în ultimii șapte ani nu a activat în vreo divizie.

AS Ip şi AS Cosniciu au și început campionatul Ligii a 4-a Sălaj, care este format dintr-un număr de 11 cluburi. Cele două chiar au jucat una împotriva celeilalte în prima etapă, iar AS Cosniciu s-a impus în fața adversarilor din localitate, cu scorul de 2-1.

Rezultatele primei etape din Liga 4 Sălaj:

  • Rapid Zimbor – Ardealul Crişeni 2 – 1
  • AS Cosniciu – AS Ip 2 – 1
  • AS Chieşd – Venus Giurtelec 4 – 0
  • Rapid Jibou – ACS Bănişor Peceiu 7 – 0
  • Luceafărul Bălan – CS Barcău Nuşfalău va fi reprogramat
  • Someşul Someş Odorhei a stat

AS Zăuan a debutat cu victorie în Seria Vest din Liga 5 Sălaj. A trecut cu 4-1 de Voinţa Horoatu Crasnei, pe teren propriu.

Foto: Sportul Sălăjean 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/managerul-politehncii-iasi-pune-tunurile-pe-arbitrul-andrei-moroita-dupa-esecul-cu-fc-buzau-a-fost-o-greseala-grava-de-arbitraj-care-a-influentat-cursul-partidei-nu-poate-fi-rosu-niciodata-19200748

https://liga2.prosport.ro/liga-3/acs-poli-recunoaste-moartea-clubului-mesajul-administratorului-special-din-pacate-am-mai-trait-o-si-din-fericire-stim-poli-nu-moare-niciodata-19200736

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stenograme-anamaria-prodan-apare-in-discutiile-fostului-presedinte-al-dunarii-calarasi-cu-un-camatar-despre-implicarea-ei-la-echipa-prin-transferurile-facute-19200721

https://liga2.prosport.ro/liga-4/dupa-3-decenii-ajf-mehedinti-are-un-nou-presedinte-observatorul-de-arbitri-frf-louis-moisescu-si-a-invins-clar-singurul-contracandidat-avut-la-alegeri-19200711

 

 

 

Andrei PASCU 13 Sep. 2021, 19:49 Liga 4
Pe aceeași temă