Astra, dezmembrată la debutul în Liga 3! Fără antrenor și cu președintele trecut ca maseur, echipa care fix acum 6 ani elimina West Ham a pierdut rușinos cu Real… Bradu! Dacia Unirea Brăila, un nou început la fel de dezastruos

Marius ANGHEL 26 Aug. 2022, 23:08 Liga 3

Noul sezon al campionatului Liga 3 a început vineri, 26 august, cu câteva meciuri în care s-au înregistrat scoruri de maidan. Echipele care au suferit eșecuri drastice sunt chiar două dintre cele trei retrogradate în această vară din Liga 2, cele care au și evoluat astăzi.

Astra și Dacia Unirea Brăila s-au făcut de râs în prima etapă, pierzând în deplasare cu 10-0, respectiv 9-0.

Ultima dintre echipele retrogradate și fizic din Liga 2 în această vară, Dunărea Călărași, va juca sâmbătă, de la ora 18:00, la Gloria Albești, însă e greu de crezut că formația antrenată de Gheorghe Mihali va înregistra un astfel de rezultat.

Astra, 0-10 cu Real Bradu la debutul în Liga 3, la 6 ani distanță de la marea victorie și eliminare a englezilor de la West Ham

De departe, cel mal șocant rezultat înregistrat în prima etapă a noului sezon de Liga 3, ediția 2022-2023, îi aparține Astrei, campioana României în 2016, câștigătoarea Cupei României în 2014 și dublă deținătoare a trofeului Supercupa României, în 2014 și 2016.

La fix 6 ani distanță de la a doua eliminare istorică a englezilor de la West Ham, 1-0 la Londra după 1-1 la Giurgiu, în tur, în play-off-ul Cupei UEFA, Astra a pornit în campionatul Liga 3 din România și a debutat cu o înfrângere dezastruoasă, 0-10 cu Real Bradu, o echipă din județul Argeș care nu se numără printre cluburile favorite la promovare în seria sa.

Ciuca bătăilor în 2022, toate cele nouă meciuri disputate în Liga 2 pierzându-le, echipa prezidată de Marian Costea a început Liga 3 cu o umilință. Fără antrenor principal, cu președintele trecut drept maseur în raportul de arbitraj și cu doar 14 jucători în lot, Astra s-a făcut de râs la Bradu. Și e doar începutul.

Anghel Păun (6), Ionuț Oprescu (16), Ionuț Mihai (30), Mihai Găleșeanu (33), Bogdan Zamfirescu (50), Aurel Pirciu (58), Mădălin Govlej (65), Eduard Nițu (73, 83), Antonio Negru (89) au marcat pentru Real Bradu în victoria cu 10-0 în fața clubului care acum 7 ani o elimina prima dată pe West Ham (2-2 la Londra și 2-1 la Giurgiu), în turul 3 al Cupei UEFA.

La Bradu, pentru Astra au fost titulari (toți născuți în 2004): Cristian Catană – Florin Gheorghe, Robert Marin, Ionuț Bounegru, Mihăiță Ion, David Marin, Răzvan Nițu, Francisco Udriște, Alin Stanca, Andrei Constantin și Teodor Nicolescu. Rezerve au fost Petru Dima (2007), Andrei Năstase (2006) și Lucian Constantin (2004), iar din stafful tehnic au făcut parte delegatul George Șanțmare, așa-zisul antrenor principal, și maseurii Marian Costea, adică președintele clubului, și Viorel Roman.

  • Din seria Astrei, a 4-a a Ligii 3, mai fac parte CS Dinamo București, ACS Muscelul Câmpulung Elite, CS Tunari, FC Pucioasa, SC Popești Leodeni, Unirea Bascov, FCSB 2, Flacăra Moreni și Real Bradu.

Dacia Unirea Brăila a început Liga 3 cu un eșec la scorul de 0-9 la Râmnicu Sărat

Și cealaltă fost divizionară secundă care a evoluat vineri în prima etapă a noului sezon de Liga 3 a încasat-o la fel de rău. Dacia Unirea Brăila, antrenată de directorul sportiv Marian Samuilă, a fost învinsă cu 9-0 în deplasare de CSM Râmnicu Sărat.

Matei Constantinescu (3, 25, 38), Adrian Mateiciuc (30, 60, 87), Călin Pâslaru (54, 78) și Mădălin Socol (83 – penalty) au înscris pentru râmniceni în fața echipei din Brăila, cea care ar trebui să fie formația fanion a județului și municipiului cu același nume, însă mai degrabă le face de rușine.

Dacia Unirea face parte din Seria a 2-a a Ligii 3, în care mai sunt Unirea Braniștea, Voința Limpeziș, CSM Focșani, Aerostar Bacău, Metalul Buzău, Sporting Liești, Viitorul Ianca, CSM Râmnicu Sărat și Dinamo Bacău.

Multe rezultate cu scor de maidan în primele meciuri din etapa 1 a Ligii 3

Aceste două rezultate înregistrate de Astra și Brăila nu au fost însă singurele scoruri cum rar întâlnești pe un teren de fotbal și la acest nivel fotbalistic.

În prima etapă a noului sezon de Liga 3, din totalul de 50 de meciuri, vineri au fost programate 18. Alte rezultate spectaculoase s-au înregistrat astfel:

Aerostar Bacău – Voinţa Limpeziş 8-3 (Seria 2)
FCSB 2 – FC Pucioasa 0-6 (Seria 4)
Universitatea Craiova 2 – Minerul Costeşti 6-0 (Seria 6)
Lotus Băile Felix – FC Bihor Oradea 3-4

Toate rezultatele din etapa 1 a noului sezon de Liga 3

Foto: Real Bradu și CSM Râmnicu Sărat

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-1-a-inceput-noul-sezon-acum-se-disputa-primele-18-meciuri-19242523

https://liga2.prosport.ro/liga-3/seria-2-liga-3-csm-focsani-si-aerostar-bacau-par-marile-favorite-la-promovare-din-aceasta-grupa-braila-e-stoarsa-de-puteri-dupa-sezonul-dezastruos-din-liga-2-programul-meciurilor-19241420

https://liga2.prosport.ro/liga-3/seria-4-liga-3-duel-fcsb-2-cs-dinamo-in-aceasta-grupa-din-care-face-parte-si-fosta-campioana-astra-programul-meciurilor-19241432

https://liga2.prosport.ro/liga-3/joaca-de-a-schimbatul-antrenorilor-dacia-unirea-a-pus-alt-principal-dupa-o-luna-dar-alegerea-nu-e-deloc-surprinzatoare-omul-care-centreaza-si-da-cu-capul-in-club-19237522

Marius ANGHEL 26 Aug. 2022, 23:08 Liga 3
Pe aceeași temă