Vasile Miriuță, remiză cu Chindia pe terenul unde a debutat ca antrenor la seniori, la aniversarea a 55 de ani. ”Prima repriză a fost foarte slabă, nu vreau să vă zic ce le-am spus la pauză. Dar în repriza a doua am fost peste ei”

Narcis POHOAȚĂ 19 Sep. 2023, 20:34 Liga 2
Vasile Miriuță, remiză cu Chindia pe terenul unde a debutat ca antrenor la seniori, la aniversarea a 55 de ani. ”Prima repriză a fost foarte slabă, nu vreau să vă zic ce le-am spus la pauză. Dar în repriza a doua am fost peste ei”

Chindia Târgoviște a obținut un punct in extremis în deplasarea de la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, scor 1-1 (1-0), gruparea dâmbovițeană evitând eșecul în prelungiri chiar în ziua în care antrenorul său, Vasile Miriuță, aniversa 55 de ani.

După o primă repriză foarte slabă, în care a fost și condusă pe tabelă după reușita lui Patrick Petre din minutul 27, Chindia a revenit mult mai curajoasă de la cabine, a controlat jocul în ultimele 30 de minute și a obținut un punct în prelungiri, după golul marcat de nemțeanul Andrei Marc (90+1).

Vasile Miriuță, după remiza dintre Ceahlăul și Chindia: ”Eu zic că rezultatul de egalitate este ok”

La final, antrenorul Vasile Miriuță, cel care a antrenat la Piatra Neamț în urmă cu zece ani, când conducea o primă echipă de seniori, pe fosta Ceahlăul, a recunoscut că echipa sa a jucat foarte slab în primele 45 de minute și a evitat să dezvăluie cu ce cuvinte și-a resuscitat elevii la pauză. A admis, totuși, că nemțenii cu greu ar fi putut scăpa victoria dacă ar fi făcut 2-0 în prima repriză, însă Railean a evitat golul în mai multe situații.

”O primă repriză foarte slabă din partea noastră, Ceahlăul a jucat foarte bine în prima repriză, ne-a depășit la toate capitolele. La pauză am făcut trei schinbări, am schimbat și sistemul de joc, eu zic că a doua repriză am fost peste ei. Au avut acea bară, dar și noi am avut patru-cinci ocazii clare de a marca. Dacă e să o luăm după reprize, eu zic că rezultatul de egalitate este ok, dar dacă luăm după primele 40 de minute, puteam să pierdem. Dacă făceau 2-0, era gata. Dar în ultimele 30 de minute am pus presiune și am egalat. Am fost foarte supărat după prima repriză, nu vreau să vă zic ce le-am zis băieților la pauză. Dar în repriza a doua am jucat fotbal”, a declarat Vasile Miriuță.

Chindia în meciul cu Ceahlăul: Railean – Gît, Marc, Rutjens (Ad. Ioniță 46′), Fl. Plămadă, Anișorac (Boțogan 46′) – Prejmerean – Alb. Călin, Matiș (Golofca 61′), Max. Cojocaru (Jah 46′) – Rob. Moldoveanu. Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – C. Dinu, Andr. Șerban, Bogaciuc, L. Manolache.

”Avem nevoie de trei victorii legate pentru a ne bate la play-off”

Antrenorul Chindiei a mai spus că echipa sa va putea emite pretenții cu adevărat la play-off dacă va obține trei victorii legate. Iar primul prilej va fi în runda următoare, acasă, cu CSC Dumbrăvița, echipa de pe locul 5, cu patru puncte mai mult în clasament.

”Suntem la trei-patru puncte de play-off, suntem acolo. Avem meci cu Dumbrăvița, jucăm acasă, trebuie să batem. Trebuie să avem o serie de trei victorii pentru a ajunge acolo, pe loc de play-off. Sunt câteva echipe bune în serie, precum Ceahlăul, Slobozia, Buzău, Șelimbăr, trebuie să venim și noi acolo, nu avem ce face”, a mai spus Miriuță, care în ziua jocului de la Piatra Neamț a împlinit 55 de ani.

După șase etape trecute din acest sezon de Liga 2, Chindia Târgoviște ocupă locul 10 în clasament, cu 7 puncte, fiind la egalitate cu Steaua, Campionii FC Argeș, CS Mioveni și Viitorul Pandurii. În etapa a 7-a, dâmbovițenii joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu CSC Dumbrăvița (locul 5, 11 puncte).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Gelu Crăcană

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-cristian-pustai-dupa-ceahlaul-chindia-1-1-19285543

https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-lui-andrei-marc-dupa-csm-ceahlaul-chindia-targoviste-1-1-19285540

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-si-chindia-au-remizat-in-etapa-a-6-a-a-ligii-2-19285522

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-chindia-meci-din-etapa-a-6-a-a-ligii-2-19285469

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-torje-a-semnat-cu-concordia-chiajna-19285484

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-6-liga-2-19284913

Narcis POHOAȚĂ 19 Sep. 2023, 20:34 Liga 2
Pe aceeași temă