Va ”arbitra” Steaua lupta din play-off? Răspunsul categoric al lui Adi Popa, cum e motivat vestiarul și ce echipe crede că vor promova: ”Le-am simțit puternice”

Răzvan STÎNGĂ 06 Mar. 2023, 16:27 Liga 2

Steaua își propune să termine pe locul 1 în acest sezon de Liga 2, chiar dacă veșnicele discuții despre dreptul legal de promovare nu prea își mai au rostul. Cu toate acestea, Adrian Popa vrea să îndeplinească obiectivul trasat alături de conducere.

Adrian Popa admite că Steaua va da tot ce poate și în play-off-ul de Liga 2

Steaua vrea să termine pe un loc direct promovabil în SuperLiga României din punct de vedere sportiv, mai ales că jucătorii sunt motivați, acum, doar de faptul că au în contracte anumite prime de obiectiv.

După partida cu Minaur Baia Mare, scor 3-0, Adrian Popa a vorbit, la conferința de presă, despre cum se motivează el și colegii lui, dată fiind situația de ordin juridic. Mijlocașul a afirmat clar că nu se pune problema ca Steaua să ”arbitreze” disputa pentru promovare, așa cum a fost și sezonul trecut, când era exact același context.

Jucătorii echipei Steaua, motivați să termine pe locurile 1-2 în Liga 2. Adrian Popa: ”Avem prime de obiectiv”

Referitor la echipele cu șanse la promovarea în SuperLiga României, mijlocașul de 34 de ani a afirmat că le vede puternice pe Politehnica Iași și pe SC Oțelul, precizând și argumentele celor două.

Noi vrem să terminăm pe locul 1, avem prime de obiectiv doar la locurile 1-2. Mai departe, nu ne interesează. Noi, dacă nu vom fi în primele două echipe, nu ne vom încasa primele. Nu poate să ne ofere cineva prime să arbitrăm lupta pentru promovare.

Anul trecut tot așa s-a spus, că vom arbitra, iar în afară de Universitatea Cluj, cu care suntem rivali de moarte, mai ales galeriile, se urăsc, le-am încurcat pe toate în unul din meciuri.

Sper să terminăm pe locul 1, iar în spatele nostru, la ce lot are, cred că Poli Iași va fi. Are un lot foarte bun, un lot pe măsură, se va bate cu noi. Dorinel Munteanu a făcut și el un grup bun la Galați, a reușit să adune jucătorii și e o nucă foarte tare, o echipă solidă”, a declarat Adrian Popa la conferința de presă de la finalul jocului cu Minaur Baia Mare, scor 3-0.

Steaua, victorie la scor cu Minaur Baia Mare. Adrian Popa, printre marcatori

Steaua a controlat clar partida cu Minaur Baia Mare, însă a condus cu 1-0 până spre final. A deschis scorul în minutul 29, prin Mădălin Mihăescu, și ”a așteptat” ultimele secvențe pentru a mări diferența.

A făcut echipa bucureșteană 2-0 în minutul 88, prin Adrian Popa, iar tabela a fost închisă de Atanas Trică, în al treilea minut adițional.

La final, la conferința de presă, Daniel Oprița a declarat că a avut ceva emoții, chiar dacă echipa lui s-a prezentat destul de bine. I-a fost teamă de un gol care ar fi putut pica din nimic, însă în cele din urmă s-a liniștit când a văzut că Popa a dus scorul la 2-0.

În plus, un detaliu important este acela că Steaua a revenit pe locul 1 în Liga 2 și a bifat primul succes după trei partide în care a luat numai două puncte, lucru remarcat și de Adrian Popa.

E important că am câștigat, pentru că nu mai eram pe locul 1, nu mai eram în obiectiv. E bine că ne-am descătușat pe final, pentru că eu cred că va conta, cândva, și golaverajul, clasamentul e aglomerat acolo sus. E importantă victoria, trei puncte muncite, am întâlnit o echipă incomodă și aveam nevoie să învingem.

Aveam trei meciuri fără victorie și ne apăsa puțin. Mă bucur pentru victorie, că am reușit să marchez, mai puțin. De când m-am apucat de fotbal, nu am fost un marcator, am fost la cărat pianul, nu e calitatea mea principală să marchez.

Dar, dacă am adus liniștea cu golul meu, mă bucur”, a mai spus Adrian Popa.

În 2023, Steaua va mai întâlni în sezonul regular Ripensia (deplasare). Acum este lider în Liga 2, cu 37 de puncte, dar la egalitate cu locul 2, Politehnica Iași, și cu două puncte peste SC Oțelul, ocupanta poziției a 3-a.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/debut-la-steaua-si-in-liga-2-de-neuitat-pentru-david-matei-mijlocasul-de-16-ani-a-oferit-o-pasa-de-gol-la-scurt-timp-dupa-ce-a-patruns-pe-teren-prima-data-m-am-gandit-sa-dau-la-poarta-19262410

https://liga2.prosport.ro/seria-1/esecul-cu-steaua-decisiv-pentru-mihai-iosif-minaur-baia-mare-s-a-despartit-de-al-doilea-antrenor-in-acest-sezon-19262456

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-victorie-la-scor-cu-minaur-baia-mare-19262385

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-minaur-baia-mare-se-joaca-de-la-ora-1100-militarii-au-nevoie-de-victorie-pentru-a-reveni-pe-locul-1-19262286

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-18-de-la-ora-1100-se-joaca-la-chiajna-brasov-targu-jiu-si-buftea-in-fiecare-meci-este-cel-putin-o-echipa-care-mai-are-sperante-la-play-off-19261928

Răzvan STÎNGĂ 06 Mar. 2023, 16:27 Liga 2
Pe aceeași temă