Suspiciune de fals în acte la Chindia! Clubul plătește trei delegați, în organigramă apar doar doi. Sume imense în dreptul analistului video angajat pentru trei luni și diferențe uriașe între medicul care asigură asistența la juniori și cel de la seniori

Bogdan ISTRATE 26 Nov. 2023, 19:39 Liga 2
Suspiciune de fals în acte la Chindia! Clubul plătește trei delegați, în organigramă apar doar doi. Sume imense în dreptul analistului video angajat pentru trei luni și diferențe uriașe între medicul care asigură asistența la juniori și cel de la seniori

Amănunte șocante ies la iveală după primele postări ale Chindiei pe site-ul oficial, la mai bine de patru luni de când a fost dezactivat de responsabilul de marketing al clubului, fostul arbitru deghizat Silviu Posteucă, finul vicepreședintei Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea.

Clubul a pus pe site o serie de documente, pe care le consideră informații publice (!), deși niciunul nu este obligatoriu de postat, de exemplu, în procesul de licențiere. Sunt publicate salarii, ștate de funcții, relații cu colaboratorii, contracte etc., fără ca pe pagina principală să existe știri, informații la zi despre club, meciuri sau jucători.

”Au dat jos vechiul site și probabil au pierdut baza de date. Iar apoi s-au speriat că nu mai au ce să pună, pentru că Posteucă și Lorin sunt niște amatori și habar nu au de regulamente, și au postat ce au găsit prin contabilitate”, explică apropiați ai clubului.

La capitolul personal, haosul din club este de nedescris: Chindia a renunțat în septembrie la juristă, a angajat apoi un cabinet de avocatură pentru aceste servicii, înțelegerea fiind reziliată odată cu instalarea lui Lorin Petrescu ca președinte. Ulterior, a fost contractat un alt avocat, un tânăr ajuns în Baroul Dâmbovița de trei ani, dar clubul a angajat – separat – și un alt jurist. Evident, salariile și onorariile sunt plătite din bani publici, iar litigiile Chindiei merg pe bandă rulantă.

Trei delegați la Chindia, club din Liga 2!

În ștatul de funcții și salarii postat de club, de curând, apar nu mai puțin de trei delegați, unul la club, altul la echipă (!) – care echipă, Dumnezeu știe – și unul la Centrul de Copii și Juniori.

Culmea, cel mai bine remunerat este delegatul de la juniori, cu peste 154.000 lei în acest an, adică o medie de peste 12.000 lei lunar. În mod uluitor, postul ar fi vacant acum, cele ocupate fiind la echipa de seniori, de Dragoș Pătru, și cel de delegat al clubului… Irinel Voicu, în acest caz nefiind clar care este fișa postului sau care sunt atribuțiunile de serviciu, în afara prieteniei cu președintele Lorin Petrescu și cu primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

Cât despre Pătru, acesta a figurat în ultimele sezoane ca delegat la juniori, pe un salariu de 2.000 lei lunar! Fostul căpitan al echipei fusese trecut pe linie moartă, din postura de jucător, de actualul vicepreședinte al Chindiei, Nicolae Croitoru, în urmă cu șase ani!

22.000 lei în trei luni pentru analistul video al Chindiei!

După numirea lui Andrei Cordoș în funcția de președinte, în vară, a fost inventată funcția de analist video la un club retrogradat în Liga 2, care supraviețuise patru ani în pribegie în primul eșalon fără eforturi financiare suplimentare în această direcție, în afara unui contract cu cea mai prestigioasă entitate de specialitate de pe glob, InStat.

Instalat la Chindia de vicepreședintele Lorin Petrescu și de Renzo Rossi, Federico Carboni a încasat în trei luni peste 22.000 lei, la care se adaugă costuri legate de transport și masă.

Salariul lui Carboni, apare în postările celor de la Chindia, pe site-ul oficial. La un calcul simplu, reiese o medie de peste 7.000 de lei lunar, plus transport, masă și cazare când a fost cazul.

Salariu de mizerie pentru medicul de la juniori!

În aceleași documente postate de Chindia apar și banii încasați de omul care asigură asistența medicală la jocurile juniorilor.

Previziunea pentru 2023 este de aproximativ 9.000 lei, o medie de nici 800 lei pe lună, asta în condițiile în care prezența medicului la meciurile de acasă ale juniorilor este obligatorie, iar într-un weekend pot fi trei-patru meciuri pe teren propriu.

Rezultă o sumă derizorie, de 50-60 lei pe meci!

Doctorul de la echipa de seniori, în schimb, a primit o remunerație de zece ori mai mare. Fără alte comentarii!

Președintele Lorin Petrescu nu a dorit să discute pe această temă, direcționând redactorul Dâmbovița pe Net către vicepreședintele Nicolae Croitoru. Acesta din urmă, care nu cu mult timp în urmă spunea că se ocupă doar de partea tehnică la club, nu de lucruri administrative, a spus că pentru postul de delegat la Centrul de Copii și Juniori al clubului, care apare ca fiind plătit cu 154.670 de lei, nu există nimeni în acest momentan: ”Postul este acum vacant.”

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-14-liga-2-19293922

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-si-ar-putea-schimba-din-nou-presedintele-19293782

https://liga2.prosport.ro/seria-1/presedintele-chindiei-a-explicat-motivele-care-l-au-facut-sa-l-numeasca-antrenor-pe-diego-longo-19293716

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/a-fost-stabilit-programul-ultimei-etape-din-grupele-cupei-romaniei-19293673

Bogdan ISTRATE 26 Nov. 2023, 19:39 Liga 2
Pe aceeași temă