Rapid trece la limită de ”U” Cluj și egalează ultimele trei echipe clasate pe poziții de play-off! Rareș Ilie a fost decisiv pentru giuleșteni la primul meci ca titular la prima echipă

Marius ANGHEL 19 Nov. 2020, 22:26 Liga 2

Rapid a câștigat cu 1-0, la Buftea, meciul restanță din etapa a 10-a a Ligii 2 cu ”U” Cluj. Giuleștenii ajuns la două victorii consecutive cu interimarul Mihai Iosif, în timp ce clujenii au două eșecuri consecutive.

Unicul gol al partidei a fost reușit în repriza secundă, în minutul 56, de Rareș Ilie, care l-a fentat în careu pe Gabi Tamaș și a finalizat la 10 metri lateral stânga la colțul lung.

Rapid urcă pe locul 7, cu 19 puncte, la egalitate cu SCM Gloria Buzău, Metaloglobus și Viitorul Pandurii.
”U” Cluj rămâne cu 17 puncte și e pe locul 9, la egalitate cu Petrolul, CS Mioveni și Farul.


Etapa a 10-a a Ligii 2 se încheie în această seară, 19 noiembrie, la 19 zile distanță de la data începerii ei, la 31 octombrie. În respectiva rundă au fost trei meciuri amânate, două dintre ele s-au desfășurat deja la mijlocul săptămânii trecute, iar astăzi, de la ora 20:30, la Buftea, are loc restanța Rapid – Universitatea Cluj.

Rapid – ”U” Cluj trebuia să aibă loc inițial la data de 2 noiembrie, într-o zi de luni, de la ora 18:00, însă a fost amânat la solicitarea echipei ardelene, care la momentul respectiv avea o mulțime de cazuri de COVID-19 în lot, 18 jucători și 5 membri ai staffului auxiliar mai exact. DSP Cluj a dat răspuns nefavorabil clujenilor pentru a se antrena și a se prezenta la partida cu Rapid la programarea inițială a partidei.

Ulterior, problemele au fost și mai serioase, clubul clujean amânându-și și următoarea partidă din campionat, cu Farul, pentru ca abia după două etape să joace. A făcut-o la Reșița, unde a pierdut cu 1-2 și a înregistrat prima înfrângere de când echipa a fost preluată de Costel Enache.

Rapid, la al patrulea meci cu interimarul Mihai Iosif: ”Dacă vom câștiga cu U Cluj vom ajunge în zona play-off-ului”

Rapid revine la Buftea, acolo unde a desfășurat trei meciuri considerate pe teren propriu în acest sezon și după unul, cel din runda trecută, în care a evoluat la Clinceni. Giuleștenii au trecut cu 2-1 de Farul și au întrerupt seria de trei înfrângeri consecutive în campionat, iar acum speră să mențină același ritm și cu ”U” Cluj.

Rapid e la al patrulea joc cu Mihai Iosif interimar, după demiterea lui Adrian Iencsi, conducerea fiind în continuare în căutări.

Meciul cu U Cluj va fi foarte dificil și foarte important pentru că dacă îl vom câștiga, vom ajunge în zona play-off-ului. Pregătim meciul cu calm, deoarece în ultimele zile am văzut o relație a grupului foarte bună și cred că este atuul nostru acum.
După părerea mea, toate meciurile sunt grele deoarece este o ligă a doua foarte echilibrată, cu rezultate neașteptate și cu echipe care înaintea unui meci poate nu spun nimic și după aceea ies învingătoare cum a fost Petrolul cu Bacău, a spus Mihai Iosif cu privire la partida cu Universitatea Cluj.

Rapid ocupă locul 12 în clasament, cu 16 puncte acumulate în 10 partide, iar cu o victorie astăzi ar urca pe locul 7, devansând Petrolul.

”U” Cluj încă are jucători absenți din cauza infectării cu COVID-19, însă l-a recâștigat pe antrenorul Costel Enache

Pentru ”U” Cluj, primul meci după revenirea din izolare a fost cel de la Reșița, pierdut în urmă cu cinci zile (scor 1-2), atunci clujenii acuzând zilele fără antrenament și de izolare, dar și absențele din lot.

La jocul cu Rapid, ardelenii rămân cu aceleași probleme de lot care au existat și la meciul cu CSM Reșița. Asta pentru că nu toți fotbaliștii care au fost infectați cu noul coronavirus s-au recuperat. Revine, în schimb, antrenorul Costel Enache. Și el a fost infectat cu COVID-19 și din această cauză nu a putut să stea pe bancă la partida precedentă, dar astăzi va fi alături de elevii săi.

”Ne așteaptă un meci mai greu, contra unei echipe aflate în revenire de formă, dar noi trebuie să respectăm ceea ce am repetat la antrenament și la sfârșitul celor 90 de minute să ne bucurăm de cele trei puncte. Situația din clasament nu ne mai permite să facem pași greșiți.
Din punct de vedere fizic, personal mă simt bine. Am reușit să mă antrenez în toată această perioadă, în schimb am pierdut ca echipă din omogenitate și relații de joc. Eu cred că am reușit să reglăm aceste probleme și să ne revenim ușor, ușor la forma pe care am avut-o înainte de această carantină. Ne așteaptă un program infernal, dar trebuie ca la final să ieșim cu capul sus”, a prefațat meciul cu Rapid mijlocașul Daniel Novac.

”Avem o atmosferă bună în lot, dar e clar că o victorie ar face ca acest lucru să se consolideze și ne-ar da mai multă încredere în noi și în forțele noastre.
Am trecut printr-o perioadă dificilă de două săptămâni în care am stat în casă, în care nu ne-am antrenat, dar asta nu trebuie să ne împiedice să dăm totul pe teren. Avem mare nevoie de victorie în jocul cu Rapid, iar pe asta trebuie să ne concentrăm în momentul de față”, a spus, despre jocul cu giuleștenii, și portarul Universității, Vlad Muțiu.

În acest moment, ”U” Cluj se află pe locul 8 în Liga 2, cu 17 puncte acumulate în zece meciuri. Cu o victorie astăzi ar egala Dunărea Călărași și ASU Poli, care sunt pe locurile 2 și 3.

Adrian Cojocaru arbitrează Rapid – ”U” Cluj, la Buftea

În sezonul trecut, Rapid și ”U” Cluj s-au întâlnit o dată, în Giulești. Rezultatul a fost unul de egalitate, scor 1-1, cu Cătălin Hlistei și Dorin Goga marcatori încă din prima repriză.

Astăzi, partida dintre Rapid și ”U” Cluj, programată pe terenul natural al CNAF Buftea (Ilfov), de la ora 20:30, va fi arbitrată de centralul Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi) și asistenții Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea). Rezervă este Andrei Moroiță (Ploieşti), în timp ce observatori au fost delegați Laurenţiu Vărgatu (Brăila) și Ciprian Anton (Suceava).

Încă trei meciuri restante în Liga 2

Pe lângă această partidă care se desfășoară astăzi, în cele 12 etape ale Ligii 2 mai sunt de disputat alte trei meciuri restante:

Dunărea Călăraşi – Turris Oltul Turnu Măgurele / etapa 12 / 1 decembrie, ora 16:45
Ripensia Timișoara – CS Mioveni / etapa 12 / 2 decembrie, ora 14:00
”U” Cluj – Farul Constanța / etapa 11 / 2 decembrie, ora 16:30

TOATE REZULTATELE etapei a 10-a sunt AICI

COMENTARIUL LIVE:

Rapid: Drăghia – I. Voicu (cpt.), R. Crișan, Nastos, Finica – Jorza, R. Costin, R. Ilie (Ghineț 85′) – Sefer (Fica 85′), Ad. Bălan (Țîră 36′, Drăghiceanu 77′), Hlistei
Rezerve neutilizate: Ciuculescu – Leasă, Catrici, Mocioacă, D. Benzar
Antrenor: Mihai Iosif

”U” Cluj: Muțiu – Inacio Miguel, Luchin, Gab. Tamaș (cpt.), Taub – Negrean, I. Filip (Novac 85′), Neciu (Bg. Barbu 68′) – M. Moraru (Mâneran 68′), Gavra (Goga 68′), Sergio Ribeiro (Golan 78′)
Rezerve neutilizate: Vâtcă – Andr. Mureșan, Telcean, Dican
Antrenor: Costel Enache

Min 90+7 Final de partidă la Buftea. Rapid câștigă cu 1-0 derby-ul cu ”U” Cluj. Rapid urcă pe locul 7, cu 19 puncte, la egalitate cu SCM Gloria Buzău, Metaloglobus și Viitorul Pandurii. ”U” Cluj rămâne cu 17 puncte și e pe locul 9.
Min 90+5 ||| Anestis Nastos întârzie degajarea, primește cartonașul galben, apoi fundașul îl lasă pe Drăghia să repună mingea în joc
Min 90+5 Barbu execută lovitura liberă din stânga în careu, Goga reia cu capul puțin pe lângă bara din stânga
Min 90+4 ||| Vlad Ghineț primește și el cartonașul galben pentru un faul
Min 90+4 Hlistei trage din stânga la prima bară, Muțiu reține
Min 90+3 ||| Virgil Drăghia primește și el cartonașul galben pentru că întârzie repunerea mingiei în joc
Min 90 + Meciul e prelungit cu șase minute
Min 90 ||| Antrenorul Costel Enache primește și el cartonașul galben pentru proteste
Min 90 ||| Srgian Luchin primește cartonașul galben după un duel aerian cu Hlistei, în care cei doi jucători s-au dat cap în cap. Luchin înjură și îi reproșează arbitrului că duelul a fost bărbătesc, ba chiar el că a fost lovit în tâmplă. Arbitrul a considerat că Luchin a lovit cu brațul
Min 87 ||| Ionuț Voicu vede cartonașul galben după ce intră tare asupra lui Golan
Min 85 La ”U” Cluj, iese Ioan Filip și intră Daniel Novac
Min 85 La Rapid, ies Antonio Sefer și Rareș Ilie și intră Alin Fica și Vlad Ghineț
Min 81 Pe contraatac, Barbu ridică o minge peste apărare, Negrean preia pe piept și din 7 metri central trimite cu latul razant peste transversală
Min 81 Drăghiceanu scapă singur cu Muțiu, îl lobează pe portar din 19 metri, însă mingea cade pe transversală, revine în teren și Muțiu prinde
Min 80 Sefer pătrunde în careu, aveansează în dreapta, pasează în fața careului mic pentru pătrunderea lui Jorza, care reia însă modest, pe centru, și Muțiu reține
Min 78 Iese Sergio Ribeiro și intră Idan Golan, la ”U” Cluj
Min 77 Schimbare la Rapid. Iese Cătălin Țîră, intrat în prima repriză în locul accidentatului Bălan, și intră Marian Drăghiceanu. Țîră gesticulează nervos, cu toate că nu a jucat nimic, însă e nemulțumit că e schimbat
Min 76 ||| Dorin Goga îl faultează pe Raul Costin și primește cartonașul galben
Min 74 Rareș Ilie șutează de la distanță, cu pământul, Muțiu plonjează în dreapta sa și respinge în lateral
Min 73 Barbu bate în zid o lovitură liberă din fața careului, ușor lateral dreapta, mingea ajunge la Goga, care trage puternic pe poartă, iar Drăghia respinge în lateral
Min 68 Triblă schimbare la ”U” Cluj în această pauză generată de accidentatea lui Neciu. Ies Cristian Gavra, Matei Moraru și Robert Neciu și intră Dorin Goga, Denis Mâneran și Bogdan Barbu
Min 67 Robert Neciu e urcat pe targă și introdus în ambulanță, iar apoi dus în afara terenului

Min 65 Jorza pasează cu călcâiul, însă îl lovește și pe Robert Neciu, iar jucătorul clujenilor acuză dureri mari la genunchiul stâng. Stafful medical face semne către ambulanță
Min 63 După o centrare dintr-o lovitură liberă din stânga, Drăghia iese greșit din poartă, însă reușește să devieze mingea reluată din fața sa puțin peste transversală, în corner
Min 59 Presat de Sefer în careu, în dreapta, Tamaș trimite tare înspre propriul portar, care ieșise și el crezând că fundașul va proteja până când va ajunge să rețină, însă pune piciorul și respinge în față, evitând o gafă care ar fi putut duce la un nou gol
Mijlocașul de 17 ani al Rapidului, Rareș Ilie, e la al cincilea meci în acest sezon, însă la primul în care e folosit ca titular. Totodată, e la primul gol înscris pentru prima echipă a Rapidului
Min 56 1-0 Hlistei pătrunde în careu pe stânga, pasează în față pentru Rareș Ilie, care îl întoarce pe Tamaș și trage din 10 metri lateral stânga la colțul lung, învingându-l pe Muțiu
Min 52 Ribeiro bate un corner din stânga, Gavra deviază cu capul pe spate, mingea e deviată de la bara a doua în față, iar Negrean trage din 15 metri în blocaj
Min 46 A reînceput meciul
Min 45+1 Pauză la Buftea. Rapid și ”U” Cluj sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză în care giuleștenii au contralat mai mult jocul și și-au creat o mare ocazie de gol, în minutul 26, când Bălan a reluat din 5 metri peste poartă
Min 41 Ribeiro centrează în careu dintr-o lovitură liberă din stânga, Gavra deviază cu capul pe spate și trimite cu boltă puțin peste poartă, la colțul lung
Min 36 Intră Cătălin Țîră în locul lui Adrian Bălan, care s-a accidentat mai devreme și n-a mai intrat pe teren
Min 33 Adrian Bălan acuză o accidentare la piciorul drept, după un contact cu Luchin, iar la margine se echipează Țîră
Min 28 Bălan preia în dreapta, în unghi închis, are un șut-centrare violent prin fața porții, Hlistei plonjează în careul mic să reia cu capul, însă nu atinge mingea
Matei Moraru debutează pentru ”U” Cluj în Liga 2 la 15 ani și 3 luni. Gabi Tamaș, căpitanul echipei clujene, e cel mai în vârstă jucător dintre titularii celor două formații care joacă acum. Fostul fundaș al naționalei a împlinit la 9 noiembrie 37 de ani.
Min 26 Centrare din dreapta pe bara a doua, Hlistei retrimite cu capul în fața porții, iar Bălan reia din 5 metri, incredibil, mult peste
Min 18 Sefer centrează din lovitura liberă din flancul stâng, Gavra deviază în corner. Hlistei centrează din corner, iar Muțiu boxează în lateral de la bara a doua
Min 17 ||| Ioan Filip primește cartonașul galben după un fault făcut mai devreme, la care arbitrul a lăsat jocul să continue
♦Printre cei care asistă din tribună la acest meci se numără Daniel Stanciu (foto, în dreapta), managerul echipei ”U” Cluj, dar și Edward Iordănescu (foto, în stânga), antrenor liber de contract. Probabil acesta din urmă este prezent în tribună ca invitat al echipei ardelene, altfel e greu de înțeles în ce calitate asistă la această partidă la care spectatorii sunt interziși, conform protocolului medical după care se dispută meciurile în această perioadă de pandemie


Min 1 A început partida de la Buftea, de la baza sportivă a FRF


Înainte de fluierul de start al partidei de la Buftea, legenda Rapidului Ion Goanță i-a înmânat portarului Virgil Drăghia un tricou cu numărul 100. Azi bifează meciul cu numărul 100 la Rapid.

TOATE REZULTATELE etapei a 10-a sunt AICI

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-rapid-u-cluj-amanat-dsp-aviz-nefavorabil-pentru-clujeni-care-au-nu-mai-putin-de-23-de-infectati-cu-covid-19-19155361

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-trei-echipe-situate-in-top-6-joaca-sambata-de-la-ora-1100-cand-sunt-programate-cinci-meciuri-petrolul-sta-doua-partide-au-fost-amanate-19155268

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-se-gandeste-doar-la-victorie-in-restanta-cu-u-cluj-mihai-iosif-putem-ajunge-in-zona-pay-off-ului-in-ultimele-zile-am-vazut-o-relatie-a-grupului-foarte-buna-19158365

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-n-a-scapat-de-problemele-cauzate-de-covid-19-ce-jucatori-nu-pot-evolua-cu-rapid-si-care-e-starea-de-sanatate-a-lui-costel-enache-19158415

Marius ANGHEL 19 Nov. 2020, 22:26 Liga 2
Pe aceeași temă