OFICIAL | Pandurii Târgu Jiu rămâne în Liga 2 și sezonul va începe cu număr impar de echipe. Decizia Comisiei de Recurs a FRF

Marius ANGHEL 24 Aug. 2020, 12:54 Liga 2
OFICIAL | Pandurii Târgu Jiu rămâne în Liga 2 și sezonul va începe cu număr impar de echipe. Decizia Comisiei de Recurs a FRF

Pandurii Târgu Jiu are dreptul să participe în noul sezon de Liga 2, ediția 2020/2021. Clubul gorjean care inițial nu primise certificarea pentru Liga 2 a făcut apel împotriva deciziei Comisiei de Disciplină și Etică în ședința din 17 august și a avut câștig de cauză.

Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal, întrunită luni, 24 august 2020, a înlăturat sancțiunea refuzului acordării certificării pentru Pandurii a sancționat, totuși, gruparea gorjeană cu penalitate financiară, nu spune însă și suma, și anunță că decizia este definitivă și executorie pe plan intern, putând fi atacată doar la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare.

Pandurii a primit certificarea pentru Liga 2 la Comisia de Recurs

Astfel, Pandurii rămâne în Liga 2 și va apărea astăzi la tragerea la sorți a programului noului sezon. În ediția 2020/2021 vor fi 21 de echipe la start, astfel că o echipă va sta în fiecare etapă.

”• Admite recursul formulat de CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu împotriva Hotărârii CDE nr. 17/17.08.2020, având în vedere tranzacția nr. 3364/21.08.2020.
• Desfiinţează Hotărârea CDE nr. 17 din 17.08.2020, în sensul înlăturării sancțiunii refuzului acordării certificatului de participare la Campionatul Național Liga 2 pentru CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
• În temeiul art. 45 din RD aplică CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu sancțiunea cu penalitate financiară.
• Definitivă și executorie pe plan intern.
• Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare.
• Pronunțată astăzi, 24.08.2020, în ședință nepublică, la sediul FRF din București, str. Vasile Șerbănică, nr. 12, sector 2”, sună decizia Comisiei de Recurs a FRF din 24 august.

Călin Cojocaru: ”Mă așteptam la acest verdict”

Antrenorul echipei Pandurii, Călin Cojocaru se aștepta la acest verdict din partea Comisiei de Recurs a FRF, așa cum a declarat-o și vinerea trecută, și spune că Pandurii va face o figură frumoasă în noua ediție a Ligii 2.

”Sunt fericit. Mă așteptam la acest verdict. Ne pregătim să facem o figură frumoasă anul acesta. Avem un format nou la Liga 2, dar foarte benefic, propus de administrația FRF. Un format pe care l-am agreat și noi și în care sperăm să ne prezentăm cu brio, chiar dacă mai avem de muncă la relațiile de joc”, a spus Călin Cojocaru, pentru Liga2.ro, după aflarea deciziei.

FRF și Pandurii știau ce decizie va lua Comisia de Recurs

Interesant este că FRF, cât și Pandurii știau de zilele trecute ce decizie va lua Comisia de Recurs.

Altfel, nu se explică situația conform căreia FRF anunțase de sâmbătă că a stabilit cele 100 de echipe care vor participa în noul sezon al Ligii 3, acolo unde ar fi picat Pandurii dacă nu avea câștig de cauză la apel. Cu Pandurii, la Liga 3 ar fi fost 101 echipe.

Pandurii, prin antrenorul ei, Călin Cojocaru, anunța de vineri că va avea câștig de cauză la Comisia de Recurs. ”Luni așteptăm decizia Comisiei de Recurs. Știu că s-au rezolvat problemele și sunt optimist că vom primi în cele din urmă certificarea pentru Liga 2”, a declarat, vineri, Călin Cojocaru.

Echipele care au dreptul să ia startul în noul sezon al Ligii 2, ediția 2020/2021:

CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Petrolul Ploiești, Rapid, Metaloglobus București, SCM Gloria Buzău, Farul Constanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, FK Csikszereda, Pandurii Târgu Jiu, Aerostar Bacău, Unirea Slobozia, CSM Slatina, U Craiova 1948 SA și Fotbal Comuna Recea.

Noul campionat de Liga 2, ediția 2020/2021, se va desfășura într-un mod inedit, nemaiîntâlnit până acum, așa cum Liga2.ro a anunțat în exclusivitate din data de 13 august. Din cauza pandemiei, Federația Română de Fotbal a decis ca noul sezon să aibă loc într-un format în care să se joace doar turul, apoi primele șase clasate să meargă într-un play-off cu tur și retur, iar restul echipelor să fie împărțite în funcție de locurile ocupate în două grupe de play-out. În aceastea din urmă se va juca doar turul.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/azi-aflam-programul-ligii-2-sezonul-2020-2021-tragerea-la-sorti-are-loc-de-la-ora-1300-19145236

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-editia-2020-2021-de-liga-2-are-loc-intr-o-varianta-inedita-doar-cu-o-mansa-in-sezonul-regular-apoi-cu-o-grupa-de-play-off-si-doua-de-play-out-campionatul-incepe-la-29-august-momentan-far-19144643

Marius ANGHEL 24 Aug. 2020, 12:54 Liga 2
Pe aceeași temă