Nu e arbitru FIFA, dar e de prima ligă! Brigadă moldovenească delegată de CCA la meciul dintre FK Miercurea Ciuc și Ceahlăul. ”Centralul” i-a condus pe nemțeni în jocul promovării în Liga 2

Marius ANGHEL 09 Mar. 2024, 16:21 Liga 2
Nu e arbitru FIFA, dar e de prima ligă! Brigadă moldovenească delegată de CCA la meciul dintre FK Miercurea Ciuc și Ceahlăul. ”Centralul” i-a condus pe nemțeni în jocul promovării în Liga 2

Arbitrul din lotul de primă ligă Adrian Cojocaru este opțiunea Comisiei Centrale a Arbitrilor pentru meciul dintre FK Miercurea Ciuc și Ceahlăul Piatra Neamț, programat duminică, de la ora 12:00, în cadrul etapei a 18-a a Ligii 2.

Nemțenii au solicitat în această săptămână, către FRF și CCA, arbitri chiar cu ecuson FIFA pentru această întâlnire de la Miercurea Ciuc, cât și un arbitraj corect, probabil și pentru a atrage atenția asupra acestui meci și a arbitrajului său.

Rezultatul derby-ului penultimei runde a sezonului regular este extrem de important în economia luptei pentru accederea în play-off, iar teama moldovenilor este legată și de faptul că în primele două etape din 2024 harghitenii au avut de partea lor decizii controversate de arbitraj.

Ceahlăul a solicitat arbitri FIFA la meciul de la Miercurea Ciuc

Miercuri, cu patru zile înaintea meciului de la Miercurea Ciuc, președintele executiv al clubului Ceahlăul, Cătălin Anton, declara că un joc atât de important cum se va fi cel de duminică, dintre echipele antrenate de Roberb Ilyeș și Cristian Pustai, merită un arbitraj pe măsură.

”Partida de la Miercurea Ciuc va stabili, în mare măsură, una dintre echipele participante în play-off-ul Ligii 2. Este un meci foarte important, decisiv pentru ambele formații, de aceea am solicitat arbitri FIFA. Cred că un astfel de joc merită un arbitraj de nivelul primei ligi. Ne dorim un arbitraj corect, echidistant, care să nu influențeze în niciun fel rezultatul, iar echipa mai bună să câștige pe teren. Și sunt convins că vom avea parte de un arbitraj corect”, spunea Cătălin Anton pentru Liga2.ro.

Cele două echipe sunt la egalitate de puncte și cine va câștiga își va asigura în mare parte accederea în play-off, rezultatul direct urmând a conta și după ultima etapă, în cazul în care s-ar putea afla din nou la egalitate.

Brigadă de arbitri din Galați pentru meciul FK Miercurea Ciuc – Ceahlăul

Cu o zi înainte de meci, CCA a dezvăluit brigada care va conduce întâlnirea dintre FK Miercurea Ciuc, a cărui fan declarat este federalul Mihai Stoichiță, și Ceahlăul.

Jocul nu va avea un arbitru FIFA, cum era greu de crezut că se va întâmpla, dar va avea, totuși, un ”central” din lotul de primă ligă. Este vorba despre gălățeanul Adrian Viorel Cojocaru, care îi va avea în brigadă pe alți doi gălățeni, Florian Alexandru Vișan, la tușa 1, și Daniel Vlase, la tușa 2. Vișan este și el asistent din lotul de primă ligă.

Arbitru de rezervă este Dorin Burloiu, tot din Galați, iar observatorul arbitrilor este Dan Jiga, din Bistrița. Delegatul jocului din partea FRF este președintele AJF Suceava Ciprian Anton.

Adrian Cojocaru a arbitrat Ceahlăul în returul barajului promovării cu Foresta

Adrian Cojocaru are 43 de ani și este în lotul de primă ligă din 2011, la doi ani distanță după ce era promovat în lotul de Liga 2. În actualul sezon 2023-2024 are 16 meciuri conduse de la centru, toate în SuperLigă.

FK Miercurea Ciuc – Ceahlăul este primul meci din Liga 2 pe care îl conduce în acest sezon, după ce precedenta partidă pe care a condus-o în acest campionat a fost FC Brașov Dinamo 0-2, din 3 decembrie 2022, de altfel, singurul meci în sezonul trecut arbitrat în liga secundă.

Interesant este că Adrian Cojocaru a arbitrat-o pe Ceahlăul într-un meci în vară, unul decisiv pentru echipa nemțeană, așa cum poate fi și acesta. În data de 7 iunie 2023, Cojocaru era la centru în returul finalei barajului pe care Ceahlăul a câștigat-o pe teren propriu în fața Forestei, scor 2-0, meci în urma căruia echipa lui Pustai promova în prima ligă, după 0-0 la Suceava. În prelungirile primei reprize a returului cu Foresta, Cojocaru acorda un penalty controversat pentru suceveni, însă Stefan Krell apăra.

Cine câștigă la Miercurea Ciuc își asigură în proporții mari accederea în play-off, unde va avea asigurată cel puțin prezența în baraj de promovare

Revenind la meciul FK Miercurea Ciuc – Ceahlăul, programat duminică, de la ora 12:00, în acesta se vor întâlni clasatele pe locurile 8, respectiv 7 în acest moment, după șapte partide desfășurate deja în etapa a 18-a a Ligii 2.

Cele două formații au fost egalate la puncte și depășite la golaveraj de Chindia (3-0 acasă cu CSM Alexandria), care a urcat, momentan, pe locul 6, ultimul calificabil în play-off-ul care asigură participarea cel puțin în barajul de promovare, ținând cont că în acest turneu vor evolua două echipe fără drept de promovare, CSC Șelimbăr și Corvinul.

Cine va câștiga la Miercurea Ciuc își va asigura în mare parte accederea în play-off, deoarece nu va mai putea fi depășită de adversara tocmai învinsă. În ultima rundă, Ceahlăul are un meci facil pe teren propriu, cu ultima clasată Progresul Spartac, deci are, probabil, alte trei puncte în cont, în timp ce ciucanii vor evolua în deplasare la CSC Dumbrăvița.

Rămâne de văzut și rezultatul de luni dintre CS Mioveni și Steaua.

Foto: Răzvan Păsărică și Tudi / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-fara-emotii-pentru-corvinul-hunedoara-contra-cfc-arges-19302142

https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-noua-victorie-importanta-pentru-csm-resita-contra-gloria-buzau-19302136

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-18-liga-2-19302008

Marius ANGHEL 09 Mar. 2024, 16:21 Liga 2
Pe aceeași temă