La Hunedoara s-a ales varianta prin care Corvinul să-și schimbe forma de organizare pentru a putea promova în prima ligă: ”A dat rezultate la alte echipe.” Președintele clubului consideră că FRF greșește și spune cine trebuie să fie ”neapărat” printre acționari

Marius ANGHEL 22 Dec. 2023, 13:29 Liga 2
La Hunedoara s-a ales varianta prin care Corvinul să-și schimbe forma de organizare pentru a putea promova în prima ligă: ”A dat rezultate la alte echipe.” Președintele clubului consideră că FRF greșește și spune cine trebuie să fie ”neapărat” printre acționari

Primele două clasate în acest moment în Liga 2 sunt ca și calificate în play-off, cu patru runde rămase de disputat din sezonul regular, însă ambele nu au drept de promovare, astfel că situația în care s-a aflat Steaua în precedentele două ediții de campionat se va repeta.

CSC Șelimbăr și Corvinul Hunedoara, căci despre ele este vorba, vor evolua în play-off-ul Ligii 2, în cele 10 meciuri, fără să poată urca în SuperLigă, ci doar vor bifa partidele și vor arbitra lupta cluburilor care au dreptul de a urca în elita fotbalului românesc.

Însă ambele echipe susțin în această perioadă că au început demersuri pentru a-și schimba forma de organizare pentru a nu mai avea această problemă a dreptului de promovare și în noua ediție a Ligii 2.

Corvinul va juca în play-off-ul Ligii 2 fără să poată promova. Acum lucrează la schimbarea formei de organizare

CS Corvinul 1921 Hunedoara, fosta CS Hunedoara, tot club de drept public, iernează în Liga 2 pe locul 2, cu 31 de puncte acumulate în 15 meciuri, la fel ca Unirea Slobozia (locul 3) și la un punct sub liderul CSC Șelimbăr (32 puncte).

Trupa hunedoreană este o nou-promovată în Liga 2, iar parcursul ei poate fi considerat unul surprizător. Pentru necunoscători însă. Corvinul are parte de continuitate de doi ani și jumătate, și-a format un lot competitiv încă de când era în Liga 3 și are, poate cel mai important lucru, liniște financiară. Beneficiază de mulți bani publici de la Consiliul Local și cel Județean, astfel că se poate desfășura după cum dorește.

Totuși, sportiv, are problema interdicției la promovare și susține prin președintele Dan Colesniuc că în această perioadă se analizează situația pentru a fi rezolvată cât mai curând.

”Până în vară se va schimba statutul”, a spus Colesniuc la emisiunea Fotbal Show de la PrimaSport.

Dan Colesniuc consideră că FRF greșește dacă crede că ”un privat nu se poate pune cu Statul”

Pus să explice ce pași trebuie urmați pentru ca un club de drept public, cum sunt opt în acest moment în Liga 2, din 20, să își schimbe forma de organizare într-unul de drept privat, care poate promova în prima ligă, demers aprobat de FRF, conducătorul Corvinului a ținut mai întâi să-și expună părerea despre actualul regulament. Colesniuc crede că FRF greșește.

”Mai mult ca sigur, federația a considerat că un privat nu se poate pune cu Statul. Și că Statul e atât de darnic, încât o să dea atâția bani la echipe încât nu o să poată să concureze cu ei.

Părerea mea este că este fals, pentru că sunt bani publici și trebuie foarte bine justificați. Deci nu se pot face, așa… sac fără fund la acești bani. Din punctul ăsta de vedere, cred că s-a greșit, pentru că este un echilibru și acolo.

Din acest motiv, noi o să încercăm să schimbăm, ca să avem șansa de a promova”, este părerea șefului Corvinului.

  • În Liga 2, în ediția 2023-2024, cluburile de drept public, deci fără drept de promovare mai sus sunt: Steaua, CSC Șelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița, CS Tunari, CSM Alexandria, CSM Reșița și Corvinul Hunedoara. Ultimele patru au promovat în vară, alături de ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, singura fără această problemă.
  • În sezonul trecut, fără drept de promovare au jucat Steaua, singura calificată în play-off, CSM Slatina, CSC Șelimbăr, CSC Dumbrăvița și Minaur Baia Mare.

Primarul trage sforile pentru ca CS Corvinul să se transforme într-un club de drept privat

Președintele Dan Colesniuc a vorbit, din ce a înțeles, și ce fel de formă de organizare a clubului se dorește la Corvinul. A dat exemple din prima ligă, privind spre înainte, deși putea da exemple chiar ale unor colege din Liga 2, pe Campionii FC Argeș și Gloria Buzău, trecute și ele prin acest proces nu cu mult timp în urmă.

Colesniuc spune fără niciun menajament, ba chiar parcă laudativ, că cel care se ocupă de asta și poartă discuții este primarul Dan Bobouțanu, în fapt chiar cel care conduce cu adevărat clubul.

”Modificarea statutului se va face printr-o asociație sportivă, care este modelul, din câte am înțeles, și al echipei UTA Arad, Hermannstadt, Clujul (n.r. – AS FC Universitatea Cluj), în care sunt trei acționari. Neapărat Primăria Municipiului Hunedoara, un privat și domnul primar este în discuții avansate și cu Consiliul Județean, ca să formăm acest grup.

Sunt mai multe forme, dar noi o să o alegem varianta asta. Am înțeles că se ocupă domnul primar și asta va fi varianta pe care o să mergem noi, pentru că a dat rezultate și la alte echipe din prima ligă”, a spus Colesniuc la PrimaSport.

  • Primăria Hunedoara, principalul sponsor al clubului Corvinul, a oferit un buget întregului club pe anul 2023 de 1,4 milioane de euro. De la jumătatea lunii septembrie a acestui an, echipei lui Florin Maxim i s-a alăturat și un sponsor privat, Prodesign Engineering & Construction, care oferă în jur de 300 de mii de lei pe an. Iar la finalul lunii noiembrie, Corvinul a avut un comunicat, în care vorbea primarul, în care se anunța faptul că se primește 1 milion de lei, circa 200 mii de euro, și din partea Consiliului Județean Huneroara.

Colesniuc se gândește doar la Corvinul: ”Vrem să ne vedem cu acele medalii la gât. Restul, mai departe, va decide federația”

În final, președintele Corvinului a fost pus să comenteze și faptul că în play-off-ul Ligii 2 este posibil să participe în acest sezon mai mult de două echipe fără drept de promovare și cum ar rezolva el această situație.

”Ne apărăm șansele până la capăt, vrem să luăm locul 1, deci clar că ne vedem de drumul nostru și vrem să ne vedem cu acele medalii la gât. Restul, mai departe, va decide federația dacă se întâmplă ceva până în vară sau nu”, a spus Dan Colesniuc.

  • Steaua a jucat în play-off în ultimele două sezoane ale Ligii 2, a terminat pe locul 4, calificabil în baraj de promovare, respectiv pe locul 2, direct promovabil, însă nu a fost acceptată de FRF nici la baraj și nici în prima ligă. Locul ei a fost luat de următoarea clasată, Concordia Chiajna, respectiv SC Oțelul Galați.

Dan Colesniuc este un fost fotbalist la Corvinul în anii ’70 – ’80 și care a fost numit, în vară, președinte la actuala echipă, după promovarea în Liga 2, când i-a luat locul lui Sorin Cimpoca, demisionar din cauza unor probleme de sănătate! Prezentarea sa a fost făcută de către primarul Dan Bobouțanu și de director adjunct Anton Heleșteanu, iar singurul care a vorbit a fost edilul-șef al Hunedoarei.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-maxim-antrenorul-echipei-corvinul-hunedoara-ia-lectii-de-la-carlo-ancelotti-19296245

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-si-a-stabilit-in-mare-parte-programul-de-pregatire-de-iarna-19296097

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciurile-din-sferturile-de-finala-ale-cupei-romaniei-19295809

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mai-multi-bani-publici-pentru-corvinul-19294625

Marius ANGHEL 22 Dec. 2023, 13:29 Liga 2
Pe aceeași temă