Jucătorii Corvinului, mustrați de galerie la finalul jocului câștigat la limită cu Progresul Spartac. Florin Maxim cere răbadare și înțelegere: ”Mi-a fost mie cald să stau efectiv la umbră”

Marius ANGHEL 28 Aug. 2023, 12:39 Liga 2

Corvinul a obținut în etapa a 4-a a Ligii 2 a treia victorie din competiție, continuă să fie neînvinsă și să se mențină pe locul 2 pentru a doua rundă la rând.

Duminică, echipa antrenată de Florin Maxim s-a impus cu scorul de 2-1 în deplasarea de la Buftea, unde a întâlnit ”lanterna roșie” Progresul Spartac, echipă care încasase nu mai puțin de nouă goluri în primele două jocuri și nu înscrisese.

La modul în care a început partida, Corvinul a dat impresia că va avea o misiune facilă în a câștiga în fața echipei care a fost reprimită în competiție după ce FC Brașov nu a primit certificarea. Nu s-a dovedit însă așa, cu toate că elevii lui Maxim au evoluat în superioritate numerică mai mult de o repriză.

Corvinul s-a impus cu 2-1 în fața Progresului Spartac, Florin Maxim consideră că nu s-a pus problema câștigătoarei!

În minutul 8, Corvinul avea deja 2-0, după reușitele lui Alexandru Neacșa (2) și Nicolae Pîrvulescu (8). Însă și Progresul Spartac a avut o situație mare în minutul 3, prin Andrei Florescu, cât și una în minutul 17, prind Bogdan Istrătie. După eliminarea lui Andrei Purice din minutul 44, pentru un cumul de cartonașe galbene primit în patru minute, Progresul Spartac s-a mobilizat altfel și în partea secundă a reușit inclusiv să marcheze prin Andrei Grigore, în minutul 54, însă apoi nu a mai putut să se apropie periculos de poarta lui Lefter, ba chiar a scăpat în câteva rânduri fără alt gol primit. Jucătorii formației hunedorene s-au jucat cu ocaziile, însă nici nu au avut așa mari emoții în a menține rezultatul de pe tabelă și a obține victoria.

”Victorie meritată, nu cred că s-a pus problema câștigătoarei! Am început foarte bine, am marcat două goluri foarte repede, exact ceea ce am discutat cu băieţii, să nu tratăm această echipă după rezultate, pentru că ei au început pregătirea mai târziu. Și în meciul cu Chiajna au avut situațiile lor (n.r. – meci pierdut de Progresul Spartac cu 0-6), au luat trei goluri în patru minute până în pauză, după aia, imediat după pauză s-a făcut 4-0. E o echipă care își pune probleme dacă nu ești concentrat. Asta le-am spus și la pauză, că putem să ne facem meciul ușor. Având în vedere că avem meci de Cupă, avem o deplasare grea până acasă, acum, intervine și oboseala. Asta le-am spus, să fim puțin conectați mai bine, să reușim să marcăm, să ne desprindem, să ne facem meciul ușor. S-a întâmplat total invers, dar mă bucură, până la urma urmei, că rămân punctele și victorie”, a spus la finalul partidei Florin Maxim, reporterului Radio Timișoara.

Maxim cere răbdare și înțelegere din parte suporterilor

La finalul meciului, potrivit Radio Timișoara, galeria Corvinului i-a mustrat pe jucători și pe antrenori pentru maniera în care s-a obținut această victorie, fără să se marcheze în superioritate numerică, ba chiar să se primească gol.

Florin Maxim le cere înțelegere fanilor și a enumerat mai multe motive pentru care ar trebui să-i susțină mai mult pe jucători.

”Suporterii înțeleg, am și discutat cu ei după meci. Și ei trebuie să mă înțeleagă pe mine, și eu trebuie să îi înțeleg pe ei. Toți vrem mai mult de la această echipă, dar să nu uităm că este o echipă nouă în Liga a 2-a, am promovat anul acesta, după 15 ani de când nu a mai fost fotbal de Liga a 2-a la Hunedoara. Trebuie să avem răbdare, ei își doresc mult, dar să nu uităm că suntem o echipă, totuși, nouă, iar jucătorii trebuie înțeleși și când mai apar greșeli, și în fața porții, și de construcție. Câteodată trebuie să înțelegem și jucătorul. Au și jucat pe o căldură infernală. Mi-a fost mie cald să stau efectiv la umbră. Câteodată nu ne mai gândim la aspectele astea, vrem să fie totul ca la carte. De aia suntem oameni, avem trăiri, sentimente și trebuie să ni le controlăm”, a comentat antrenorul Corvinului.

Corvinul Hunedoara în meciul cu Progresul Spartac: Lefter – Fl. Iacob, Lică, Ant. Manolache, Velisar – Bradu, M. Chindriș (cpt.)(Hrezdac 67′), Al. Neacșa (Antonov 58′) – T. Mitran (Seb. Ion 74′), M. Coman (Hergheligiu 67′), Nic. Pîrvulescu (Lupu 58′). Rezerve neutilizate: D. Roman – D. Pop, Ad. Nicolae, Lupușor.

La Hunedoara se merge ”cu pași mărunți și bine”. Cu echipa, dar și cu stadionul! Promovarea nu e luată în calcul pentru viitorul apropiat

Cu 10 puncte acumulate în primele patru etape, Corvinul ocupă locul 2 în clasament, fiind la două puncte în spatele liderului CSC Șelimbăr și la două peste Unirea Slobozia și Gloria Buzău.

Primele două poziții în clasament sunt ocupate de două echipe de drept public, care au interdicție la promovare.

Florin Maxim nu este deranjat de acest aspect, fiindcă oricum echipa nu ar avea unde să joace în prima ligă, dacă ar promova, fiindcă stadionul ”Michael Klein” urmează să fie demolat și apoi va fi construit altul în locul său. În acest ritm, cu procesul de demolare încă neînceput, deci până la finalizarea noii arene urmând să treacă mai mulți ani, Corvinul nu se gândește mai sus de Liga 2. Antrenorul vrea ca jucătorii să-și facă meseria, iar principalul obiectiv este să atragă public cât mai mult în tribune, în special la jocurile de acasă.

”Este păcat, dar noi știam lucrul acesta. Până la urma urmei, fiecare jucător trebuie să dea maximum pentru el, poate la anul vom avea dreptul de promovare, dar, și așa, nu știu dacă ne ajuta faptul că puteam promova anul acesta. Nu avem stadion, se știe că se va construi un stadion nou la Hunedoara. Pașii se fac mărunți și bine, avem susținerea tuturor, și galeria e alături de noi. Domnul primar este alături de noi. Toată lumea este implicată. O să facem pași mici și până la urma urmei jucătorii trebuie să înțeleagă că nu au altă presiune decât să joace fotbal, să atragă lumea la stadion, să vină cât mai multă lumea la Hunedoara la meciurile de acasă și, de ce nu, și în meciurile din deplasare”, a spus Florin Maxim pentru Radio Timișoara.

Meci din nou cu FK Miercurea Ciuc, de această dată în Cupa României. Apoi cu Concordia Chiajna, în campionat

Următorul meci al Corvinului are loc miercuri, de la ora 17:30, pe teren propriu, cu FK Miercurea Ciuc, în Play-off-ul Cupei României. Cele două echipe s-au întâlnit în campionat, tot la Hunedoara, chiar în etapa a 3-a, iar trupa lui Florin Maxim s-a impus cu 2-0, fără mari probleme.

În campionat, pentru Corvinul urmează un meci greu, tot acasă, cu Concordia Chiajna, sâmbătă, de la ora 11:00. Trupa ilfoveană e rănită după ce sâmbătă a pierdut acasă cu CSC Șelimbăr (scor 0-1), miercuri joacă la Turnu Măgurele cu CSM Alexandria, în Cupa României, un adversar care i-a produs în campionat primul eșec, chiar la Chiajna.

”Urmează două meciuri grele. Am mai întâlnit Miercurea Ciuc, o echipă masivă, dar avem un lot, vor interveni și schimbări. Până la ora jocului vom fi 100 la sută bine, până la primul meci. Așa îmi place să iau meciurile, cum urmează. Avem o strategie, ne-am gândit la toate cele trei meciuri, incluzându-l și pe acesta. Dar vreau să o iau treptat, cu meciul din Cupă”, a vorbit Florin Maxim despre ceea ce urmează.

Foto: Progresul Spartac

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-andrei-erimia-dupa-progresul-spartac-corvinul-1-2-19282234

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-alexandria-si-progresul-spartac-corvinul-in-liga-2-19282138

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-in-etapa-a-4-a-a-ligii-2-19281798

Marius ANGHEL 28 Aug. 2023, 12:39 Liga 2
Pe aceeași temă