INTERVIU | Ioan Hora abia așteaptă să se reia Liga 2 și să debuteze la FC Hermannstadt: ”Sunt apt sută la sută.” Dezavantajul pe care crede că îl are echipa sibiană și obiectivul personal din ultimele meciuri ale sezonului regular

Ovidiu BOICA 21 Feb. 2022, 12:29 Liga 2

Unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul echipei FC Hermannstadt este Ioan Hora (33 de ani). Mijlocașul ofensiv a ajuns în această iarnă la Sibiu după ce s-a despărțit de UTA Arad.

Într-un interviu acordat pentruLiga2.ro, jucătorul originar din Oradea a povestit cum a ajuns la FC Hermannstadt, ce obiective are cu noua sa echipă și cum a decurs acomodarea în rândul ”alb-roșilor”.

Hora are și un mesaj pentru suporterii echipei sibiene, alături de care speră să sărbătorească promovarea la finalul actualului sezon.

Ioan Hora, convins de Dănuț Coman să aleagă FC Hermannstadt

Cum ai luat decizia de a alege Sibiul? cât de mult ți-a luat până să te decizi să semnezi cu FC Hermannstadt?
Dintre toate ofertele pe care le-am avut, oferta Sibiului mi s-a părut cea mai atractivă pe plan competițional, mi s-a părut și un proiect interesant. Deci, nu mi-a luat mult timp să mă hotărăsc să vin aici, la FC Hermannstadt.

Cine te-a convins să alegi Sibiul? Au mai fost și alte oferte?
Dani Coman, președintele clubului, a fost cel care m-a convins să aleg Sibiul.

Cum a fost adaptarea la noua ta echipă?
Adaptarea a fost una ușoară. Îi cunoșteam pe o parte dintre noii mei colegi, iar la vârsta pe care o am, cam știu cum merg lucrurile la o echipă din România.

Echipa va evoluat acasă tot la Mediaș. ”Este un dezavantaj pentru noi că nu putem juca la Sibiu”

Ai avut ceva probleme de sănătate în această perioadă. Nu sunt motive de îngrijorare, nu?
Din fericire, nu am probleme de sănătate, sunt apt sută la sută și de-abia aștept să se reia campionatul, să înceapă meciurile pe puncte.

Cu cine ai mai jucat dintre actualii colegi, pe care dintre ei îi cunoșteai înainte de a veni la FC Hermannstadt?
Cu Vali Buhăcianu și Călin Popescu am fost coleg la UTA Arad, cu Florin Bejan, la Târgu Mureș, iar pe băieții mai experimentați din lotul lui Hermannstadt îi cunoșteam din Liga 1, mă refer la Petrescu, Ionuț Stoica, Năstăsie, Balaure și ceilalți.

Meciurile de acasă le veți juca la Mediaș, un teren care nu își e străin. E un avantaj pentru tine faptul că ai mai jucat pe acel teren?
În 15 ani de Liga 1 nu cred că îmi e străin vreun stadion din țară. Totuși, cred că este un dezavantaj pentru noi că nu putem juca la Sibiu, sunt sigur că am fi avut un public mult mai numeros, care să ne susțină în meciurile de acasă, dar sperăm să o facem cât mai curând, să ne întoarcem aici, pe acest stadion care prinde contur și care, cu siguranță, va arăta foarte bine (n.r. – se referă la stadionul Municipal din Sibiu, aflat în construcție acum, de mai mulți ani).

”Sibiul este foarte frumos, seamănă cu orașul de unde sunt eu, Oradea”

Apropo, ce părere ai despre cele petrecute în ultimele zile la Gaz Metan? Ai cumva și tu de recuperat bani de la echipa din Mediaș?
Din fericire pentru mine, nu am de recuperat niciun ban de la Mediaș. Îmi pare rău pe ei și cred că managementul defectuos a adus Gazul Metan în situația aceasta (n.r. – echipa din Mediaș și-a pierdut majoritatea jucătorilor, antrenorul și a primit o penalizare de 2 puncte în Liga 1 din cauza datoriilor).

Cum ți se pare noul stadion din Sibiu, prinde contur… Speri să prinzi măcar un joc în actualul sezon pe noul Municipal?
Îmi place, prinde contur, sperăm să fie gata cât mai repede ca să ne putem bucura de el.

Ai vreo amintire legată de Sibiu?
Din păcate, am prea puține amintiri legate de Sibiu, de fotbalul din Sibiu, dar sunt convins că, după această perioadă pe care o voi petrece la FC Hermannstadt, vor fi multe momente plăcute de care îmi voi aminti cu plăcere peste timp.

Cum ți se pare orașul, ai interacționat cu suporterii, cu oamenii de aici?
Sibiul este foarte frumos, seamănă cu orașul de unde sunt eu, sunt din Oradea, iar cu suporterii nu am reușit să interacționez, dar sunt convins că au așteptări mari, ca noi toți, de altfel, și sper să nu-i dezamăgim, dimpotrivă.

t

Ioan Hora speră să revină în Liga 1, alături de FC Hermannstadt

Pe ce poziție îți place cel mai mult să evoluezi, unde te simți cel mai bine?
Sunt un jucător polivalent, pot juca atât în flancuri, cum am făcut în ce-a mai mare parte a carierei, sau atacant, ori număr 10, cum am jucat în ultimii 6 ani.

Ai vreun obiectiv pentru cele trei meciuri rămase din sezonul regulat, plus cele 10 din play-off?
Da, îmi doresc să câștigăm toate cele trei meciuri rămase și să ne apropiem de Petrolul, iar în play-off să tratăm fiecare meci ca pe o finală pentru ca, la sfârșitul sezonului, să ne putem bucura de promovare.

Pe lângă Petrolul, FC Hermannstadt e singura echipă matematic în play-off. Pe cine ai prefera în play-off și, dacă ai fost atent la transferurile făcute și meciurile amicale din această iarnă ale echipelor respective, ce părere ai, cum stați, cum stau ceilalți?
Eu unul cred că, dacă noi vom fi 110 la sută mental și fizic în fiecare meci, nu are nicio importanță cine va fi în play-off.

Ai un mesaj pentru suporterii sibieni?
Să aibă încredere în noi! Vom lupta până la final ca să ne îndeplinim obiectivul, promovarea!

  • De-a lungul carierei, Ioan Hora a evoluat pentru echipe din primele eșaloane din România și Turcia, dar și în Liga 2 de la noi. Hora are în palmares un titlu de campion național, obținut cu CFR Cluj în urmă cu un deceniu, două cupe ale Turciei, cu Konyaspor (2016/2017) și Akhisarspor (2017/2018), o Cupa României, cu FCSB, în 2020, și Supercupa României, în 2011, cu CFR Cluj.
  • De asemenea, în sezonul 2015/2016, Ioan Hora a fost golgeterul României, cu 19 reușite în tricoul formației Pandurii Târgu Jiu.
  • În actualul sezon a evoluat în 17 meciuri pentru UTA (790 minute), doar în nouă ca titular, în opt fiind schimbat, și a marcat 4 goluri.

FC Hermannstadt va juca primul meci oficial din 2022 la data de 27 februarie, de la ora 18:30, la Mediaș, cu Dunărea Călărași, în etapa a 17-a a Ligii 2, antepenultima din sezonul regular.

Foto: FC Hermannstadt

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-hermannstadt-si-a-incheiat-meciurile-amicale-fara-sa-fie-invinsa-in-ultimul-test-sibienii-s-au-chinuit-cu-csm-deva-si-au-castigat-in-extremis-19220137

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-hora-despre-trecerea-sa-la-fc-hermannstadt-e-un-proiect-care-se-poate-realiza-promovarea-fostul-utist-isi-propune-la-sibiu-sa-traga-la-aceeasi-caruta-19216575

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-ioan-hora-a-semnat-cu-fc-hermannstadt-dupa-despartirea-de-uta-sibienii-sunt-in-extaz-e-unul-dintre-cei-mai-titrati-fotbalisti-din-romania-care-au-jucat-vreodata-la-sibiu-si-sub-cu-19216115

 

Ovidiu BOICA 21 Feb. 2022, 12:29 Liga 2
Pe aceeași temă