Începe procesul la TAS pentru FC Brașov, după ce n-a respectat condițiile cesionării și a lăsat ”în aer” jucătorii și antrenorii de la Corona

Adi MARICA 05 Nov. 2021, 13:10 Liga 2
Începe procesul la TAS pentru FC Brașov, după ce n-a respectat condițiile cesionării și a lăsat ”în aer” jucătorii și antrenorii de la Corona

Cesionarea locului în Liga 2 de către FC Brașov de la Corona Brașov, în vară, când aceasta din urmă a reușit promovarea, a ajuns pe masa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane.

Noul FC Brașov, denumire luată după ce primăria i-a dat brandul nou-formatei ACS Fotbal Club Brașov Steagul Renaște, a preluat în vară locul Coronei în Liga 2, prin cesionarea de loc aprobată de FRF, însă renunțarea la mare parte din jucătorii și antrenorii care au readus Brașovul la nivelul eșalonului secund a dus la numeroase litigii, ajunse pe masa comisiilor FRF, dar și la TAS!

”Preiei active și pasive, altfel ce facem, ne întoarcem pe vremea lui Mircea Sandu și apar mereu cluburi curate?”, spune Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), cea care a reclamat la TAS această problemă generată de clubul condus de autoritățile locale din Brașov.

Taxa procesului, circa 30.000 de franci elvețieni, a fost plătită de FIFPro, sindicatul internaţional al fotbaliştilor.

Încep audierile la TAS

TAS a stabilit pentru data de 9 decembrie audierile în acest caz în care jucătorii și antrenorii Coronei au rămas ”în aer”, după ce echipa a fost desființată și trecerea la FC Brașov, așa cum era normală, conform cesiunii, nu s-a produs.

”Pe 9 decembrie vor fi audieri online la care vom participa noi, AFAN, și reprezentanții FRF. Noi vrem doar să se facă dreptate în cazul acestor jucători și antrenori”, a spus șeful AFAN.

Val de litigii și la FRF

Pe masa Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF se află în prin proces litigiile cu antrenorii Călin Moldovan, Liviu Negoiță, Adrian Szabo, dar și jucătorii Adrian Voicu, Ștefan Nicolau, Mihai Laszlo, Marius Manole, Raul Toader Nicolae Roșu și Radu Linguraru. Decizia comisiei FRF a fost amânată.

Între timp, cu jucătorii Cosmin Stăncuțu și Cosmin Ivan s-a ajuns la un acord de renunțare la judecată. Și cu preparatorul fizic Cătălin Voicu s-a ajuns la un acord, iar acesta a fost cooptat în stafful tehnic al lui Andrei Șanta la FC Brașov.

Președintele FC Brașov: ”Sunt într-o situație ingrată”

Acum două luni, Ioan Mărginean, președintele de la FC Brașov, spunea că se află într-o situație ingrată, pentru că ”adevărul și dreptatea este de partea lor”, a celor dați la o parte.

”Și eu vin din iarbă și îi înțeleg. Am dus tratative cu oameni care au fost premiați vara, iar toamna au ajuns repetenți. Vom angaja un avocat de specialitate să ne putem apăra. Am avut negocieri foarte dure, iar eu le-am explicat ce posibilități are clubul. Cu unii jucători am ajuns la o înțelegere, cu alții nu. Sunt într-o situație ingrată, pentru că știu că adevărul și dreptatea sunt de partea lor. Poate ajungem la o înțelegere”, spunea cel poreclit ”Limoniu”.

Cesionarea unui loc în campionat de la o echipă la alta include automat și preluarea jucătorilor și antrenorilor de la formația ”lăsată în urmă”. Numai că șefii FC Brașov n-au fost de acord cu acest lucru de la început, așa cum a fost și condiția FRF. Echipa riscă excluderea din Liga 2 dacă va pierde procesul la TAS.

FC Brașov se află într-o situație dificilă și pe plan sportiv. Echipa se află pe locul 16 în Liga 2 cu doar 9 puncte acumulate în 12 jocuri. Ilie Stan a fost dat afară de Ioan Mărginean, iar Andrei Șanta asigură interimatul. În runda a 13-a, FC Brașov joacă în deplasare la ”U” Cluj, luni, pe Cluj Arena, de la ora 17:30.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cesionarea-locului-in-liga-2-de-fc-brasov-de-la-corona-ajunge-pe-masa-tas-se-poate-dicta-chiar-si-excluderea-din-campionat-din-cauza-deciziilor-echipei-conduse-de-primarul-allen-coliban-19196546

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-marginean-isi-pune-cenusa-in-cap-privind-litigiile-dintre-fc-brasov-si-antrenorii-si-jucatorii-de-la-corona-adevarul-si-dreptatea-sunt-de-partea-lor-19200781

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-mutu-a-luat-in-calcul-sa-se-retraga-dupa-gafa-care-i-a-adus-brasovului-infrangerea-cu-fc-hermannstadt-modul-in-care-antrenorul-santa-ii-reda-increderea-portarului-si-situatia-medicala-a-lui-le-19208529

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-ultimei-etape-inainte-de-a-treia-pauza-pe-care-echipele-din-liga-2-o-primesc-in-2021-pe-perioada-meciurilor-nationalelor-u-revine-pe-cluj-arena-fc-hermannstadt-steaua-e-19208524

Adi MARICA 05 Nov. 2021, 13:10 Liga 2
Pe aceeași temă