Gloria Buzău, ținută în șah pe teren propriu de Progresul Spartac. Adrian Mihalcea și-a smuls părul pe margine, la ratările jucătorilor săi

Marius ANGHEL 24 Oct. 2022, 17:58 Liga 2
Gloria Buzău, ținută în șah pe teren propriu de Progresul Spartac. Adrian Mihalcea și-a smuls părul pe margine, la ratările jucătorilor săi

Gloria Buzău scârțâie serios și cu noul antrenor. Favorită certă în fața Progresului Spartac, echipa din Crâng nu a fost în stare să înscrie un gol pe teren propriu și a terminat la egalitate meciul din etapa a 11-a a Ligii 2, scor 0-0, rămânând în afara locurilor de play-off.

Ionuț Tudorache a trimis în transversală

Prima repriză a fost una modestă, care a adormit publicul prezent în tribune, dar și pe cei care au privit meciul la televizor.

Partida de la Buzău a început promițător, cu un șut din dreapta, din afara careului, al lui Tudorache (2), care a lovit transversala. Blejdea a fost principalul pericol al Gloriei în ofensivă, însă acțiunile sale fie au fost blocate, fie cei care au fost serviți n-au fost capabili să finalizeze. Chiar Blejdea (19) a avut cea mai importantă ocazie în prime repriză, însă Ciontoș a deviat pe lângă poartă.

Partea secundă a început tot cu o ocazie în dreptul oaspeților. Șandru (49) a șutat din marginea careului, dar balonul s-a pus peste transversală. Și tot Blejdea a fost cel mai energic și în debutul părții a doua, l-a servit ideal pe Ciobanu (56), însă acesta a șutat în blocaj din 7 metri. Blejdea a irosit o mare ocazie în mintuul 61, când a trimis cu capul din 7 metri pe lângă poartă, iar Mihalcea l-a schimbat.

Valentin Alexandru a ratat două mari ocazii în minutele de final

Gloria a alergat disperată în cautarea golului care să-i aducă victorie la care era cotată cu prima șansă, însă niciuna dintre mutările ofensive ale lui Adrian Mihalcea n-au limpezit jocul. Retrasă de tot în defensivă și ”îngălbenită” de atâtea trageri de timp și faulturi pentru a opri eventuare faze periculoase, echipa bucureșteană a rezistat eroi, dar a avut și noroc.

Valentin Alexandru a avut două mari situații de a înscrie, însă de fiecare dată a trimis pe lângă poartă. În minutul 83 a pus latul din colțul stânga al careului mic și a trimis militeric pe lângă bara din dreapta, în timp ce la ultima fază, în minutul 90+5, doar cu Ciontoș în față, atacantul a tras din 11 metri tot pe lângă bara din dreapta. Ocazii care l-au făcut pe antrenorul Adrian Mihalcea să-și smulgă părul de nervi.

Gloria Buzău rămâne în afara locurilor de play-off. Progresul Spartac, la primul egal în deplasare

S-a terminat 0-0, iar Gloria Buzău a rămas pe locul 8, cu 18 puncte, la egalitate cu CSM Slatina, care are un golaveraj mai bun. Progresul Spartac, după primul egal obținut în deplasare în acest sezon, are 12 puncte și a urcat pe locul 14, devansând la golaveraj Viitorul Pandurii și Minaur Baia Mare, echipe cu același punctaj.

În etapa a 12-a, Progresul Spartac joacă acasă cu Unirea Slobozia, sâmbătă, de la ora 11:00, în timp ce Gloria Buzău va evolua marți, 1 noiembrie, de la ora 17:00, la Galați, cu SC Oțelul.

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa a 11-a

COMENTARIUL LIVE

GLORIA BUZĂU – PROGRESUL SPARTAC 0-0

Gloria Buzău: R. Stoian (cpt.) – Oteliță, Wiktorski, Marku, Sălceanu – Trebotic (Gaitan 18′), A. Lopez – Al. Munteanu (Dudu 46′), Boiciuc (Cr. Ciobanu 46′), Blejdea (Val. Munteanu 70′) – Val. Alexandru
Rezerve neutilizate: Wynney – Vîrtej, Rz. Matiș, Dr. Lazăr, Uțiu
Antrenor: Adrian Mihalcea

Progresul Spartac: Ciontoș – Parfeon, Andr. Grigore, Leafu, Florică (Petcu 60′) – Eug. Lixandru (cpt.)(Mat. Andrei 78′), I. Costea (Oct. Nedelcu 80′) – I. Tudorache (Al. Dițu 43′), Mih. Șandru, Sil. Matei – Visic (M. Dumitru 80′)
Rezerve neutilizate: Mărgărit – Ustinescu, Ohaci, Fărăgău
Antrenor: Andrei Erimia

Stadion: Gloria (Buzău). Arbitru central: Mihai Motan (Târgovişte). Arbitri asistenți: Marian Carson (Constanţa) și Doru Nicolae Petre (Bucov – Prahova). Arbitru de rezervă: Cosmin Apetrei (Roznov – Neamţ). Observator de arbitri: Bogdan Zanfirescu (Botoşani). Delegat de joc: Petre Badea (Tulcea).

Min 90+6 Final de joc la Buzău, unde Gloria nu a putut înscrie contra Progresului Spartac și meciul se termină la egalitate, scor 0-0
Min 90+5 Minge centrată în față, balonul ajunge la Valentin Alexandru, care este nemarcat la 11 metri ușor lateral în stânga, îl are în fața sa doar pe portar, trage cu latul, în dreapta, însă pe lângă poartă. Ocazie colosală ratată. Alexandru se trângește pe jos, antrenorul Mihalcea se apucă de păr se se duce pe bancă
La acest scor, 0-0, Gloria Buzău rămâne pe locul 8, cu 18 puncte, la egalitate cu CSM Slatina, care are un golaveraj mai bun. Progresul Spartac, cu 12 puncte, urcă pe locul 14, devansând la golaveraj Viitorul Pandurii și Minaur Baia Mare, echipe cu același punctaj.
Min 90+2 Centrare din stânga în fața porții, mingea se lovește de Gaitan și trece pe lângă poartă, destul de departe de bară
Min 90+2 ||| Bogdan Oteliță primește și el cartonașul galben pentru proteste
Min 89 ||| Valentin Alexandru faultează după ce intră prin alunecare și primește cartonașul galben
Min 89 Valentin Munteanu e faultat din spate de Matei Andrei. Mijlocașul Gloriei are o reacție nervoasă și se îndreaptă cu pumnul stâng să-l lovească, însă se calmează în ultimul moment și duce acea mână și îl apucă de ceafă pe Andrei, îl ia în brațe și cu dreapta îi dă o palmă ușoară peste față. Jucătorul Progresului Spartac se aruncă pe jos, iar de la margine se cere cartonașul roșu. Arbitru calmează spiritele fără să arate nici măcar cartonașul galben
Min 87 ||| Dănilă Parfeon, cel care a preluat banderola de căpitan după ce a ieșit Lixandru, primește și el cartonașul galben pentru un fault
♦Min 85 ||| Portarul Mihai Ciontoș primește și el cartonașul galben pentru tragere de timp
Min 83 Mingea ricoșează în fața colțului stânga al careului mic, unde Valentin Alexandru e nemarcat, pune latul și vrea să trimită pe ”contre-pied”, Ciontoș e prins pe picior greșit, însă mingea trece de puțin pe lângă bara din dreapta
Min 81 ||| Andrei Grigore primește cartonașul galben pentru tragere de timp. Antrenorul Adrian Mihalcea fuge el după o minge pentru a o da pentru a fi reluat jocul
Min 80 Se încing spiritele în tabăra buzoienilor, după ce la margine echipa oaspete și arbitrii nu se înțeleg în privința altor două înlocuiri. Merge acolo și arbitrul central. Se pierde două minute și jumătate de joc pentru trei schimbări. Ies Ionuț Costea și Stefan Visic și intră Octavian Nedelcu și Mario Dumitru
Min 78 Eugen Lixandru este înlocuit de Matei Andrei
Min 76 Dudu șutează din marginea careului, ușor lateral stânga, mingea se duce mult peste poartă
Min 73 Centrare dintr-un corner din stânga, Ariel Lopez preia în lateral, în 5 metri și este deposedat înainte să tragă. E din nou corner, în dreapta, bate tot Dudu, însă acum faza nu mai produce pericol la poarta lui Ciontoș
Min 72 ||| Stefan Visic vede și el cartonașul galben
Min 70 ⇒ Valentin Munteanu este introdus pe teren în locul lui Andrei Blejdea, poate cel mai bun jucător ofensiv al Gloriei în acest meci
Min 68 ||| Andrei Blejdea primește cartonașul galben pentru un fault
Min 62 Scainicul acestui meci simte să spectatorii au venit să spargă semințe și să primească meciul ca la teatru, în liniște, și face un apel către cei prezenți în tribune să își încurajeze echipa
Min 62 ||| Acțiune în viteză în dreapta, Dudu e faultat de Mihai Șandru și arbitrul arată cartonașul galben
Min 61 Centrare din dreapta peste apărare, Blejdea e scăpat din marcaj și se demarcă la bara a doua, pune capul din 6 metri și trimite pe lângă poartă, în fața sa, ratând incredibil. Lui Adrian Mihalcea nu-i vine să creadă și se trântește pe jos în fața băncii tehnice
Min 60 Luca Florică este înlocuit cu Giovanni Petcu
♦Min 58 Minge trimisă în brațul unui fundaș al Progresului Spartac, după o incursiune în careu pe stânga, arbitrul nu dă însă penalty, ci corner
Min 56 Blejdea are o acțiune în viteză în stânga, pătrunde în careu după ce și-a depășit adversarul jucând cu călcâiul, pasează în fața careului mic pentru Ciobanu, care preferă o preluare în loc de un șut din prima și apoi trage în blocaj din 7 metri
Min 49 Șandru șutează din stânga, din marginea careului, mingea trece puțin peste transversală, la colțul lung. Oaspeții încep mai bine și partea secundă
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Mihalcea schimbă în atac la pauză. Ies Alexandru Munteanu și Alexandru Boiciuc și intră Dudu și Cristian Ciobanu
Min 45+2 Pauză la Buzău. E 0-0 între Gloria și Progresul Spartac, după o primă repriză cu un fotbal slab, în care formația bucureșteană a avut cea mai mare ocazie, chiar la prima fază
Min 45+2 Munteanu centrează dintr-un corner din dreapta, mingea este respinsă, apoi recuperată, se centrează din dreapta în centrul careului, Ariel Lopez reia cu capul mult în dreapta și arbitrul lasă ca Ciontoș să degajeze din 6 metri și mai apoi fluieră pauza, deși o putea face foarte bine când mingea a ieșit afară
Min 43 Ionuț Tudorache nu mai poate continua din cauza unei accidentări și este înlocuit cu Alexandru Dițu
Min 39 Ariel Lopez trage din fața careului spre poartă, Ciontoș prinde cu siguranță
Min 35 Alexandru Munteanu îi dă un picior în burtă lui Grigore, la un duel pentru minge petrecut la mijlocul terenului. Arbitrul nu mai scoate cartonașul de această dată
Min 33 ||| Eugen Lixandru intră prin alunecare, Ariel Lopez e mai rapid, dă în minge și apoi este luat pe sus de căpitanul oaspeților. Arbitrul arată cartonașul galben
Min 25 Centrare dintr-o lovitură liberă din stânga, Wiktorski îl lovește cu cotul în cap pe Parfeon, mingea este respinsă din două încercări și arbitrul lasă jocul să continue
Min 20 Centrare din dreapta în centrul careului, Blejdea urmărește, însă Ciontoș iese și reține din picioarele adversarului, înainte ca acesta să ajungă să lovească mingea
Min 19 Ocazie bună pentru Gloria. Blejdea șutează din fara careului, Ciontoș deviază mingea de puțin pe lângă bară, în corner
Min 18 Dinko Trebotic merge direct la vestiar, Pablo Gaitan pătrunde pe teren
Min 17 Dinko Trebotic acuză o accidentare la piciorul stâng și face semn să fie schimbat. Arbitrul cheamă echipa medicală, Gaitan e chemat de la încălzire
Min 12 Lixandru centrează din cornerul din dreapta, se respinge insuficient de două ori, de la prima bară, și oaspeții au din nou corner. După executarea celui de-al doilea corner, mingea merge în flancul stâng, de unde Șandru centrează defectuos și Stoian prinde pe linie, după ce a ieșit din poartă
♦Min 11 Șut-deviat după o pătrundere în careu pe dreapta, Stoian are reacție și respinge în corner
Progresul Spartac are o mini-galerie din 8 persoane. Fanii au intrat mai târziu pe stadion și cântă din acest minut.
Min 8 Boiciuc primește în fața careului, ușor lateral dreapta, are un șut-centrare slab, iar Ciontoș prinde fără probleme
Min 7 Alexandru Munteanu centrează dintr-o lovitură liberă din dreapta careului, Wiktorski se înalță cel mai sus și reia cu capul din 7 metri central, însă trimite peste poartă
Min 2 Oaspeții sunt aproape să înscrie. Tudorache trimite pe poartă din dreapta, din unghi, aproape de linia de tușă, mingea lovește transversala, la colțul lung, și revine în teren. Stoian s-a repliat în poartă în ultimul moment, însă nu a ajuns să respingă mingea
Min 1 A început partida de la Buzău


Penultimul meci al etapei a 11-a a Ligii 2 este programat să se dispute astăzi, 24 octombrie, de la ora 16:00, pe stadionul Gloria din Buzău. Echipa gazdă, Gloria, întâlnește una dintre cele cinci promovate din Liga 3, pe Progresul Spartac, și pornește înaintea jocului, fără nicio îndoială, cu prima șansă de a obține victoria.

Cu un succes astăzi, trupa din Crâng va urca pe locurile de play-off, primul obiectiv pe care îl are în acest sezon. În schimb, formația bucureșteană tot lăudată pentru stilul ei de joc se tot ”scufundă” în clasament și cu o victorie ar putea să-și mai redreseze situația și să se apropie de mijlocul clasamentului.

Gloria Buzău e neînvinsă acasă în acest sezon de Liga 2

Gloria Buzău a avut ultimul meci în Cupa României, la mijlocul săptămânii trecut, spre deosebire de Progresul Spartac, eliminată deja din competiție. Trupa din Crâng a cedat pe teren propriu, scor 0-1, cu prim-divizionara FC Botoșani.

În campionat, echipa antrenată de Adrian Mihalcea a remizat în ultimul joc, 1-1 la Timișoara cu Politehnica, penultima clasată. În meciurile de acasă disputate în acest sezon, Gloria e invincibilă. Are patru victorii la limită (1-0 cu Ripensia, 2-1 cu Dumbrăvița, 2-1 cu Dinamo și 1-0 cu Șelimbăr) și o remiză (1-1 cu Slatina).

În clasament, înaintea debutului etapei a 11-a, Gloria ocupa locul 7, cu 17 puncte, la egalitate cu FK Miercurea Ciuc, ultima clasată pe pozițiile de play-off. În acest moment, după disputarea a opt partide din runda actuală, echipa lui Adrian Mihalcea se află pe locul 8, e la două puncte de poziția a 6-a, ocupată de Unirea Slobozia, iar cu o victorie astăzi va fi la egalitate cu FK Miercurea Ciuc și Poli Iași, situate pe locurile 4 și 5.

Progresul Spartac are două victorii și două înfrângeri în deplasare

Progresul Spartac a avut un început acceptabil de campionat, cu trei victorii în primele cinci etape, însă în ultimele cinci runde nu a mai reușit să câștige, ci a obținut doar două puncte în două dintre cele trei jocuri desfășurate pe teren propriu. Echipa antrenată de Andrei Erimia vine după două eșecuri în care nu a marcat (0-2 la Conconrdia Chiajna și 0-3 cu Steaua) și speră să înși întrerupă această serie în fața Gloriei Buzău.

Nou-promovata are patru partide disputate în deplasare în Liga 2. În primele două a câștigat, 3-0 la Unirea Constanța și 1-0 la Poli Timișoara, în fața unor echipe care sunt și acum sub ea în clasament, iar în celelalte două a pierdut, 0-1 la Târgu Jiu cu Viitorul Pandurii și 0-2 la Concordia Chiajna.

Înaintea startului etapei a 11-a, Progresul Spartac se afla pe locul 15 în Liga 2, cu 11 puncte, iar acum se află pe poziția a 17-a. Cu o victorie poate urca pe poziția a 12-a.

Mihai Motan arbitrează Gloria Buzău – Progresul Spartac

Partida programată de la ora 16:00, pe stadionul din parcul Crâng, este arbitrată de la centru de Mihai Motan (Târgovişte) și de la cele două tușe de asistenții Marian Carson (Constanţa) și Doru Nicolae Petre (Bucov – Prahova). Arbitru de rezervă este Cosmin Apetrei (Roznov – Neamţ), în timp ce observator de arbitri a fost delegat Bogdan Zanfirescu (Botoşani). Delegatul jocului este Petre Badea (Tulcea).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa a 11-a

https://liga2.prosport.ro/special/opinii/vom-retrograda-si-vom-fi-liberi-19250876

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-11-de-la-ora-1100-se-joaca-la-dej-chiajna-timisoara-si-miercurea-ciuc-dinamo-are-meci-de-la-ora-1200-19250612

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-poli-timisoara-si-minaur-baia-mare-cs-comunal-selimbar-se-joaca-de-la-ora-1100-19250867

Marius ANGHEL 24 Oct. 2022, 17:58 Liga 2
Pe aceeași temă