Emil Boc l-a taxat aspru pe Gino Iorgulescu înaintea returului Dinamo – ”U” Cluj. Primarul, reacție directă: ”Ușor cu pianul pe scări. Aveți obligația de a nu face astfel de declarații din postura în care sunteți”

Andrei PASCU 27 May. 2022, 11:11 Liga 2
Emil Boc l-a taxat aspru pe Gino Iorgulescu înaintea returului Dinamo – ”U” Cluj. Primarul, reacție directă: ”Ușor cu pianul pe scări. Aveți obligația de a nu face astfel de declarații din postura în care sunteți”

Emil Boc, primarul Clujului, a oferit din nou o declarație cu care a ieșit în evidență, înaintea returului barajului pentru Liga 1, dintre Dinamo și Universitatea Cluj. Edilul a vorbit deschis despre faptul că ardelenii sunt favoriți înaintea jocului de duminică, dar i-a transmis un mesaj și lui Gino Iorgulescu, președintele LPF.

Emil Boc, reacție fermă înainte de Dinamo – ”U” Cluj: ”Plecăm favoriți, dar nu trebuie să uităm de infernul de pe stadion”

În ceea ce privește returul cu Dinamo, Emil Boc nu s-a ferit să evidențieze realitatea, anume că Universitatea Cluj este acum favorită, dat fiind faptul că în tur s-a impus cu 2-0 pe Cluj Arena. Crede că diferența se va face la capitolul metal, fiind nevoie ca fotbaliștii lui Erik Lincar să mențină un nivel ce concentrare cât mai înalt.

Pentru prima dată după mulți, mulți ani, Boc simte că Universitatea Cluj, echipa pentru care a pledat să fie finanțată din bugetul local, e cel mai aproape de promovarea în Liga 1.

Plecăm favoriți în meciul cu Dinamo, dar nu trebuie să uităm infernul de pe stadion. Acolo totul va depinde de dimensiunea psihologică. Trebuie să avem mintea setată că suntem mai buni, avem un avantaj de două goluri și nu ne lăsăm intimidați și copleșiți.

Sunt convins că Lincar știe ce e de făcut și i-am văzut extrem de motivați. Rezultatul poate fi pozitiv sau negativ, dar atitudinea trebui să o vedem întotdeauna. Trebuie să dea tot ce au mai bun pe teren. Asta am văzut în meciul cu Dinamo.

Această echipă a înțeles în sfârșit că menirea ei este să ducă Clujul în Liga 1. Acești fotbaliști ar putea intra în istorie. În spatele lor este o istorie de peste 100 de ani. Clujul respiră prin Universitatea”, a spus Emil Boc la Napoca FM, citat de Sportul Clujean.

Emil Boc, reacție la adresa lui Gino Iorgulescu: ”Mai ușor cu pianul pe scări”

Referitor la reacția care l-a privit pe Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Emil Boc s-a declarat deranjat de afirmațiile acestuia, în care a întărit ideea că Liga 1 ar fi mai săracă dacă Dinamo ar retrograda în Liga 2.

Edilul nu a înțeles reacția lui Iorgulescu, în condițiile în care e vorba, până la urmă, de cel mai important om din LPF.

Am fost supărat pe o declarație a președintelui LPF, Gino Iorgulescu, care a spus că i-ar părea rău dacă Dinamo ar retrograda. Cu tot respectul pe care vi-l port, ca fost fotbalist și a președinte al unei instituții importante, mai ușor cu pianul pe scări. Aveți obligația de a nu face astfel de declarații din postura în care vă aflați.

Am respect pentru Dinamo și noi am jucat în Liga a 4-a, am revenit cinstit, curat. Vrem ca acest meci să se joace pe teren, fără niciun fel de influență. Clujul are peste 20.000 de spectatori, ei sunt mai puțin importanți decât cei de la Dinamo?”, a mai afirmat Emil Boc, înaintea returului dintre Dinamo și ”U” Cluj.

Echipele de baraj din play-off-ul Ligii 2, aproape de promovare!

”U” Cluj e, așadar, la un meci de promovarea în Liga 1. Returul cu Dinamo e programat pentru duminică, 29 mai, de la ora 21:00, dată la care va avea loc și celălalt baraj pentru Liga 1, dintre Chindia Târgoviște și Concordia Chiajna, programat ceva mai devreme, la ora 18:15.

Și în turul acestei din urmă duble tot formația din divizia a doua s-a impus. Ilfovenii au învins cu 2-1 și vor face deplasarea la Ploiești, acolo unde va avea loc partida, cu mare încredere.

”(..) nu cred că cineva are dreptul să ne subestimeze și pe noi și aici aș vrea să fac doar o mică remarcă. Am avut un om mai puțin din minutul 72. Dinamo a avut un om în plus și nu știu dacă și-a creat după acel moment o situație foarte clară de a marca și noi am reușit să marcăm în minutul 82, care sper să ne ajute în obținerea obiectivului.

Cu siguranță ne va aștepta infernul la București, dar mizez foarte mult pe bărbăția, pe forța grupului, care am spus că va face diferența în acest dublu meci cu cei de la Dinamo și am mare încredere că ei vor fi puternici și că vor rezista tuturor presiunilor care vor fi în acea seară”, a declarat Erik Lincar la conferința de presă premergătoare jocului cu Dinamo. Întreaga sa intervenție poate fi citită AICI.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/20-de-cluburi-au-primit-licenta-pentru-noul-sezon-de-liga-1-printre-care-si-fc-buzau-participanta-in-play-out-ul-ligii-2-gaz-metan-si-clinceni-nu-sunt-printre-ele-19232952

https://liga2.prosport.ro/seria-1/va-fi-infern-in-stefan-cel-mare-returul-dinamo-u-cluj-se-va-disputa-cu-casa-inchisa-iar-fanii-cainilor-mai-gasesc-cu-greu-bilete-19232853

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cat-incaseaza-jucatorii-universitatii-cluj-in-cazul-promovarii-in-liga-1-un-rezultat-pozitiv-cu-dinamo-le-baga-in-conturi-sume-importante-19232810

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-dinamo-putea-avea-alta-soarta-marius-avram-a-comentat-arbitrajul-lui-catalin-popa-este-exact-acelasi-lucru-daca-portarul-ar-fi-iesit-si-i-ar-fi-dat-un-pumn-in-gur-19232742

Andrei PASCU 27 May. 2022, 11:11 Liga 2
Pe aceeași temă