Daniel Oprița, acid la adresa arbitrajului după remiza Stelei cu Metaloglobus: ”Sper să nu mă mai întâlnesc cu acest arbitru.” Cum a comentat prestația echipei

Andrei PASCU 13 Aug. 2023, 13:46 Liga 2

Steaua a ratat pe final victoria cu Metaloglobus, în etapa a 2-a de Liga 2. A făcut 1-1, după ce a condus până aproape de ultimele 10 minute din timpul regulamentar. Încă de la pauză s-au aflat ”militarii” în avantaj pe tabela de marcaj.

Daniel Oprița a declarat la finalul întâlnirii că jucătorii săi au ratat prea mult și au pierdut pe mâna lor cele trei puncte în partida cu Metaloglobus.

Steaua, doar remiză în partida cu Metaloglobus

Steaua a deschis scorul destul de repede, încă din prima parte a primelor 45 de minute. S-a făcut remarcat Rober Sierra, în minutul 21, atunci când a punctat din câțiva metri. Până la pauză putea formația din Ghencea să dubleze cel puțin avantajul, dar nu a fost clară în ultimii metri sau la finalizare.

S-a intrat la cabine cu avantaj minim pentru Steaua, iar în minutul 76 Metaloglobus a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. A fost faultat în careu Dragoș Huiban, iar tot el a executat și a transformat, în minutul 78.

  • Steaua: Frânculescu – Dav. Maftei, Beța (cpt.), Vîrtej, Dobrescu – Chipirliu, Rober Sierra, Mancuso (Ad. Ilie 82′), Buziuc (Drăghici 46′) – Boiciuc (Bărbulescu 72′), Chunchukov (Enceanu 57′). Rezerve neutilizate: I. Pop – Dav. Matei, A. Raicu, C. Avram, Rz. Florea

Daniel Oprița, critic la adresa arbitrajului după Steaua – Metaloglobus

Așa cum a obișnuit de o bună perioadă de timp, așa cum a făcut și în sezonul trecut când nu a fost mulțumit de modul în care au tratat jucătorii săi fazele de gol, Daniel Oprița nu s-a ferit să le atragă atenția și acum, precizând că lipsa de concentrare și seriozitatea au condus la egal.

În același timp, antrenorul a avut reproșuri și față de modul în care a arbitrat partida brigada care l-a avut la centru pe Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe). Nu a fost de acord nici cu penalty-ul de care a beneficiat Metaloglobus în ultimul sfert de oră.

Ce să lipsească (n.r. – pentru a câștiga)? Golul! Ocazii am avut, foarte multe. Am avut ocazii, la fel ca la Târgoviște, dar se pare că astăzi am fost relaxați. N-am tratat serios meciul. Am adus mingea la finalizare și am tratat fazele foarte ușor. Le-am zis că nu trebuie să stăm în 1-0, că trebuie să facem 2, 3-0.

Prinzi un arbitru cum am prins azi, care îți face ce-ți face. N-ai ce să mai faci! Nu vorbesc neapărat de penalty. Eu zic că portarul a dat primul în minge, el a fost faultat, la el în șase metri.

Maniera de arbitraj a fost șmecherească. O cunosc și eu că am jucat fotbal și știu ce înseamnă. Să întrerupi jocul, să nu lași avantaj. Mărunte, dar care te enervează. Sper să nu mă mai întâlnesc cu acest arbitru”, a spus Daniel Oprița, conform AS47.

Roberto Sierra e convins că Steaua va ajunge iar în play-off-ul de Liga 2

Acum, până în etapa a 5-a, un meci acasă și două în deplasare va disputa formația din Ghencea, în următoarea ordine: Unirea Dej (deplasare), CSM Alexandria (acasă), CSC Șelimbăr (deplasare).

Până atunci va juca în Cupa României, în Turul 3, pe terenul formației de Liga 3, Dunărea Călăraşi.

Revenind la partida cu Metaloglobus, spaniolul Roberto Sierra s-a aflat la prima reușită în tricoul Stelei. El e convins că Steaua își poate duce la bun sfârșit obiectivul trasat în această vară, o nouă calificarea în play-off-ul Ligii 2.

Cred că avem o echipă bună cu jucători buni. Trebuie să reparăm anumite greşeli, dar cred că avem şanse să promovăm. Mă simt confortabil în acest moment.

Mi s-au explicat proiectul şi obiectivele. Sunt motivat pentru că vreau să joc la o echipă importantă, să iau parte la ceva important. La final, vom fi în fruntea clasamentului. Ideea este să promovăm, iar asta mă motivează.

Ştiu de situaţia cu promovarea, sper doar că se poate repara, dar nu asta e treaba noastră. Treaba noastră e să jucăm cât mai bine în fiecare meci şi cred că asta facem.

E greu când nu totul depinde de tine, dar vom continua să luptăm şi să obţinem victoria”, a spus ibericul, citat de sursa amintită.

Foto: Steaua București

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-resita-primul-joc-de-liga-2-in-piatra-neamt-dupa-7-ani-19280280

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprescu-reactie-dupa-csm-slatina-chindia-targoviste-0-0-19280304

https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-deplasare-primul-esec-pentru-unirea-dej-cu-nastai-antrenor-19280272

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-stan-satisfacut-de-egalul-cu-corvinul-obtinut-de-dumbravita-19280268

https://liga2.prosport.ro/seria-1/selimbarul-s-a-detasat-pe-primul-loc-in-liga-2-dupa-victoria-cu-unirea-dej-claudiu-niculescu-sunt-multumit-dar-se-poate-si-mai-bine-de-atat-19280240

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-remiza-cu-csm-slatina-scor-0-0-19280211

Andrei PASCU 13 Aug. 2023, 13:46 Liga 2
Pe aceeași temă