Clubul Ceahlăul, reacție oficială după ce finanțatorul Anton Măzărianu a amenințat că retrage echipa din Liga 2

Narcis POHOAȚĂ 25 Sep. 2023, 12:08 Liga 2
Clubul Ceahlăul, reacție oficială după ce finanțatorul Anton Măzărianu a amenințat că retrage echipa din Liga 2

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a început prost săptămâna trecută, când a pierdut două puncte în prelungiri, pe teren propriu, cu Chindia (scor 1-1) și a încheiat-o și mai prost.

Singurul club moldav din Liga 2 în această ediție de campionat a primit, spre sfârșitul săptămânii, o dublă lovitură. Mai întâi, joi, Consiliul Județean Neamț a anunțat că a respins proiectul de finanțare depus de către club, pentru ca sâmbătă echipa să fie învinsă în deplasare de Metaloglobus (scor 1-2), în cadrul etapei a 7-a a Ligii 2.

Ceahlăul, reacție oficială după ce finanțatorul Anton Măzărianu a amenințat că retrage echipa din campionat

Joi, la scurt timp după ce a aflat de decizia luată în plenul Consiliului Județean, finanțatorul Anton Măzărianu (foto principal, alături de director de marketing Claudiu Găman și președinții Marin Mitran și Cătălin Anton) a avut o reacție extrem de dură, omul de afaceri care susține financiar echipa de sub Pietricica amenințând chiar cu retragerea Ceahlăului din campionatul Ligii 2. ”Sunt profund dezamăgit. În acest context, mai mult ca sigur într-o lună de zile vom retrage echipa. Pentru că eu singur nu pot să susțin echipa în Liga 2. Dacă nu sunt surse de finanțare ce vreți să facem? Cât să mai aduc?”, ”tuna” Măzărianu.

La câteva zile după acest episod, clubul a revenit cu o primă reacție oficială.

Dacă stafful tehnic încă nu a oferit un punct de vedere după eșecul de la Clinceni, cu Metaloglobus, gruparea nemțeană s-a referit, din nou, la decizia CJ Neamț. Oficialii clubului au postat un comunicat pe pagina de Facebook prin care au precizat că ”CSM Ceahlăul Piatra Neamț nu dorește să fie folosit ca instrument în luptele politice”.

”Clubul de fotbal CSM Ceahlăul Piatra Neamț dorește să facă o declarație fermă în legătură cu angajamentul său în fața sportului, a comunității și a valorilor pe care le promovăm. Într-un moment în care fotbalul a devenit adesea subiectul disputei politice și al luptelor de interese, dorim să subliniem că CSM Ceahlăul Piatra Neamț se angajează ferm să rămână un element de coeziune și dezvoltare în orașul nostru, în ciuda provocărilor financiare și politice pe care le întâmpinăm.
Promovarea în Liga 2 a reprezentat un obiectiv important pentru noi, și suntem mândri că am reușit să-l îndeplinim. În continuare dorim să îmbunătățim performanța sportivă pentru a reprezenta cu demnitate orașul nostru, cu toate că pretențiile financiare au crescut. Cu toate acestea, CSM Ceahlăul Piatra Neamț nu dorește să fie folosit ca instrument în luptele politice sau ca pion în jocurile de putere ale autorităților locale și județene. Mai mult decât atât, ne dorim ca imaginea clubului să nu fie asociată cu vreo formațiune politică pentru că suntem un club de fotbal dedicat jocului în sine și dezvoltării tinerelor talente”, se precizează în comunicatul clubului.

Ceahlăul: ”Clubul nostru este deschis la colaborări cu autoritățile locale și județene”

Totodată, clubul nemțean anunță că este deschis în continuare la colaborarea cu autoritățile locale și județene.

”În ceea ce privește finanțarea, este important să subliniem că, până în acest moment, autoritățile locale și județene nu au fost în măsură să ne sprijine financiar în mod semnificativ. Cu toate acestea, suntem recunoscători pentru susținerea constantă a comunității noastre și a partenerilor privați care au investit în club. Performanța noastră sportivă și angajamentul nostru pentru dezvoltarea tinerelor talente au fost posibile datorită sprijinului generos al acestor sponsori și parteneri de afaceri.
Clubul nostru este deschis la colaborări cu autoritățile locale și județene, dar dorim să ne asigurăm că orice implicare din partea acestora este motivată de interesul sincer pentru sport și pentru dezvoltarea comunității. În acest sens, suntem pregătiți să colaborăm cu autoritățile locale și județene în măsura în care obiectivele lor sunt aliniate cu valorile noastre și cu scopul nostru de a promova fotbalul și tinerii sportivi din Piatra Neamț.
În încheiere, CSM Ceahlăul Piatra Neamț reafirmă angajamentul său față de sport și performanță, comunitate și dezvoltarea tinerelor talente. Suntem determinați să continuăm să ne dezvoltăm și să reprezentăm cu mândrie orașul nostru în Liga 2 și să nu ne lăsăm implicați în disputele politice. Apreciem sprijinul comunității și al partenerilor noștri, și suntem încrezători că, împreună, vom continua să construim pentru fotbalul din Piatra Neamț”, se mai precizează în comunicat.

Anton Măzărianu, finanțatorul clubului Ceahlăul, și primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea. Acesta din urmă a achiziționat un abonament la jocurile de acasă ale echipei și a ținut să anunțe public acest lucru. Instituția pe care o conduce nu finanțează clubul, însă îi pune la dispoziție baza sportivă, contra cost.

Finanțatorul Anton Măzărianu, vehement după decizia CJ Neamț

Joi, la scurt timp după ce Consiliul Județean Neamț a respins proiectul de finanțare depus de către club, finanțatorul Anton Măzărianu a avut o ieșire extrem de dură pe acest subiect, la postul local ”Monitor TV”, în emisiunea ”Revista Presei… Altfel”.

”Din păcate, cam acesta este nivelul la Piatra Neamț. Cam asta se dorește să se întâmple. S-au găsit niște motive puerile. Nu pot să concep că se întâmplă așa ceva, pentru o sumă de un milion de lei, în condițiile în care alte echipe au primit și câte 2-3 milioane de euro. Sunt foarte dezamăgit de modul cum CJ a tratat acest proiect.
Nu poți să îmi ceri tu, Consiliul Județean, să am datoriile achitate la zi dintr-un plan la firmele private în condițiile în care la stat și la autoritățile locale erau achitate la zi în momentul depunerii proiectului. Sunt profund dezamăgit. În acest context, mai mult ca sigur într-o lună de zile vom retrage echipa. Pentru că eu singur nu pot să susțin echipa în Liga 2. Dacă nu sunt surse de finanțare ce vreți să facem ? Cât să mai aduc?
Fiecare vine și se pozează la stadion și nu contribuie cu nimic, eu de ce aș contribui? Pentru ce? Este inacceptabil! Pe alte linii se cheltuie banul public la greu, iar pentru un sport care reprezintă orașul, județul și Moldova, să nu poți să dai niciun milion de lei, cât era proiectul, adică 200.000 de euro! Ca să nu mai spun că ghidul este foarte prost, nu l-a mai modificat nimeni, din acești bani nu se puteau plăti salarii decât 800 de lei.
Am avut niște promisiuni, toată lumea s-a bătut cu pumnul în piept că vom fi ajutați. Pentru acest sezon nu am primit decât acea sumă de la Primărie, 100.000 de lei, premierea jucătorilor pentru promovare (n.r. – este vorba despre 200 de mii de lei, nu 100). Atât. Și acei bani au intrat în conturile jucătorilor, nu ale clubului”, a fost reacția lui Anton Măzărianu.

Ceahlăul ocupă locul 7 în clasamentul Ligii 2, cu 10 puncte, dar poate încheia etapa a 7-a încă o poziție mai jos, în funcție de rezultatul meciului Steaua – CSM Slatina (luni, ora 18:00). Tot 10 puncte au, momentan, și Chindia, CFC Argeș, CS Mioveni și Viitorul Pandurii.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-primul-succes-in-liga-2-2-1-cu-csm-ceahlaul-19286063

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-a-castigat-meciul-cu-ceahlaul-dupa-ce-a-fost-condusa-19285901

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-7-toate-meciurile-programate-sambata-sapte-la-numar-incep-la-ora-1100-19285779

https://liga2.prosport.ro/seria-1/finantatorul-ceahlaului-ameninta-ca-retrage-echipa-din-liga-2-19285669

Narcis POHOAȚĂ 25 Sep. 2023, 12:08 Liga 2
Pe aceeași temă