CSC Șelimbăr a pierdut la Slatina primele puncte în acest sezon. Claudiu Niculescu, mulțumit după remiza din orașul său natal: ”Rezultat echitabil! Nu avem drept de promovare, dar încercăm să fim pe locurile fruntașe”

Ovidiu BOICA 16 Sep. 2023, 20:38 Liga 2

CSC Șelimbăr și-a întrerupt în etapa a 6-a startul perfect de sezon în Liga 2, chiar în orașul natal al antrenorului său.

0-0 a terminat meciul desfășurat sâmbătă, în deplasare la CSM Slatina, pierzând primele puncte în această ediție a campionatului, unde încă din etapa 2-a era singura echipă cu punctaj maxim.

Trupa sibiană continuă însă să fie neînvinsă și să își mențină prima poziție în clasament inclusiv după încheierea acestei runde.

Claudiu Niculescu, după ce CSC Șelimbăr a remizat la Slatina: ”În mare parte am controlat jocul”

Antrenorul ”călăreților roșii”, Claudiu Niculescu, a recunoscut, la finalul jocului de la Slatina, orașul său natal, că jucătorii săi nu și-au creat mari ocazii. El consideră rezultatul echitabil și spune că, în ciuda faptului că Șelimbărul nu are drept de promovare în SuperLigă, își dorește ca echipa sa să fie cât mai sus în clasament.

”A fost un meci greu. Mă aşteptam să fie greu. Am întâlnit o echipă bine organizată, care primeşte foarte greu gol acasă, s-a văzut asta şi astăzi. Cred că în mare parte am controlat jocul, dar fără să ne creăm mari ocazii. A fost un joc echilibrat, un joc la mijlocul terenului, cred că este echitabil acest rezultat.

Nu avem drept de promovare, însă încercăm să fim în locurile fruntaşe, iar până acum cred că suntem OK”, a declarat, citat de NewsFlux, Claudiu Niculescu la finalul remizei albe cu CSM Slatina.

A fost primul meci disputat în acest sezon, fie că e vorba de Liga 2 sau Cupa României, din totalul de opt, în care echipa lui Niculescu nu a înscris. Dar, totodată, e al cincilea în care nu încasează gol.

CSC Șelimbăr în egalul cu CSM Slatina: Al. Roșca – Palmeș, Mitrea, Panos (Rodri Hernando 24′), Natea, Vînău, Lumbu, Tud. Călin, Monea (cpt.), Berisha, Mouasso
Rezerve: Mitrovic – Schieb, I. Năstăsie, Crișan, Ct. Alexe, Al. Luca, C. Soare, Babovic

Șelimbărul e lider în Liga 2 și după această etapă și va juca cu Gloria Buzău

CSC Șelimbăr rămâne una dintre cele patru echipe neînvinse în actualul sezon al Ligii 2 și cu 16 puncte ocupă locul 1, la două lungimi distanță de Corvinul Hunedoara, Gloria Buzău și Unirea Slobozia, toate cu câte 14 puncte acumulate.

În etapa a 7-a, CSC Șelimbăr evoluează acasă, la Cisnădie, cu Gloria Buzău, vineri, 22 septembrie, de la ora 16:00.

Foto: NewsFlux

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-daniel-oprescu-dupa-ce-csm-slatina-a-remizat-cu-csc-selimbar-19285027

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-face-treaba-la-unirea-slobozia-victorie-cu-metaloglobus-si-podium-in-liga-2-am-bifat-un-succes-meritat-clar-19285152

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-stan-e-surprins-de-propria-echipa-dupa-victoria-cu-6-1-cu-tunari-19285149

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-2-1-cu-progresul-spartac-in-etapa-a-6-a-de-liga-2-19285128

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-csm-resita-2-0-in-liga-2-19285031

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-6-liga-2-19284913

Ovidiu BOICA 16 Sep. 2023, 20:38 Liga 2
Pe aceeași temă