Chindia și Concordia remizează în ultimul meci din Liga 2 în 2023 și termină anul sub locurile de play-off. Autogol, penalty apărat și gol egalizator marcat pe final la Târgoviște

Marius ANGHEL 03 Dec. 2023, 13:33 Liga 2

La Târgoviște s-a jucat ultimul meci al etapei a 15-a, ultima rundă de Liga 2 programată în 2023. Pe stadionul ”Eugen Popescu” s-au întâlnit Chindia și Concordia Chiajna, două echipe care aveau nevoie de victorie pentru a urca pe locul 6, ultimul calificabil în play-off. S-a încheiat 1-1 partida, cu ilfovenii egalând în minutul 89, astfel că cele două formații cu pretenții și bugete mari termină prima parte a sezonului în afara obiectivului, sub pozițiile care duc în grupa de promovare.

Daniel Dumbravă și-a dat autogol la Târgoviște

După un început modest de joc, de tatonare între cele două echipe, Concordia a ieșit mai mult în evidențe și a ratat o mare situație prin Ghimfuș (14), al cărui șut din 6 metri, din poziție ideală, s-a dus mult peste poartă. Torje (22) a fost periculos cu execuția sa direct spre poartă dintr-o lovitură liberă din dreapta careului, însă Railean a deviat mingea și a trimis-o pe lângă bara a doua.

De partea cealaltă, Chindia a solicitat un penalty la tragerea lui Zivkovic de către Codrea (41), însă arbitrul a lăsat jocul să continue.

În partea secundă, după o situație periculoasă în careul Chindiei, la care niciun jucător al Concordiei nu a ajuns să finalizeze, gazdele au deschis scorul în minutul 48. Romeo a purtat un contraatac pe stânga, a pasat pentru Moldoveanu, acesta a trimis la Zivkovic, atacantul a retrimis la Moldoveanu, care a șutat din stânga în fața porții, iar Daniel Dumbravă (48), în încercarea de a respinge din fața lui Cojocaru a băgat mingea în poartă.

Oncescu a apărat penalty-ul executat de Moldoveanu

Chindia se putea chiar desprinde pe tabelă, după ce Fedele a executat în zid o lovitură liberă de la 25 de metri central, iar Lazăr a făcut henț în careu. Robert Moldoveanu a executat puternic de la punctul cu var, destul de bine plasat în stânga, însă Denis Oncescu (71) a plonjat pe direcție și și-a salvat echipa, ținând-o în joc.

Târgoviștenii au mai avut însă încă o ocazie de a marca și a închide jocul. În minutul 77, după ce Railean a reținut o minge trimisă de Bălan, Șerban a centrat din dreapta, iar Bogaciuc, nemarcat la bara a doua, a sărit și a reluat din aer, dintr-o poziție destul de incomodă, peste poartă, cu poarta goală.

Adrian Bălan a egalat Chindia în minutul 89

Erik Lincar și-a consumat toate modificările în minutul 85, iar în 89, unul dintre jucătorii introduși pe teren în partea secundă a pasat decisiv pentru egalarea Concordiei. Pop a pătruns în careu pe stânga, nu a fost atacat, a centrat în fața porții, iar Adrian Bălan (89) a finalizat din 3-4 metri, din fața lui Cornel Dinu.

Minutele de final au fost petrecute la cote ridicate de ambele echipe, fiecare căutând golul victoriei. Tache (90+3) a lovit mingea cu brațul în propriul careu și putea fi penalty pentru Concordia, iar Pop (90+4) a finalizat slab din 10-11 metri. Chindia a avut și ea două minute în care a atacant încontinuu, însă nu a putut finaliza, astfel că partida s-a încheiat la egalitate.

Chindia și Concordia, sub locurile calificabile în play-off-ul Ligii 2

Chindia și Concordia termină la egalitate, scor 1-1, și la final de an sunt în afara obiectivului, sub locurile calificabile în play-off. Din sezonul regular mai sunt de disputat patru etape, iar campionatul se va relua în ultimul weekend al lunii februarie a anului 2024.

Concordia iernează pe locul 8, cu 22 de puncte, la egalitate cu Steaua (locul 7), Ceahlăul (l9) și FK Miercurea Ciuc (l10). Chindia are 21 de puncte și este pe locul 11.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 15 a Ligii 2
Rezultate etapa 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 910, 11, 12, 13, 14

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

COMENTARIU LIVE:

CHINDIA TÂRGOVIȘTE – CONCORDIA CHIAJNA 1-1

Daniel Dumbravă 48′ – autogol / Adrian Bălan 89′

Chindia: Railean – I. Albu (Anișorac 85′), Marc, C. Dinu (cpt.), Romeo – Boțogan (Rz. Tache 76′), Fedele, Bogaciuc (Prejmerean 90′), Max. Cojocaru (Andr. Șerban 76′) – Zivkovic (Fl. Plămadă 85′), Rob. Moldoveanu
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – Rutjens, Matiș, Golofca
Antrenor: Diego Longo

Concordia: Oncescu – Corbu (Cocoș 85′), Gerson, Stănică, Dumbravă – R. Lazăr (Al. D. Pop 73′) – Ghimfuș (Ad. Iancu 85′), D. Codrea (cpt.), R. Moise (Tucaliuc 63′), Torje (Hlistei 63′) – Ad. Bălan
Rezerve:
Antrenor: Erik Lincar

Stadion: ”Eugen Popescu” (Târgovişte – Dâmboviţa). Arbitru central: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Arbitri asistenți: Cosmin Bojan (Târgu Mureş) și Csaba Antal (Baciu – Cluj). Arbitru de rezervă: Narcis Bodocan (Cluj-Napoca). Observator de arbitri: Ion Olteanu (Bucureşti). Delegat de joc: Radu Bitea (Oradea).

♦Min 90+7 Final de joc la Târgoviște, ultimul programat în 2023 în Liga 2. Chindia și Concordia termină la egalitate, scor 1-1, și la final de an sunt în afara obiectivului, sub locurile calificabile în play-off. Din sezonul regular mai sunt de disputat patru etape, iar campionatul se va relua în ultimul weekend al lunii februarie a anului 2024. Concordia iernează pe locul 8, cu 22 de puncte, la egalitate cu Steaua (locul 7), Ceahlăul (l9) și FK Miercurea Ciuc (l10). Chindia are 21 de puncte și este pe locul 11.
♦Adrian Bălan (33 ani) a reușit al 7-lea său gol în acest sezon pentru Concordia, în 15 meciuri, toate începute ca titular.
♦Min 90+4 Railean plonjează în dreapta și prinde șutul slab din 10-11 metri, cu stângul, pe jos, al lui Pop, după ce balonul i-a fost așezat înapoi
La scorul de 1-1, Concordia urcă pe locul 8, cu 22 de puncte, la fel ca Steaua (locul 7), Ceahlăul (l9) și FK Miercurea Ciuc (l10). Chindia, cu 21 de puncte, este pe locul 11.
♦Min 90+3 La o minge trimisă înalt în careul Chindiei, Tache lovește balonul cu brațul. Arbitrul lasă jocul să continue
♦Min 90+1 +
Meciul e prelungit cu șase minute
♦Min 90
Ultima schimbare la Chindia. Vlad Prejmerean, căpitanul Chindiei de multe ori în acest sezon, rezervă și la al doilea meci cu Diego Longo antrenor, intră în locul lui Victor Bogaciuc
♦Min 89 1-1 Pop pătrunde în careu pe stânga, nu este atacat, centrează în fața porții, iar Adrian Bălan, poziționat în fața lui Cornel Dinu, reia din 3-4 metri și înscrie
♦Min 85
Dublă schimbare la Chindia. Ies Ionuț Albu și Ante Zivkovic, intră Ionuț Anișorac și Florin Plămadă. Ultimele două schimbări la Concordia. Ies Giovani Ghimfuș și Laurențiu Corbu și intră Adrian Iancu și Cătălin Cocoș
La acest scor, 1-0, Chindia urcă pe locul 6, ultimul calificabil în play-off, cu 23 de puncte, câte are și Viitorul Pandurii (locul 7), iar Concordia Chiajna pică pe locul 11, cu 21 de puncte.
♦Min 80 ||| Dorin Codrea
și Răzvan Tache primesc cartonașul galben după un conflict în care primul a împins ușor, iar al doilea s-a aruncat pe jos și a simulat
♦Min 78
Se joacă pe contre. Mingea e centrată din stânga, traversează careul, iar Corbu trage din dreapta în blocaj
♦Min 77
Centrare din dreapta careului a lui Șerban, din prima, Bogaciuc plonjează la bara a doua, nemarcat, și reia din aer, dintr-o poziție incomodă, peste. Poarta era goală și el a șutat peste din 2-3 metri
♦Min 77
Centrare în careu, Bălan reia cu capul, însă Railean prinde și evită golul egalizator
♦Min 76
Dublă schimbare la Chindia. Intră Răzvan Tache și Andrei Șerban, ies Alin Boțogan, aflat deja în afara terenului, și Maxim Cojocaru
♦Min 75
Alin Boțogan nu mai poate continua jocul, acuză o accidentare, și se trântește pe gazon. Este scos în afara gazonului cu targa
♦Min 73
⇒ Alexandru Darius Pop intră în locul lui Rareș Lazăr
♦Min 71 Moldoveanu bate penalty-ul în forță, în stânga, destul de bine plasat, Oncescu sare pe direcție și respinge în lateral. Penalty apărat
♦Min 70 |||
Fedele bate o lovitură liberă de la 25 de metri central, trage în zidul aflat imediat în spatele liniei careului și mingea îl lovește în cotul stâng pe Rareș Lazăr, care s-a învârtit în acel moment pentru a fi lovit în spate. Jucătorii Concordiei protestează, însă penalty-ul este acordat corect, fiindcă Lazăr a avut brațul mult ridicat. Acesta primește și cartonașul galben
♦Min 65 |||
Tucaliuc avansează de la mijlocul terenului, scadă de intrarea prin alunecare a lui Dinu, însă nu scapă de alunecarea lui Andrei Marc și este faultat dur. Marc primește cartonașul galben
♦Min 63
La Concordia, intră Cătălin Hlistei și Cosmin Tucaliuc și ies Gabriel Torje șiRomario Moise
♦Min 54 |||
Concordia pleacă pe contraatac, Alin Boțogan nu are nicio treabă cu mingea și sare direct la umerii lui Moise, îl trage și pune la pământ, iar arbitrul îi arată cartonașul galben
♦Min 48 1-0 Cursă a lui Romeo în flancul stâng, pasează pentru Moldoveanu, acesta trimite în careu pentru Zikvovic, care are o preluare slabă, dar mingea sare înapoi la Moldoveanu. Atacantul trece de Stănică și șutează pe lângă Oncescu în fața porții. Mingea nu este sigur dacă se ducea în poartă, însă se ducea spre Cojocaru, dar în fața moldoveanului a apărut Daniel Dumbravă, care a trimis mingea din fața porții în plasă, în încercarea de a respinge
♦Min 47
Torje centrează dintr-o lovitură liberă din stânga, Bălan recentrează din dreapta cu capul, prin fața porții, Marc ratează respingerea, însă acolo nu este niciun adversar și degajează Moldoveanu
♦Min 46
S-a reluat jocul. Sunt sub 1000 de spectatori la joc
Plasa porții în care în repriza secundă apără Oncescu este ruptă, așa că reluarea meciului întârzie
♦Min 45+1
Pauză la Târgoviște. 0-0 între Chindia și Concordia, după o primă reprimă modestă, dar în care ilfovenii au avut o mare ocazie pentru Ghimfuș, iar dâmbovițenii au solicitat un penalty
♦Min 41
Zivkovic cade în careu, tras de umeri de Codrea, la o minge pasată spre el din stânga, arbitrul e aproape și lasă jocul să continue. Spectatorii fluieră din nou
♦Min 33
Bălan scoate în centrul careului, iar Moise șutează slab, pe jos, pe lângă poartă, mult în stânga
♦Min 32
Moise intrată tare, cu talpa sus, arbitrul lasă jocul să continue. Unii dintre spectatori fluieră. Moise are deja un cartonaș galben primit
♦Min 27
Corbu avansează în dreapta și trage puternic din alergare, mingea se duce peste poartă
♦Min 24
Corner din dreapta, Fedele nu lovește bine mingea cu capul, e deviată și e din nou corner. Cornerul din stânga este reluat cu capul pe spate de Bogaciuc, mult în dreapta
♦Min 23 ||| Romario Moise
primește cartonașul galben pentru o ținere din spate pe care a avut-o pe faza de contraatac a Chindiei, asupra lui Cojocaru
♦Min 22
Torje bate în forță, cu exteriorul, o lovitură liberă din dreapta careului, mingea ia efect, este deviază ușor de Railean și se duce pe lângă poartă, la colțul lung. Cea mai importantă ocazie a meciului. Concordia a crescut ritmul
♦Min 18
Acțiune în vitează în flancul stâng, se centrează în fața porții, pentru nimeni, Railean reține simplu. Mai devreme, Concordia a avut un alt contraatac, în dreapta, doi contra doi, însă pasa decisivă a fost direct în blocaj
♦Min 14
Torje centrează dintr-o lovitură liberă din dreapta, lung, pe bara a doua, Codrea recentrează cu capul din stânga în fața careului mic, Bogaciuc deviază cu capul în sus, apoi Lazăr sare mai sus decât moldoveanul și deviază cu capul în dreapta. Mingea merge la Ghimfuș, care are o finalizare execrabilă din 6 metri, din poziție ideală. A pus latul și a trimis mult peste poartă
♦Min 13
Centrare din stânga, un fundaș al Concordiei luftează și mingea se duce spre poartă, însă Oncescu iese la 6-7 metri și prinde. A fost prima minge spre poartă, norocos
♦Min 11
Nicio încercare de șut măcar spre poartă, măcar de la distanță. Evoluție extrem de modestă până acum a celor două echipe. Chindia a avut mai mult posesia, dar n-a trecut de ultimii 20-25 de metri
♦Min 4
Mai puțin de 50 de persoane formează galeria Chindiei. În afară de încurajările timide ale mini-galeriei, atmosfera este una de amical, cu publicul privind ca la teatru. Nicio ocazie notabilă pe teren, echipele se tatonează, așteaptă. Suprafața de joc se prezintă în condiții bune, chiar dacă culoarea sa este ușor gălbuie.
♦Min 1
A început partida de la Târgoviște, după ce s-a intonat imnul României

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 15 a Ligii 2
Rezultate etapa 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 910, 11, 12, 13, 14


Ultimul meci al etapei a 15-a, ultima rundă de Liga 2 programată în 2023, are loc astăzi, duminică, de la ora 11:30, la Târgoviște.

Pe stadionul ”Eugen Popescu” se întâlnesc Chindia și Concordia Chiajna, două echipe care în acest moment se află în afara pozițiilor calificabile în play-off. Joacă două formații care au pornit sezonul cu obiectivul de a promova direct, însă care după 14 etape nu se află într-o situație bună. Totuși, cine câștigă astăzi va urca pe locul 6, ultimul care duce în grupa de promovare la finalul sezonului regular.

Chindia, la al doilea meci cu Diego Longo pe bancă. În ultimul joc acasă s-a pierdut cu CS Mioveni

Chindia vine după un succes în deplasare la CS Tunari, scor 2-0, meci cu ocazia căruia a debutat pe banca tehnică al treilea său antrenor din acest sezon, italianul Diego Longo. La ultima partidă de acasă, desfășurată cu Vasile Miriuță ”principal”, trupa târgovișteană a pierdut cu CS Mioveni, scor 0-2.

În acest sezon, pe teren propriu, Chindia a înregistrat următoarele rezultate: 1-1 cu Steaua, 1-1 cu Gloria Buzău, 0-1 cu Unirea Slobozia, 4-0 cu CSC Dumbrăvița, 3-0 cu Progresul Spartac, 4-1 cu CSM Reșița și 0-2 cu CS Mioveni.

”Va fi un meci foarte greu, dar ne dorim toate punctele și vom lupta cu toate forțele să câștigăm. Sperăm să fie mulți suporteri și să ne ajute, știm cât e de important să ai alături galeria. Nu suntem totuși în măsura să le cerem ceva în acest moment. Dacă ne fac acest cadou și vin mulți, va fi foarte bine. Oricum, vom face tot ce putem să îi atragem la stadion”, a spus Diego Longo.

Înainte de debutul etapei, Chindia ocupa locul 9, iar în acest moment, înainte de încheierea rundei se află pe poziția a 11-a, cu 20 de puncte, cum au și CSM Reșița și CSM Slatina, însă acestea au golaveraj mai slab, astfel că se situează mai jos.

Concordia are șapte meciuri la rând fără eșec

Concordia vine după șapte meciuri la rând în care nu a pierdut, dar în care are trei victorii. În acest interval are un singur joc în care a înscris de două ori și are o medie de fix un gol marcat pe meci. În etapa trecută a remizat acasă cu Unirea Slobozia, scor 0-0, iar în ultima deplasare a încheiat la egalitate la Tunari, scor 1-1.

În acest sezon, Concordia a înregistrat următoarele rezultate în deplasare: 3-0 la FK Miercurea Ciuc, 6-0 la Progresul Spartac, 2-2 la Corvinul, 2-3 la CSM Reșița, 2-2 la Viitorul Pandurii, 1-1 la CS Mioveni și 1-1 la CS Tunari.

Înainte de startul etapei ocupa locul 8, iar acum se află pe poziția a 10-a, cu 21 de puncte.

Cine câștigă urcă pe locul 6! Două meciuri directe între cele două echipe, din barajul de menținere/promovare în Liga 2

Cine câștigă astăzi intră în obiectiv. Va urca pe locul 6, ultimul calificabil în play-off. Chindia ar acumulat 23 de puncte și ar depăși la golaveraj Viitorul Pandurii, echipa care se situează acum pe locul 6. Concordia ar face 24 de puncte și s-ar situa pe locul 6 la finalul anului 2023.

Pe celelalte cinci poziții care duc în play-off se situează CSC Șelimbăr (32 puncte), Corvinul Hunedoara, Unirea Slobozia (ambele cu 31 de puncte), CS Mioveni (26) și Gloria Buzău (25). Ultimele patru etape din sezonul regular au loc începând cu finalul lunii feruarie a anului viitor.

Cele două echipe s-au mai întâlnit până acum de două ori în meciuri oficiale. S-a întâmplat în mai 2022, când Chindia și Concordia au jucat baraj de menținere/promovare în Liga 2. A fost 2-1 în tur, la Chiajna, pentru Concordia, iar în retur, la Ploiești, Chindia s-a impus cu 1-0 după ce a marcat în prelungiri. Au urmat reprizele de prelungiri și apoi loviturile de departajare, unde Chindia s-a impus cu 4-2 și, astfel, și-a mai asigurat atunci un an în prima ligă.

Sorin Vădana arbitrează Chindia Târgovişte – Concordia Chiajna

Meciul de astăzi, programat de la ora 11:30, pe stadionul ”Eugen Popescu” din Târgovişte, va fi arbitrat de la centru de Sorin Vădana (Cluj-Napoca), iar de la cele două tușe de asistenții Cosmin Bojan (Târgu Mureş) și Csaba Antal (Baciu – Cluj). Arbitru de rezervă este Narcis Bodocan (Cluj-Napoca). Observator de arbitri a fost ales de CCA Ion Olteanu (Bucureşti), iar delegat de joc trimis de FRF este Radu Bitea (Oradea).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meci-tare-la-targoviste-intre-chindia-si-concordia-19295169

https://liga2.prosport.ro/seria-1/valentin-cosereanu-s-a-accidentat-grav-in-meciul-unirea-dej-cs-mioveni-0-1-19295232

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stejarel-visinar-s-a-accidentat-grav-in-meciul-slobozia-ceahlaul-19295154

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-15-patru-meciuri-incep-la-ora-1100-cs-mioveni-joaca-pentru-mentinerea-pe-loc-de-play-off-19295047

Marius ANGHEL 03 Dec. 2023, 13:33 Liga 2
Pe aceeași temă