Adrian Mihalcea, nemulțumit de gazonul de la Recea după turul barajului de retrogradare: ”E ca o dârloagă. Pe margine mai lipseau trei rânduri de vie”. Antrenorul Sloboziei îi ”amenință” pe maramureșeni pentru retur: ”O să-i aștepte «iadul»”

Adrian Mihalcea, nemulțumit de gazonul de la Recea după turul barajului de retrogradare: ”E ca o dârloagă. Pe margine mai lipseau trei rânduri de vie”. Antrenorul Sloboziei îi ”amenință” pe maramureșeni pentru retur: ”O să-i aștepte «iadul»”

Unirea Slobozia are de tras dacă vrea să rămână în Liga 2. Deși s-a bucurat pentru obținerea locului de baraj, după turul ”dublei” de menținere cu Fotbal Comuna Recea, entuziasmul s-a mai dus. Jocul din Maramureș a fost pierdut cu 0-2, iar acum Unirea Slobozia trebuie să întoarcă.

Antrenorul Adrian Mihalcea nu a putut trece cu vederea situația gazonului de la Recea, care în meciurile din sezonul regular, dar și în play-out, a fost scos în evidență de echipele care au venit ca oaspete să joace pe el. Mihalcea a numit suprafața de joc, ”dârloagă”. A lăudat însă și echipa adversă, considerând că Fotbal Comuna Recea a fost superioară și merita victoria.

  • Așa s-a prezentat gazonul în meciul Fotbal Comuna Recea – Unirea Slobozia.

Adrian Mihalcea: ”Ăsta e fotbalul, trebuie să îl luăm ca atare. Păcat, că avem toate condițiile, și le vom avea și din vară” 

Mihalcea a transmis un mesaj subtil jucătorilor, anume că au toate condițiile să producă rezultate, dar acest lucru nu s-a întâmplat în anumite momente ale acestui sezon, antrenorul nefiind nici pe departe la primele critici. Spre deosebire de Unirea Slobozia, Fotbal Comuna Recea are printre cele mai ”slabe” condiții din Liga 2.

”Ținând cont că am pierdut cu 2-0, e total împotriva noastră rezultatul, clar! Vom avea un meci retur extrem de dificil, dar ne vom bate până în ultimul minut, până la ultima suflare. Acasă noi ne comportăm altfel și pe teren. Aici a fost o dârloagă. Îmi cer scuze că vă spun, dar este o dârloagă aici. Pe margine, dacă puneam și două, trei rânduri de vie, era și mai și.

Dar felicit echipa adversă. Ca și componență, atitudine bătăioasă. Pe joc ne-a dominat. Știam că Recea marchează mult, ne-am pregătit și pentru azi din acest punct de vedere. Știam că pot veni cu pericolul, dar din păcate câteva neatenții i-au adus în posibilitatea de a veni cu centrări, de a avea superioritate pe margini și de a aduce centrări.

Ăsta e fotbalul, trebuie să îl luăm ca atare. Păcat, că avem toate condițiile, și le vom avea și din vară, dar nu dezarmez”, a declarat Adrian Mihalcea la finalul confruntării de la Recea.

Adrian Mihalcea promite ”iadul” la Slobozia! 

Unirea Slobozia nu va ceda, iar Adrian Mihalcea a promis ”iadul” în retur. Argumentul adus de antrenor a fost acela al terenului propriu, unde este convins că jucătorii săi vor da un randament vizibil superior decât cel din manșa tur a barajului de menținere în Liga 2.

”Principalul” este mulțumit cu ce a realizat până acum la echipă, ținând cont de faptul că a venit într-un moment greu, dar vrea neapărat să salveze Unirea Slobozia de la retrogradare, pentru că pentru sezonul următor se anunță investiții și mai mari.

”Îi asigur pe cei de la Recea că o să îi aștepte «iadul» în retur. Nu a fost un risc când am venit la Slobozia. Sunt născut aici și mi-an dorit să ajut echipa. Am preluat-o într-un moment greu, am ajuns pe acest loc care ne oferă posibilitatea de a rămâne în Liga 2 și vom încerca să ne atingem obiectivul.

Asta e meseria antrenorilor, dacă mă uit la ce am făcut din iarnă până acum, am făcut o treabă ok, dar suntem în situația în care suntem. Sunt convins că lumea nu vede calitatea unui antrenor că a retrogradat o echipă, ci că a preluat-o într-un moment dificil și că a făcut progrese.

Eu mă gândesc doar la meciul retur, ceea ce se va întâmpla după, vom vedea. Nu vreau să mă gândesc la altceva, vreau să încerc să întoarcem acest rezultat”, a mai spus Adrian Mihalcea.

Ambele echipe au stat excelent în meciurile de pe teren propriu, în play-out 

Ca o statistică, ambele echipe au stat mai bine în meciurile de pe teren propriu în play-out. Au fost chiar cele mai bune din grupele din care au făcut parte, fiind chiar pe primul loc în clasamentul jocurilor de acasă. Fotbal Comuna Recea a acumulat 9 puncte, trei victorii din trei, în Grupa A, iar Unirea Slobozia, tot în trei partide, a adunat șapte puncte în confruntările de pe teren propriu, din Grupa B.

Un alt aspect menit să întărească forța celor două pe teren propriu e chiar partida directă jucată în sezonul regular, unde Fotbal Comuna Recea a câștigat acasă cu 2-0.

Foto: Justinelă Stăvaru (Mediafax Foto), Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și ACSF Maramureș Recea

https://liga2.prosport.ro/seria-1/recea-aproape-de-indeplinirea-unui-obiectiv-nesperat-salvarea-de-la-retrogradare-reactia-lui-florin-fabian-dupa-victoria-din-turul-barajului-cu-unirea-slobozia-si-obiectivul-trasat-pentru-jocul-ret-19184910

https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-dunarii-calarasi-in-razboi-cu-grama-nici-primele-primise-n-a-fost-in-stare-sa-ni-le-plateasca-avem-familii-avem-rate-am-ajuns-la-limita-rabdarii-nu-se-vrea-p-19185046

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-prima-retrogradata-matematic-din-liga-1-echipa-din-copou-se-intoarce-in-liga-2-dupa-noua-ani-19185049

 

 

 

Pe aceeași temă