2 ani fără Ionuț Popa! Suporterii ieșeni i-au adus un omagiu fostului antrenor al Politehnicii, chiar la Arad

Narcis POHOAȚĂ 26 Jun. 2022, 19:00 Special

Sâmbătă, 25 iunie, s-au împlinit doi ani de când fotbalul românesc l-a pierdut pe Ionuț Popa, poate cel mai carismatic antrenor. Chinuit de probleme de sănătate și nevoit să renunțe la antrenorat, ”Popică” a pierdut lupta cu boala la vârsta de 67 de ani, în 2020, iar un an mai târziu s-a stins și soția sa, Rodica.

Suporterii ieșeni nu l-au uitat pe antrenorul care a stat pe banca Politehnicii în trei mandate și un grup restrâns de fani ai Politehnicii a făcut deplasarea la Arad, pentru a-i aduce un omagiu.

”Ionuț Popa a fost cel mai iubit antrenor din istoria recentă a Politehnicii Iași, iar trecerea sa în neființă ne-a întristat pe toți cei care l-am cunoscut. Profesorul a rămas în inimile noastre și nu puteam să nu fim prezenți la mormântul său, pentru a-l comemora. Întâlnirile cu el erau întotdeauna foarte frumoase, spumoase, stăteam la povești și ne-am fi dorit să fie așa în continuare. Noi vom continua să ne amintim de momentele frumoase petrecute împreună, în deplasări, la meciurile în care Poli era antrenată de Ionuț Popa. Chiar dacă nu mai este fizic printre noi, Ionuț Popa va rămâne viu în sufletele noastre”, a declarat Daniel Talpalaru, unul dintre suporterii care au mers la Arad pentru a-l comemora pe Popică.

”Vrem să-i cinstim memoria lui Ionuț Popa și am ținut foarte mult să fim și în acest an la mormântul său. Și așa vom face și pe viitor, pentru că Ionuț Popa a fost extrem de iubit la Iași. Nu doar de suporteri, ci de toată suflarea fotbalistică ieșeană. Am mers să-i aprindem o lumânare, să mai povestim amintiri dragi cu Ionuț Popa și să o încurajăm și pe fiica dânsului, Medamira, rămasă din păcate fără niciun sprijin după ce și-a pierdut ambii părinți în decurs de un an. A fost un moment emoționant”, a declarat și Cristi Olar.

Fanii Politehnicii au mers, sâmbătă, la mormântul soților Ionuț și Rodica Popa unde au aprins candele, au afișat bannere și au aprins chiar și câteva torțe.

”Un zâmbet, o glumă, o replică tipică?
Te vom purta mereu în inimi, Nea Popică”, scria pe unul dintre bannerele afișate de suporteri și la baza sportivă amenajată de Ionuț Popa.

Narcis POHOAȚĂ 26 Jun. 2022, 19:00 Special
Pe aceeași temă