Steaua se face de râs și e eliminată de Progresul Spartac din Cupa României, la chiar primul meci din competiție. Dacia Unirea Brăila a trecut fără probleme de Pescărușul Sarichioi

Marius ANGHEL 18 Aug. 2021, 19:40 Cupa
Steaua se face de râs și e eliminată de Progresul Spartac din Cupa României, la chiar primul meci din competiție. Dacia Unirea Brăila a trecut fără probleme de Pescărușul Sarichioi

Progresul Spartac și Dacia Unirea Brăila sunt ultimele două echipe calificate mai departe din Faza a II-a a Cupei României.

Echipa de Liga 3 a produs surpriza și a eliminat Steaua (Liga 2), învingând-o pe teren propriu cu 2-1, în timp ce formația din Brăila a trecut cu 2-0 în deplasare de Pescărușul Sarichioi Junior, trupă de Liga a 4-a din Tulcea.

Toate echipele calificate în Faza a III-a a Cupei României.


Ultimele două meciuri din Faza a II-a a Cupei României au loc astăzi, 18 august, la o săptămână distanță după desfășurarea celorlalte partide din acest tur al competiției KO. În ambele întâlniri joacă o echipă din Liga 2.

Primul meci are loc de la ora 17:00, la București, între Progresul Spartac (Liga 3) și Steaua (Liga 2), foste adversare în sezonul trecut de Liga 3.

De la ora 17:30, la Sarichioi, în Tulcea, se desfășoară partida dintre Pescărușul Sarichioi Juniori (Liga 4) și Dacia Unirea Brăila (Liga 2).

Aceste jocuri au fost mutate la o săptămână distanță față de celelalte desfășurate în turul 2, deoarece Steaua a avut meci în campionat marțea trecută, iar apoi a evoluat sâmbătă, în timp ce Pescărușul Sarichioi a aflat doar cu o zi înainte de data la care ar fi trebuit să joace că a fost reprimită în cupă.

Steaua și Progresul Spartac sunt la primul joc în această ediție a Cupei României, la fel și Dacia Unirea Brăila. În schimb, Pescărușul Sarichioi Junior a evoluat și în Faza I, când a pierdut pe teren, cu 1-2 jocul cu echipa de Liga 3 Sportul Chiscani. La aproape două săptămâni distanță de la meci, Departamentul Competiții al FRF a descoperit că Sportul Chiscani a utilizat un fotbalist în stare de suspendare, astfel că echipa brăileană a fost declarată pierzătoare la ”masa verde” cu 0-3, deci Pescărușul s-a calificat mai departe și a ajuns să joace cu Dacia Unirea.

COMENTARIUL LIVE:

miercuri, 18 august 2021, ora 17:00

PROGRESUL SPARTAC – STEAUA 2-1

Eugen Lixandru 57′, Andrei Ohaci 89′ / Remus Chipirliu 65′

Stadion: Progresul Spartac (Bucureşti);
Arbitru: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeş); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş); Observator: Mihai Andrieș (Bucureşti).

Progresul Spartac: Mihai Ciontoș – Vlad Petruț, Vlad Alexandrescu, Dănilă Parfeon, Eduard Radu, Eugen Lixandru (cpt.), Silvian Matei, Giovanni Petcu (Ionuț Constantin 90+4′), Ionuț Costea (Andrei Ohaci 69′), Marius Dițu (Andrei Grigore 69′), Ionuț Tudorache (Nicolas Tong 90+6′)
Rezerve neutilizate: Enrico Moro – Mario Dumitru, Andrei Purice, Andrei Matei, Bălăceanu
Antrenor: Andrei Erimia

Steaua: Mario Enache – Robert Neacșu, Ovidiu Morariu, Sergiu Bactăr, George Călinţaru (Darius Oroian 51′) – Rareș Enceanu, Andrei Zătreanu (Stephan Drăghici 51′), Florin Răsdan (cpt.)(Remus Chipirliu 59′), Ștefan Pacionel (Mădălin Mihăescu 77′), Dragoș Huiban, Cezar Gherghiceanu (Emilian Pacionel 59′)
Rezerve neutilizate: Horia Iancu – Walace da Silva, Liviu Băjenaru, Alexandru Zaharia
Antrenor: Daniel Oprița

Min 90+8 Final de partidă. Progresul Spartac produce surpriza și elimină Steaua, la primul lor meci în această ediție a Cupei României, Faza a II-a. Steaua își propunea chiar câștigarea competiției
Min 90+6 Iese Ionuț Tudorache și intră Nicolas Tong
Min 90+4 Iese Giovanni Petcu și intră Ionuț Constantin, la Progresul Spartac
Min 89 2-1 Fază de contraatac în flancul stâng a gazdelor, Andrei Ohaci primește înapoi, în careu, trage din 14 metri, Mihăescu pune piciorul să blocheze, însă doar deviază mingea și îl prinde pe picior greșit pe Enache, iar Steaua primește un nou gol
Min 88 Centrare înaltă dintr-o lovitură liberă din dreapta, Parfeon se înalță și deviază spre poartă, mingea atinge și pământul și Mario Enache o respinge cu greu din dreapta sa, aproape de bară, să salvează golul
Min 77 Iese Ștefan Pacionel și intră Mădălin Mihăescu, la Steaua
Min 75 Chipirliu pătrunde în careu pe dreapta, trage la colțul scurt, Ciontoș respinge în bară, mingea îi trece prin față, Emilian Pacionel e aproape și urmărește, însă un fundaș e mai rapid și degajează
Min 69 Dublă schimbare la Progresul Spartac. Ies Ionuț Costea și Marius Dițu și intră Andrei Ohaci și Andrei Grigore
Min 65 1-1 Emilian Pacionel avansează în viteză în stânga careului, centrează în faața careului mic, unde Remus Chipirliu îi ia fața lui Parfeon și trimite în plasă din cădere
♦Min 59 Dublă schimbare la Steaua. Intră Emilian Pacionel și Remus Chipirliu și ies Cezar Gherghiceanu și Florin Răsdan
Min 57 1-0 Eugen Lixandru bate perfect o lovitură liberă de la circa 18 metri central, cu boltă, peste zid, în vinclul din stânga, unde Enache n-a ajuns și Progresul Spartac reușește să deschidă scorul
Min 54 Enache se ciocnește cu Matei în careul mic, fără ca portarul să rețină mingea cu mâna, ci să o oprească cu piciorul. Arbitrul a lăsat jocul să continue, în timp ce gazdele cereau penalty
Min 51 Dublă schimbare la Steaua. Ies George Călințaru și Stephan Drăghici și ies Darius Oroian și Andrei Zătreanu
Min 46 S-a reluat meciul
Astăzi, FRF a stabilit programul Fazei a III-a a Cupei României. Învingătoarea dintre Progresul Spartac și Steaua va juca pe teren propriu cu Concordia Chiajna.
Min 45+4 Pauză. Steaua e la egalitate cu echipa de Liga 3 Progresul Spartac, după o primă repriză în care gazdele au avut mai multe ocazii și au fost mai periculoși în atac
Min 40 Lixandru centrează dintr-o lovitură liberă din dreapta, mingea trece de grupul de jucători din careu, se înalță după ce cade pe gazonul sintetic și șterge bara transversală, chiar a vinclu, și se duce peste. Gazdele oftează. Steaua nu are galerie, după ce a refuzat cele 35 de bilete oferite de Progresul Spartac
Min 14 Centrare din stânga, Dănilă reia cu capul din 8 metri, iar Enache reține. Progresul Spartac surprinde pe faza de atac
Min 11 Pe o fază de contraatac, Dițu ajunge să tragă din 18 metri ușor lateral stânga, Mario Enache, aflat la debutul la Steaua, adus de la ”FC U” Craiova, parează în față, iar Tudorache e în apropiere și trimite mingea din 7 metri chiar în portar. Arbitrul semnalizează corect offside-ul în care se afla Tudorache
Min 10 Enceanu bate direct pe poartă o lovitură liberă din stânga careului, la colțul scurt, însă Ciontoș respinge salvator
Min 1 A început partida

miercuri, 18 august 2021, ora 17:00

PESCĂRUȘUL SARICHIOI JUNIOR – DACIA UNIREA BRĂILA 0-2

Alexandru Duțu 37′, Raphael Stănescu 62′

Stadion: Pescăruşul (Sarichioi – Tulcea);
Arbitru: Dorin Burloiu (Galaţi); Asistenți: Daniel Vlase (Galaţi) și Marian Carson (Constanţa); Observator: Stere Guteanu (Techirghiol).

Dacia Unirea Brăila: Alexandru Duță – Marius Cocîrlă, Daniel Ciobanu, Marius Moroianu, Andrei Apostolache, George Apostol, Alin Priboi, Aurelian Petrache, Alexandru Taciuc, Raphael Stănescu, Alexandru Duțu
Rezerve: Cristian Andrei – Cătălin Stănciulescu, Mihai Șandru, Adelin Voinescu, Alexandru Pătlăgică, Narcis Ioniță, Gabriel Răducan
Antrenor: Florentin Petre

Dacia Unirea Brăila câștigă cu 2-0 meciul de la Sarichioi și se califică mai departe în Cupa României, în Faza a III-a, unde va întâlni SC Oțelul Galați, fosta adversară din Liga 3 și echipa pe care a învins-o la barajul de promovare în Liga 2
♦Min 62 0-2 Brăila punctea încă o dată, de această dată prin Raphael Stănescu, și este aproape sigură de calificarea în turul următor
Min 37 0-1 Dacia Unirea a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Alexandru Duțu
Astăzi, FRF a stabilit programul Fazei a III-a a Cupei României. Învingătoarea dintre Pescăruşul Sarichioi Junior și Dacia Unirea Brăila va juca pe teren propriu cu SC Oțelul Galați.

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/faza-a-ii-a-a-cupei-romaniei-se-joaca-acum-19195534

Marius ANGHEL 18 Aug. 2021, 19:40 Cupa
Pe aceeași temă