Cupa României, faza grupelor | FC Bihor și Progresul Pecica au pierdut, dar au dat o replică bună celor de la FCSB, respectiv Petrolul. Corvinul a învins Chindia, CS Tunari a remizat cu U Craiova, iar Gloria Buzău a cedat pe final cu UTA

Marius ANGHEL 27 Sep. 2023, 22:55 Cupa României
Cupa României, faza grupelor | FC Bihor și Progresul Pecica au pierdut, dar au dat o replică bună celor de la FCSB, respectiv Petrolul. Corvinul a învins Chindia, CS Tunari a remizat cu U Craiova, iar Gloria Buzău a cedat pe final cu UTA

Alte șase meciuri din prima etapă a fazei grupelor Cupei României, ediția 2023-2024, au loc miercuri, 27 septembrie 2023, în șase intervale orare, începând de la ora 14:00, când are startul primul joc, până aproape de ora 23:00, când se termină ultimul meci al zilei. Primele trei jocuri au avut loc ieri, SC Oțelul și FC Voluntari obținând victorii cu SCM Zalău, respectiv Farul Constanța, iar Dinamo și FCU Craiova FC au remizat.

Pecica, Buzău, Tunari, Hunedoara, Sibiu și Oradea, gazde în a doua zi cu jocuri din etapa 1 a grupelor Cupei României

Primul meci al zilei a avut loc în județul Arad, la Pecica, între echipa din Liga 3 Progresul Pecica și prim-divizionara Petrolul. 2-1 pentru ploieșteni s-a terminat, într-un joc în care arădenii au evoluat mult timp în inferioritate numerică.

Al doilea și al treilea joc au avut ca gazdă o echipă din Liga 2 și ca oaspete formații din SuperLigă. Gloria Buzău a evoluat contra celor de la UTA, a avut 1-0, însă a pierdut cu 1-2. CS Tunari a primit vizita Universității Craiova, a deschis scorul în debutul părții secunde, dar a fost egalată în minutul 90, astfel că meciul s-a terminat cu scorul de 1-1.

Tot astăzi a avut loc și un meci între divizionare secunde. Corvinul Hunedoara a trecut cu 2-0 de Chindia Târgoviște.

Însă s-a disputat și o confruntare între cluburi din SuperLigă. FC Hermannstadt și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 1-1.

În fine, ultima partidă a zilei s-a jucat la Oradea, acolo unde organizatorii au instalat o nocturnă mobilă pentru a putea organiza meciul cu vicecampioana FCSB. FC Bihor a pierdut cu scorul de 0-2.

Șase echipe din Liga 2 și trei din Liga 3 participă în acest sezon în faza grupelor Cupei României

Ultimele trei partide din etapa 1 au loc joi.

Printre cele 24 de echipe care participă în grupele Cupei României șase sunt din Liga 2 (Chindia Târgoviște, Steaua, Gloria Buzău, Corvinul Hunedoara, CS Tunari și CSM Alexandria) și trei din Liga 3 (Progresul Pecica, FC Bihor Oradea și SCM Zalău).

  • Față de sezonul trecut, vor lipsi din grupe Campionii FC Argeș (atunci L1), CS Mioveni (L1), Unirea Slobozia (L2), CSC Dumbrăvița (L2), Minaur Baia Mare (L2) și CS Ocna Mureș (L3), iar noutățile de acum sunt Steaua (acum L2), Corvinul Hunedoara (L2), CS Tunari (L2), FC Bihor Oradea (L3), Progresul Pecica (L3) și SCM Zalău (L3).

Gazde vor fi echipele mai slab clasate în sezonul trecut. Următoarele două etape sunt programate în jurul datelor de 1 noiembrie, respectiv 6 decembrie 2023. Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală. Întreg programul meciurilor din faza grupelor Cupei României îl poți vedea AICI.

Meciurile programate miercuri în prima etapă din faza grupelor Cupei României, sezon 2023-2024:

miercuri, 27 septembrie 2023, ora 21:00

FC BIHOR ORADEA – FCSB 0-2

Stadion: ”Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor).
Arbitru central: Andrei Moroiță (Ploieşti). Arbitri asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) și Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj). Arbitru de rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare). Observator arbitri: Aron Huzu (Sibiu). Delegat joc: Cătălin Pașcanu (Cugir).

FC Bihor: Pînzariu – C. Jurj, Paublusztig (Călugher 46′), Ric. Farcaș (cpt.), Bactăr (D. Stan 81′), Ioviță – Bg. Vasile (Chitaș 59′) – Gunie, Ban, Sorian (Al. Popa 86′) – Sg. Jurj (Hosu 59′)
Rezerve neutilizate: Bob – Fl. Drăgan, Al. Stoian, Andr. Militaru
Antrenor: Florin Farcaș

FCSB: Andr. Vlad – Val. Crețu, Ngezana, Haruț, Cr. Ganea (Panțîru 78′) – Djokovic (Șut 78′), Lixandru (Pandele 84′), Gogescu (D. Olaru 46′) – Radaslavescu (Ov. Popescu 46′), Miculescu, Oct. Popescu (cpt.)
Rezerve neutilizate: Udrea – Compagno, Pantea
Antrenor: Ilias Charalambous

Final de joc la Oradea, acolo unde FCSB se impune cu scorul de 2-0 în faza echipei din Liga 3 FC Bihor Oradea, fără să se întrebuințeze prea mult
Min 76 Hosu prinde un șut bun din afara careului, pe centrul porții însă, iar Vlad prinde fără probleme. Publicul aplaudă, însă primește puțin spectacol din partea celor două echipe
Min 69 0-2 Olaru centrează dintr-un corner din stânga, Siyabonga Ngezana se înalță mult în 5 metri, îi ia fața lui Pînzariu și deviază sub transversală, la colțul lung, iar de acolo mingea pică în poartă
Min 54 La una dintre puținele acțiuni ofensive ale Bihorului, Gunie avansează în dreapta careului, centrează prin fața porții în partea opusă, iar Ban, nemarcat la 6 metri, trage execrabil din 6-7 metri. Pune stângul și trage direct mult peste poartă
Min 26 0-1 Djokovic centrează din dreapta careului, David Miculescu preia cu spatele la poartă, în 6 metri, se retrage, face față atacurilor a trei adversari și șutează din întoarcere din 10 metri, pe jos. Îl surprinde pe Pînzariu și deschide scorul la primul șut pe poartă al FCSB-ului în acest meci
Min 5 Radaslavescu pasează pe culoar, Miculescu scapă singur spre poartă, însă e întâmpinar rapid de Pînzariu, ieșit la 14 metri. Goalkeeperul intervine și lovește mingea cu piciorul stâng, îl lovește și pe Miculescu, arbitrul lasă jocul să continue și imediat dictează fault în atac la un alt duel
Emeric Jenei, o legendă a clubului Steaua, antrenorul câștigătoarei Cupei Campionilor Europeni în 1986, fost selecționer al României, acum în vârstă de 86 de ani, asistă la joc.
E nebunie la Oradea, unde mii de oameni au ajuns la stadion cu multe ore înainte de startul partidei. Meciul cu FCSB se joacă în norturnă, o premieră pentru oraș și stadionul ”Iuliu Bodola”, și cu tribunele pline
FC Bihor ocupă locul 1 în Seria 8 a Ligii 3, cu 13 puncte acumulate în primele cinci etape. FCSB este lider în SuperLigă, cu 25 de puncte strânse în 10 jocuri.

miercuri, 27 septembrie 2023, ora 18:30

FC HERMANNSTADT – SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE 1-1

Stadion: Municipal (Sibiu – Sibiu).
Arbitru central: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea). Arbitri asistenți: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Cosmin Vătămanu (Bucureşti). Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari). Arbitru AVAR: Vlad Bârleanu (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Valentin Porumbel (Olteniţa). Observator arbitri: Nicolae Marodin (Bucureşti). Delegat joc: Felix Grigore (Bucureşti).

FC Hermannstadt: Muțiu – Al. Oroian, Antoche, Bejan, Medina – Biceanu (Alhassan 69′), Murgia (Sota Mino 69′) – P. Petrescu (cpt.)(Cr. Neguț 69′), Gab. Iancu (D. Paraschiv 77′), K. Ciubotariu (Bucuroiu 85′) – Ruben Fonseca
Rezerve neutilizate: Uțiu – Butean, Val. Găman, Bărbuț
Antrenor: Marius Măldărășanu

Sepsi: R. Niczuly (cpt.) – D. Ciobotariu (I. Gheorghe 12′), Mih. Bălașa, Ninaj, Fl. Ștefan – Rența, Alimi – V. Damașcan (Varga 68′), C. Matei (Kallaku 68′), M. Ștefănescu – Safranko (Rondon 89′)
Rezerve: D. Moldovan – Dobozi, D. Oroian, Aganovic, Francisco Junior
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Eliminat: Denis Rența 90+7′ (cumul de cartonașe galbene)

Final de joc între FC Hermannstadt și Sepsi OSK. Cele două prim-divizionare au terminat la egalitate, scor 0-0
Min 90+7 Denis Rența primește al doilea cartonaș galben în acest meci și este eliminat. Sibienii au un minut de superioritate
Min 65 1-1 Corner din stânga, Niczuly boxează slab înspre stânga sa, Gabi Iancu retrimite în fața porții cu capul, iar Florin Bejan marchează cu capul din 6 metri, la colțul lung, în stânga
Min 53 0-1 Cosmin Matei bate penalty-ul pe jos, în stânga, după ce Muțiu a sărit în partea opusă
♦Min 51 Lovitură liberă din dreapta centrată în careul sibienilor, Murgia îl trage de tricou pe Bălașa, care pică. Mingea merge pe colțul lung, unde portarul respinge cu ceva emoții. Intervine VAR-ul, arbitrul merge la margine să decidă singur și hotărăște să acordă penalty! Gazdele protestează, fiindcă ținerea lui Murgia pare să nu fi influențat atât de mult căderea lui Bălașa

miercuri, 27 septembrie 2023, ora 17:00

CORVINUL HUNEDOARA – CHINDIA TÂRGOVIŞTE 2-0

Stadion: ”Michael Klein” (Hunedoara).
Arbitru central: Mircea Ardelean (Arad). Arbitri asistenți: Doru Zamfir (Slatina) și Mihaela Țepușă (Buzău). Arbitru de rezervă: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca). Observator arbitri: Nicolae Grigorescu (Timişoara). Delegat joc: George Valentin Gîdea (Bucureşti).

Corvinul: Lefter – Fl. Iacob (D. Pop 64′), Andr. Manolache, Lică, Velisar – Al. Neacșa (cpt.), Hrezdac (Hergheligiu 81′), Bradu (Antonov 64′), Nic. Pîrvulescu (Lupu 30′), M. Coman (M. Chindriș 81′), Seb. Ion
Rezerve neutilizate: D. Roman – Pocioian, T. Mitran, Ad. Nicolae
Antrenor: Florin Maxim

Chindia: Ius. Popescu (cpt.)(eliminat – 61′) – L. Manolache (I. Albu 59′), Gîț, Rutjens, Ad. Ioniță, Golofca (Mih. Pătulea 87′), Matiș, Bogaciuc (Tache 87′), Max. Cojocaru, Al. Militaru (Brînzea 64′), Zivkovic (Oct. Ursu 59′)
Rezerve neutilizate: – Anișorac, Ius. Cristea, S. Nicolae, R. Mihai
Antrenor: Vasile Miriuță
Eliminare: Iustin Popescu 61′ (cumul de cartonașe galbene)

Corvinul câștigă cu 2-0 meciul cu Chindia și obține primele puncte în faza grupelor. Hunedorenii și-au arătat superioaritatea pe care o au inclusiv în clasamentul Ligii 2
Min 90+4 Matiș bate în bara din dreapta dintr-o lovitură liberă din fața careului, din lateral dreapta. Mingea ricoșează în fața careului mic, unde Cristea încearcă să reia din foarfecă, însă nu apucă și gazdele resping
Min 85 Lupu șutează din întoarcere de la 20 de metri ușor lateral stânga, Brînzea plonjează și reține lângă rădăcina barei din dreapta sa
Min 64 Brînzea intră în poartă după ce-i ia locul jucătorului Alex Militaru. Și Corvinul face două schimbări
Min 61 Iustin Popescu continuă să protesteze asupra deciziei arbitrului, vede al doilea cartonaș galben și este eliminat
♦Min 61 2-0 Alexandru Neacșa bate puternic penalty-ul, în dreapta, și înscrie. Popescu a plecat în partea cealaltă
Min 59 Manolache bate o lovitură liberă din propria jumătatea în față, Gîț deviază spre propria poartă, Coman trece pe lângă Rutjens și trimite pe lângă Iustin Popescu, care în același timp îi dă peste picioare și îl doboară. Rutjens urmărește mingea și respinge, evitând golul, însă arbitrul acordă penalty și cartonaș galben pentru portar
Min 42 Centrare dintr-un corner din dreapta, mingea ajunge în fața porții, în zonă centrală, îl lovește în ceafă pe Hrezdac, aflat la 2 metri, și sare peste transversală
Min 30 Nicolae Pîrvulescu se accidentează și este înlocuit cu Marius Lupu
Min 26 Centrare din dreapta, Cojocaru, la prima bară, și Zivkovic, la a doua, ratează de puțin mingea și nu pot devia mingea în plasă. Ocazie mare pentru Chindia
Min 22 Neacșa primește în zonă centrală, își așează mingea și trage de la circa 28 de metri. O face pe lângă poartă, în stânga
Min 18 Lovitură liberă din stânga, Hrezdac deviază cu capul pe poartă, pe centru, iar Iustin Popescu reține. Ocazie importantă pentru Corvinul
Min 4 1-0 Minge ridicată din dreapta peste apărarea Chindiei, Marius Coman avansează în centru, îl fentează în două rânduri pe Gîț și înscrie din 15 metri la rădăcina barei din stânga
După șapte etape trecută din Liga 2, Corvinul, o nou-promovată, este pe locul 3, cu 14 puncte, iar Chindia, o retrogradată din prima ligă, este pe poziția a 6-a, cu 10 puncte.

miercuri, 27 septembrie 2023, ora 16:15

CS TUNARI – UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-1

Stadion: Central Arsenal Tunari (Tunari – Ilfov).
Arbitru central: George Cătălin Roman (Timişoara). Arbitri asistenți: Nicușor Marin (Suseni – Argeş) și Ioan Daniel Humița (Armeniş – Caraş Severin). Arbitru de rezervă: Mihai Motan (Târgovişte). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Duras Mihai (Bucureşti).

CS Tunari: Moroz – Barfă (Al. Gheorghe 68′), Ad. Stoian, Mih. Leca (cpt.), Al. Sima – Florică, Al. Despa (Vas. Constantin 60′), Licsandru (M. Geantă 82′), Sin – P. Mitrică (Dr. Gheorghe 60′), Al. Stoian (Ivanovski 68′)
Rezerve neutilizate: Dr. Petrișor – Feraru, L. Mitrică, Mihăescu
Antrenor secund: Alin Ilin

U Craiova: Dav. Lazar – Borța (Vlădoiu 76′), J. Mendy, Badelj (Raul Silva 64′), Basilio Ndong – Kurtic (cpt.), Houri (Markovic 46′), Mih. Căpățînă, Roguljic – Ișfan (Koljic 64′), Trică (Baiaram 64′)
Rezerve neutilizate: Iul. Popescu – Al. Crețu, Sala, Mateiu
Director tehnic: Corneliu Papură

Final de joc la Tunari, unde U Craiova egalează în minutul 90, cu un gol controversat. 1-1 s-a încheiat jocul dintre a patra clasată din prima ligă și penultima formație din Liga 2!
Min 90 1-1 Kurtic execută puternic o lovitură liberă din fața careului, din 17-18 metri, central, trimite pe lângă zid, în dreapta, direct în piciorul stâng al lui Jovan Markovic și din acesta balonul ricoșează în stânga, intrând în plasă lângă bară. Ilfovenii protestează, susținând că Jovan Markovic era în offside, însă golul e validat. Mario Geantă l-a ținut în joc pe atacantul oltenilor
Min 80 Roguljic șutează cu stângul din 14 metri central, Moroz prinde balonul pe linia porții
Min 66 Baiaram pătrunde în careu pe stânga, șutează pe jos, iar Moroz reține fără probleme. Craiova irosește o ocazie importantă
Min 46 1-0 Minge aruncată din aut înapoi pentru Badelj, acesta vrea să paseze înapoi, însă trimite moale, Paul Mitrică e mai rapid, intră în posesie, pătrunde în careu și finalizează plasat pe lângă portar, în dreapta și înscrie lângă bară
Min 18 Centrare dintr-un corner din dreapta, bătut lung, în partea opusă, Mendy îi ia fața lui Sin, trimite cu capul din 5 metri lateral, însă mingea se duce milimetric pe lângă poartă, la prima bară
În campionate, CS Tunari se află pe penultimul loc în Liga 2, 19, cu 4 puncte acumulate în șapte etape. U Craiova este pe poziția a 4-a în SuperLigă, cu 18 puncte strânse în zece partide. 

miercuri, 27 septembrie 2023, ora 16:00

GLORIA BUZĂU – UTA ARAD 1-2

Stadion: Gloria (Buzău).
Arbitru central: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe). Arbitri asistenți: Cristian Daniel Ilinca (Craiova) și Răzvan Claudiu Tudor (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Mihai Laurențiu  Ene (Bucureşti). Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Piteşti). Delegat joc: Simona Renta (Galaţi).

Gloria Buzău: Haymamba – Sg. Pîrvulescu, Patapis, Wiktorski (cpt.), Sălceanu – Georgiev – V. Angelov (Mat. Tănasă 46′), Pervan (Trebotic 46′), Diogo Izata (I. Șerban 66′), Val. Dumitrache (Mihaiu 66′) – Chică-Roșă (Radic 66′)
Rezerve neutilizate: Greab – Nadolu, Dobrosavlevici, Golan
Antrenor: Andrei Prepeliță

UTA: Kucher – Roganovic, Stolnik, Al. Benga (cpt.), D. Dumitrașcu – Holst (Leidsman 62′), H. Marku (Marcelo Freitas 46′) – Stahl, R. Stanciu (R. Pop 46′), Ofosu (Fabry 46′) – Vucenovic (Abeid 81′)
Rezerve neutilizate: Fl. Iacob – Iurasciuc, Diogo Rodrigues, Cr. Mihai
Antrenor: Mircea Rednic

UTA întoarce scorul în partea secundă a jocului și câștigă cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău
Min 82 Fabry șutează de la 20 de metri, puțin pe lângă poartă
Min 78 Leidsman scapă singur cu portarul Haymamba, dar reia slab, balonul trece însă pe sub goalkeeper și se duce spre gol, dar Patapis degajează din 2 metri. Arbitrul dă însă fault la contactul dintre Leidsman asupra portarului
Min 75 1-2 Fabry avansează pe centru și șutează de la circa 28 de metri, puternic, balonul îl lovește în piept pe portarul Haymamba, din nou surprins, mingea ricoșează înapoi, Aleksandar Vucenovic e mai rapid decât fundașul care îl marca, deviază din 10 metri și înscrie în dreapta goalkeeperului
Min 65 Tănasă are o acțiune bună în stânga, a pasat înapoi spre Georgiev, acesta preia la 6 metri ușor lateral stânga și trage de acolo peste poartă
Min 57 1-1 Marcelo de Freitas Costa, introdus la pauză, primește mingea, o preia scurt cu dreptul și trage cu același picior de la circa 30 de metri ușor lateral stânga. Șutul său este o bombă trimisă direct sub transversală, îl surprinde pe Haymamba, care a rămas spectator pe linia porții
Min 44 Pervan e scăpat singur cu Kucher, însă trage direct în portarul echipei UTA
Min 32 1-0 Pîrvulescu pasează în față pentru Chică-Roșă, acesta preia la 18 metri spre înapoi, se întoarce și trimite pe culoar, tot în dreapta, dar acum în careu, pentru urcarea lui Valentin Dumitrache. Acesta șutează cu dreptul din 6 metri lateral, portarul deviază ușor, însă nu poate evita golul la colțul lung
♦Min 32 Lovitură liberă de la 20 de metri lateral dreapta, Pervan execută în careu, Georgiev reia spre poartă, dar un fundaș scoate în corner
♦Min 28 Contraatac rapid al arădenilor, Vucenovic centrează, Stahl reia slab și Haymamba intervine cu piciorul și respinge în corner
♦Min 9 Ocazie marie pentru Stahl, care este blocat în careu în momentul șutului. Buzăul pleacă pe contraatac, Pervan poate finaliza, însă ezită să tragă și apoi este blocat și faza se stinge
Cele două echipe s-au întâlnit în vară în barajul de menținere/promovare în SuperLigă. A fost 0-0 la Buzău și 5-1 pentru UTA la Arad, astfel că trupa lui Rednic s-a menținut în prima ligă, iar cea condusă atunci de Adrian Mihalcea a rămas în Liga 2.
♦În campionate, Gloria Buzău ocupă locul 4 în Liga 2, cu 14 puncte acumulate în șapte jocuri, iar UTA Arad se află pe poziția a 14-a din 16 în SuperLigă, cu 8 puncte acumulate în nouă meciuri.

miercuri, 27 septembrie 2023, ora 14:00

PROGRESUL PECICA – PETROLUL PLOIEȘTI 1-2

Stadion: Progresul (Pecica – Arad).
Arbitru central: Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova). Arbitri asistenți: Cosmin Bojan (Târgu Mureş) și Mihai Marian Ionescu (Bradu – Argeş). Arbitru de rezervă: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt). Observator arbitri: Ştefan Szilaghi (Satu Mare). Delegat joc: Teodor Biriş (Hunedoara).

Progresul Pecica: R. Zamfir – R. Moraru (M. Novac 77′), Nasiru, Wild, T. Bodri (Adamcsik 27′, Bănățan 77′) – Arsene (cpt.), Shiaondo – L. Bodri, Bozian (Răchită 58′), F. Nortey – S. Borcea
Rezerve neutilizate: Burtic – Gomboș, Salka, Matyus, I. Bălașa
Antrenor: Dan Stupar
Eliminat: Edward Wild 17′ (roșu direct)

Petrolul: Mih. Eșanu – Dumitriu, Pedro Justiniano (Huja 81′), Meijers (cpt.), D. Radu – Jefferson, Diomande (Dav. Vraciu 81′) – Doua, Jair (Rădulescu 60′), Mitrov (Grozav 46′) – Mih. Al. Roman (Răducan 73′)
Rezerve neutilizate: Gavrilaș – Hanca
Antrenor: Florin Pîrvu

Petrolul se impune la limită, chinuit, cu 2-1, în fața echipei din Liga 3 Progresul Pecica, cu toate că a jucat în superioritate numerică din minutul 17. Ploieștenii chiar au încasat gol în superioritate și pe final au și irosit un penalty.
Min 85 Ocazie importantă pentru Pecica. După o centrare dintr-o lovitură liberă din stânga, cu careul aglomerat al Petrolului, mingea este respinsă la Răchită, care trage din 13 metri, însă o face imprecis și portarul Eșanu prinde în dreapta. Mingea s-ar fi dus pe lângă poartă
Min 83 Iustin Răducan bate penalty-ul pe jos, în stânga, slab, portarul Rafael Zamfir sare pe direcție și respinge în lateral, iar Vraciu urmărește și șutează peste transversală
Min 82 Dumitriu centrează din dreapta în careu, Doua preia în margine și centrează, iar Arsene comite henț și arbitrul dictează penalty
Min 78 Zamfir salvează încă o dată Progresul Pecica de la gol. Doua a pasat în față în careu, iar Dumitriu a șutat violet din 10 metri lateral dreapta. Portarul a parat cu un braț
Min 70 Doua centrează din dreapta, mingea este respinsă de Moraru la Rădulescu, acesta trage din prima cu stângul din 14 metri, portarul Zamfir plonjează și respinge mingea de lângă bară în vinclu. Balonul lovește încheietura barelor și revine în joc
Min 63 Fază de contraatac pentru Petrolul, Doua avansează în dreapta și pasează simplu în centru pentru Rădulescu. Acesta e nemarcat la 12 metri central, îl are în fața sa doar pe portar și șutează în bara din stânga, cu portarul deja sărit în partea opusă
Min 54 1-2 Fostul polist Denis Radu, aflat la debut la Petrolul, primește în stânga, centrează pe colțul lung cu piciorul drept, Doua recentrează cu capul, cu pământul, din spatele lui Nasiru, mingea merge la bara a doua, iar Mihai Roman înscrie cu capul din fața liniei porții
Min 43 1-1 Arsene centrează în careul Petrolului dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri ușor lateral stânga, Meijers respinge cu capul din fața lui Nasiru, Adamcsik interceptează în dreapta, luftează, însă spre norocul lui mingea îi rămâne, avansează și centrează din 5 metri cu stângul la bara a doua, acolo unde Nasiru Abdullahi este nemarcat, pune capul și îndeplinește o simplă formalitate
Min 31 Prima ocazie importantă a echipei din Liga 3. Arsene bate puțin peste vinclul colțului lung o lovitură liberă din stânga careului
Min 27 Dan Stupar face o primă înlocuire ca urmare a eliminării lui Wild. Iese Toma Bodri și intră Alex Adamcsik.
♦Min 23 Jair trage de la 19 metri, Zamfir respinge de la rădăcina barei din dreapta sa
Min 21 Roman pătrunde în careu pe stânga, centrează pe jos în fața porții, goalkeeperul e depășit de minge, însă Toma Bodri respinge aproape de pe linie din fața lui Dumitriu. Mingea respinsă ajunge la Mitrov, care trage din 10 metri direct în portar, aflat pe jos, iar balonul merge în dreapta
Min 18 0-1 Mihai Roman execută pe jos, în dreapta, portarul sare în partea opusă și Petrolul deschide scorul
♦Min 17 Minge trimisă în flancul stâng, Jair interceptează balonul după ce Moraru s-a dezechilibrat și l-a pierdut, iar Mitrov l-a întors în spate din fața lui Nasiru, brazilianul trimite în centru la Roman, care șutează puternic spre poarta din care era ieșit goalkeeperul. Edward Wild se comportă ca un portar și blochează mingea cu brațul stâng. Arbitrul acordă penalty și cartonaș roșu
♦Echipa din Pecica joacă în culorile tradiționale ei, galben-albastru, care sunt și cele ale Petrolului, un club mult mai cunoscut în fotbalul românesc. Arădenii au echipament nou, inclusiv cu sponsor principal pe piept. Petrolul evoluează în echipamentul negru cu scris portocaliu.
Progresul Pecica ocupă locul 2 în Seria a 8-a a Ligii 3, cu 11 puncte acumulate în primele cinci etape. De partea cealaltă, Petrolul ocupă locul 6 în SuperLigă, cu 14 puncte acumulate în 10 jocuri.


Programul complet al primei etape din faza grupelor Cupei României, sezon 2023-2024:

marți, 26 septembrie 2023
16:15 / Grupa C: SCM Zalău – SC Oţelul Galaţi 1-4
Alexandru Cherecheș 45+4′ / George Cîrjan 14′ – penalty, 36′, Jonathan Cisse 21′, Rosario Latouchent 75′
18:30 / Grupa D: FC Voluntari – Farul Constanţa 2-0
Daniel Florea 8′, Vlăduț Andreș 85′
21:00 / Grupa C: Dinamo – FCU Craiova FC 1-1
Costin Amzăr 18′ / Yassine Bahassa 66′

miercuri, 27 septembrie 2023
14:00 / Grupa A: Progresul Pecica – Petrolul Ploiești 1-2
Nasiru Abdullahi 43′ / Mihai Roman 18′ – penalty, 54′
16:00 / Grupa D: Gloria Buzău – UTA Arad 1-2
Valentin Dumitrache 32′ / Marcelo Freitas 57′, Aleksandar Vucenovic 75′
16:15 / Grupa D: CS Tunari – Universitatea Craiova 1-1
Paul Mitrică 46′ / Jovan Markovic 90′
17:00 / Grupa A:
Corvinul Hunedoara – Chindia Târgovişte 2-0
Marius Coman 4′, Alexandru Neacșa 61′ – penalty
18:30 / Grupa A: FC Hermannstadt – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1
Florin Bejan 65′ / Cosmin Matei 53′ – penalty
21:00 / Grupa C: FC Bihor Oradea – FCSB 0-2
David Miculescu 26′, Siyabonga Ngezana 69′

joi, 28 septembrie 2023
16:15 / Grupa B: Steaua – Universitatea Cluj
18:30 / Grupa B: CSM Alexandria – CFR Cluj
21:00 / Grupa B: FC Botoșani – Rapid

Clasament Grupa A Cupa României:

  1. Corvinul Hunedoara 1 1 0 0 2-0 3
  2. Petrolul Ploiești 1 1 0 0 2-1 3 puncte
  3. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1 0 1 0 1-1 1
  4. FC Hermannstadt 1 0 1 0 1-1 1
  5. Progresul Pecica 1 0 0 1 1-2 0
  6. Chindia Târgovişte 1 0 0 1 0-2 0

Clasament Grupa B Cupa României:

  1. Steaua 0 0 0 0 0-0 0
  2. Universitatea Cluj 0 0 0 0 0-0 0
  3. CSM Alexandria 0 0 0 0 0-0 0
  4. CFR Cluj 0 0 0 0 0-0 0
  5. FC Botoșani 0 0 0 0 0-0 0
  6. Rapid 0 0 0 0 0-0 0

Clasament Grupa C Cupa României:

  1. SC Oţelul Galaţi 1 1 0 0 4-1 3 puncte
  2. FCSB 1 1 0 0 2-0 3
  3. FCU Craiova FC 1 0 1 1 1-1 1
  4. Dinamo 1 1 0 0 1-1 1
  5. FC Bihor Oradea 1 0 0 1 0-2 0
  6. SCM Zalău 1 0 0 1 1-4 0

Clasament Grupa D Cupa României:

  1. FC Voluntari 1 1 0 0 2-0 3 puncte
  2. UTA Arad 1 1 0 0 2-1 3
  3. Universitatea Craiova 1 0 1 0 1-1 1
  4. CS Tunari 1 0 1 0 1-1 1
  5. Gloria Buzău 1 0 0 1 1-2 0
  6. Farul Constanţa 1 0 0 1 0-2 0

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-faza-grupelor-scm-zalau-joaca-in-meciul-de-deschidere-al-etapei-1-acasa-cu-sc-otelul-galati-alte-doua-partide-au-loc-astazi-la-voluntari-si-bucuresti-19286292

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/oltenii-de-la-u-craiova-sunt-ingroziti-ca-vor-juca-la-tunari-19286359

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/dan-spataru-nu-va-canta-la-oradea-asa-cum-anticipa-gigi-becali-debutul-fostului-jucator-al-fc-brasov-la-fcsb-se-amana-19286346

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/progresul-pecica-vrea-sa-strice-calculele-hartiei-cu-petrolul-in-cupa-romaniei-19286322

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/steaua-cu-gandul-la-debutul-in-cupa-romaniei-contra-u-cluj-19286306

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/corvinul-hunedoara-incepe-grupa-de-cupa-romaniei-contra-chindia-targoviste-19286298

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/vasile-constantin-isi-intalneste-fosta-echipa-in-cupa-romaniei-19286277

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/fc-bihor-oradea-meci-cu-fcsb-in-grupele-de-cupa-romaniei-19286142

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/fc-bihor-oradea-sold-out-la-meciul-din-cupa-romaniei-cu-fcsb-19285675

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/progresul-pecica-petrolul-se-joaca-la-pecica-19284717

 

Marius ANGHEL 27 Sep. 2023, 22:55 Cupa României
Pe aceeași temă