EXCLUSIV | S-au schimbat vremurile. Mirel Rădoi spune ce înseamnă să fii antrenor în secolul 21. „Nu îi pregătim pentru fotbal, noi aici suferim foarte mult” VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi nu a debutat cu dreptul în cariera de antrenor. Prima experiență ca tehnician a fost chiar la echipa sa de suflet, FCSB, însă, fostul stelist a plecat cu un gust amar de acolo. Rădoi nu s-a lăsat afectat și a continuat să se implice și mai mult în această meserie. A urmat cursurile de antrenori și a învățat și continuă să învețe despre tot ce înseamnă să fii antrenor în secolul XXI. 

Întrebat de ProSport, care este de fapt definiția antrenorului din zilele noastre, Mirel Rădoi a spus: 

Comparam în cele 6 luni pe care le-am petrecut la cursurile de antrenori, pentru că înainte meseria de antrenor solicita doar acele două ore când antrenai și apoi plecai acasă. În ziua de azi,  trebuie să fii pedagog, trebuie să fii psiholog, trebuie să le fii frate, prieten, tată.

Trebuie să știi momentul când să îl tragi de ureche, când să îl pupi, dar nu de față cu ceilalți pentru că devii subiectiv.

Dar este o meserie plăcută pentru că încerci în fiecare domeniu să poți să te documentezi.

Chiar asta ni s-a spus la școala de antrenori, este foarte important ca noi, în momentul în care avem discuții cu jucătorii, să nu îi pregătim de fotbal, să îi pregătim de viață și eu cred că aici, din punctul acesta de vedere, suferim foarte mult„. 

Mirel Rădoi a pregătit-o pe FCSB în prima parte a sezonului 2015-2016 și a stat pe banca tehnică a roș-albaștrilor la 13 partide oficiale, dintre care a câștigat doar trei, a pierdut cinci, remizând în alte cinci. Primul său meci oficial a fost în Supercupă, cu ASA Târgu Mureș, pe care l-a pierdut cu 0-1. Finul lui Gigi Becali nu a reușit să câștige nicio partidă acasă.
 
Singurele trei victorii au venit în campionat (3-0 cu Pandurii, 1-0 cu Botoșani, ambele în deplasare) și în meciul tur cu Trencin, din preliminariile UEFA Champions League (2-0 în deplasare).
 
Încă de la numire, Mirel Rădoi a fost un antrenor contestat. Faptul că nu are Bacalaureatul promovat l-a împiedicat pe fostul căpitan al FCSB-ului să-și poată lua licența PRO. Din acest motiv, oficial, Rădoi a ocupat funcția de „director sportiv” la FCSB, în timp ce în acte, „principal” era Massimo Pedrazzini. 
 
Meciul cu Rosenborg din play-off-ul Europa League, de pe Arena Națională (0-3), a fost ultimul pentru Mirel Rădoi (34 de ani) la FCSB.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele